Romania nu intentioneaza sa reia discutiile cu Fondul Monetar International pentru finalizarea acordului stand-by, precizeaza un raport al FMI

Dupa discutii si framantari autoritatile s-au hotarat: renunta la celebrul acord cu FMI. Romania nu intentioneaza sa reia discutiile cu Fondul Monetar International pentru finalizarea acordului stand-by, precizeaza un raport al FMI. Autoritatile romane considera ca politica economica adoptata poate sustine o crestere economica puternica fara ajutorul Fondului.

La sfarsitul lunii octombrie a anului trecut, negocierile pentru continuarea acordului cu FMI, semnat in iulie 2004, au esuat, dupa ce autoritatile de la Bucuresti au respins solicitarile institutiei financiare, care considera aranjamentul "deraiat". Principalele aspecte subliniate de FMI ca fiind problematice au fost elaborarea nerealista a proiectului de buget pentru 2006 si a tintei de deficit bugetar, dezechilibrele macroeconomice (inflatie, deficit de cont curent), precum si derapajele in politica salariala si lipsa unor reforme structurale.

Deficitul de cont va urca la 9%

Majorarea tintei de deficit bugetar de la 0,5% la 0,9% din PIB va determina cresterea deficitului de cont curent la circa 9% din PIB in acest an, de la 8,7% in 2005, estimeaza expertii Fondului Monetar International.

Echipa FMI care a participat la consultarile macroeconomice anuale la inceputul acestui an apreciaza ca relaxarea politicii de cheltuieli va accentua dezechilibrele externe.

Specialistii Fondului arata ca avansul puternic al consumului continua, iar cresterea importurilor se mentine mai rapida decat cea a exporturilor, determinand majorarea deficitului de cont curent.

In consecinta, majorarea cheltuielilor publice va contribui la avansul deficitului de cont curent, punand presiune asupra politicii monetare. FMI apreciaza ca Romania ar trebui sa inregistreze un deficit de cont curent de 8% din PIB pentru a stabiliza datoria externa la un nivel adecvat, de 35% din PIB, pe termen mediu.

Inflatia ar fi sarit peste 9% fara un leu puternic

Datorita cresterii consumului si mai ales influentata de majorarea pretului utilitatilor inflatia a atins in 2005 8,6%, valoare considerata ingrijoratoare de oficialii Fondului. Cu toate acestea, considera FMI, fara aprecierea constanta a monedei nationale, indicele de crestere a preturilor ar fi fost chiar mai mare, poate chiar peste 9%. Leul s-a apreciat cu aproximativ 11% fata de euro in perioada septembrie 2004 - decembrie 2005 si a incheiat anul trecut cu prima apreciere globala fata de monedele americana si europeana.

Deficitul de cont, cu 0,7 procente peste nivelul de sustenabilitate

Pe ansamblul anului trecut deficitul contului curent s-a ridicat la 8,7% din Produsul Intern Brut. Aceasta s-a datorat atat scaderii productivitatii, cat si cresterii accelerate a consumului. Cum in Romania majoritatea bunurilor de consum provin din import deficitul balantei comerciale a ajuns la 10 miliarde euro si, implicit deficitul contului curent s-a majorat si el pana la 8,7 procente din PIB. Un studiu al FMI arata ca nivelul de sustenabilitate pentru deficitul de cont se situeaza, in Romania, undeva la 8 procente din Produsul Intern Brut.

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri