Consiliul de administratie al BNR a analizat si aprobat Raportul trimestrial asupra inflatiei. Banca Nationala a reiterat ca va continua sa monitorizeze cu atentie evolutiile economice si monetare astfel incat sa poata contracara presiunile inflationiste si sa asigure aducerea inflatiei pe traiectoria programata pe termen mediu.

Analiza celor mai recente evolutii ale indicatorilor macroeconomici si monetari releva continuarea procesului de dezinflatie, revigorarea cresterii economice, precum si persistenta caracterului nesustenabil al ritmului de expansiune a consumului. Temperarea dinamicii preturilor administrate (energie, medicamente, telefonie fixa) si a preturilor alimentare volatile in primele luni ale anului 2006 a contribuit la o scadere temporara peste asteptari a inflatiei, rata anuala coborand la nivelul de 6,92% la sfarsitul lunii aprilie fata de 8,6% in decembrie 2005.

Desi procesul de dezinflatie a continuat, perspectivele pe termen scurt ale inflatiei s-au inrautatit ca urmare a impactului majorarii impozitelor indirecte aplicate produselor din tutun si alcool rafinat si al deteriorarii anticipatiilor inflationiste pe fondul incertitudinilor privind programul ajustarilor preturilor administrate. Cresterea investitiilor si dinamica inalta a consumului populatiei, sustinuta si de expansiunea creditului, au contribuit la redinamizarea excedentului de cerere, in timp ce dezechilibrul extern s-a accentuat.

Creditul neguvernamental a inregistrat o crestere robusta in conditiile intensificarii competitiei dintre banci si ale unei modificari a structurii pe valute, cu cresterea ponderii imprumuturilor in lei, ceea ce contribuie la imbunatatirea mecanismului de transmisie a politicii monetare.
Consiliul de administratie al BNR apreciaza ca implementarea unui mix echilibrat de politici economice (monetare, fiscale, de venituri si structurale) este esentiala pentru consolidarea dezinflatiei si continuarea procesului de convergenta cu Uniunea Europeana.

Consiliul de administratie al BNR a hotarat mentinerea ratei dobanzii de politica monetara la nivelul de 8,5% pe an, decizie care, corelata cu o consolidare a procesului de dezinflatie, accentueaza restrictivitatea conditiilor monetare. Totodata, Consiliul de administratie al BNR a decis continuarea exercitarii unui control ferm al lichiditatii de pe piata monetara prin intermediul operatiunilor de piata.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri