Guvernul vrea sa introduca un impozit suplimentar pe activitatile cu caracter de monopol natural din sectoarele energiei electrice si a gazului metan, taxa urmand sa fie aplicata operatorilor de transport si distributie incepand cu 1 februarie 2013.


Astfel, taxa va fi inclusa in tarifele practicate de companiile din sectorul energie electrice si al gazelor naturale, iar valoarea acestei taxe va fi 0,45 lei/MWh, aplicabila pentru energia pentru care se aplica tarifele aferente serviciilor de transport energie electrica sau gaze naturale si respectiv valoarea de 1,25 lei/MWh energiei pentru care se aplica tarifele aferente serviciilor de distributie energie electrica sau gaze naturale.

Guvernul precizeaza ca operatorii de distributie de energie electrica sau gaze naturale care au un numar de clienti mai mic de 100.000 nu vor plati aceasta taxa.

"In cazul in care energia electrica sau gazele naturale se factureaza unui consumator fara a trece prin sistemul de distributie (consumatori racordati direct in sistemul de transport energie electrica sau gaze naturale) valoarea taxei pe monopolurile naturale este de 1,7 lei/MWh", se arata nota de fundamentare a proiectul de ordonanta de urgenta.

Totodata, Executivul mentioneaza ca actul normativ are un impact macroeconomic semnificativ, intrucat sumele varsate la bugetul de stat vor fi utilizate pentru asigurarea cofinantarii la proiectele de investitii finantate din fonduri europene.

In acelasi timp, taxa nu ar avea impact semnificativ asupra mediului de afaceri sau un impact social important.

Guvernul isi fundamenteaza decizia prin faptul ca "monopolurile in general pot sa conduca la: maximizarea profiturilor in lipsa elasticitatii cererii, situatie existenta in mod natural in cazul sectorului energiei electrice si in cel al gazelor naturale; exercitarea puterii in piata prin cresterea preturilor mult peste costul marginal fara ca aceasta sa conduca la pierderea clientilor chiar si in cazul existentei reglementarilor emise de autoritatile de reglementare in domeniu precum si necesitatea asigurarii fondurilor necesare cofinantarii la proiectele de investitii finantate din fonduri europene".








Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri