Guvernul a solicitat abilitarea de a emite ordonante, in vacanta parlamentara, in ceea ce priveste rectificarea bugetara, modificarea Codului fiscal, plata unor arierate, modificarea statutului administratiilor publice locale, dar si infiintarea Agentiei Nationale de Autostrazi din Romania.
Proiectul de lege care stabileste domeniile in care Guvernul va putea legifera in perioada vacantei parlamentare a fost inaintat Parlamentului, pentru dezbatere si aprobare, primind acordul Comisiei juridice din Senat. Cu ocazia sedintei de luni a plenului Senatului, abilitarea Guvernului de a emite ordonante ar urma sa fie supusa votului senatorilor, urmand ca decizia finala sa fie luata la nivelul Camerei Deputatilor, relateaza Mediafax.

Guvernul cere abilitarea pentru a opera rectificarea bugetului de stat si cel al asigurarilor sociale, reglementarea unor masuri fiscal-bugetare, masuri privind intarirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici, modificarea Codului fiscal, dar si a legii care prevede nivelul taxelor consulare.

De asemenea, Executivul doreste sa suplimenteze bugetul Ministerului Agriculturii pentru reintregirea fondului european pentru pescuit, precum si masuri pentru diminuarea arieratelor bugetare a unor operatori economici din industria de aparare.

In plus, un amendament adoptat la nivelul Comisiei juridice din Senat prevede "masuri pentru imbunatatirea activitatii structurilor de administrare fiscala, precum si modificarea si completarea unor acte normative".

Guvernul mai vrea sa adopte masuri in ceea ce priveste intreprinderile mici si mijlocii, dar si sa plateasca obligatiile financiare ale CNCAN la organismele internationale.

In ceea ce priveste administratia, Executivul urmareste modificarea si completarea legii care reglementeaza statutul-cadru al unitatii administrative teritoriale.

Cat priveste domeniul transporturilor, se are in vedere modificarea legislatiei privind aeroporturile, dar si a celei privind drumurile nationale si autostrazile. De altfel, un alt amendament adoptat de Comisia juridica prevede infiintarea Agentiei Nationale de Autostrazi din Romania.
De asemenea, Guvernul ar putea viza si modificarea si completarea legii privind masurile de protectie sociala in perioada sezonului rece.
Un alt domeniu cuprins in proiect priveste mediul, ariile protejate, pescuitul si acvacultura.

Mai mult, este vizat si domeniul achizitiilor publice unde ar putea fi operate modificari in sistemul de atribuire a contractelor, dar si in legea de functionare a ANRMAP.

"Prorogarea sau modificarea unor termene prevazute in acte normative cu putere de lege" este o ultima prevedere a proiectului care ar urma sa abiliteze Guvernul sa emita ordonante.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri