Persoanele fizice autorizate si asociatiile familiale se pot substitui legii contractului de munca
Sunt deja prea bine cunoscute disputele purtate in jurul contractului colectiv de munca unic la nivel national (CCMN). Unele prevederi sunt un bine cu de-a sila, care le sta multor angajatori in gat si nu face neaparat angajatii mai fericiti si mai prosperi. E vorba de salariul minim brut pe economie, care a cunoscut recent o noua majorare.

Prin actul aditional la CCMN pe anii 2005-2006, s-a stabilit ca salariul minim sa fie de 370 lei, negociat pentru un program complet de 170 de ore, in medie, adica 2,18 RON/pe ora. El intra in vigoare incepand cu data inregistrarii Actului aditional la Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, si anume 3 aprilie 2006.

Asa cum era insa de asteptat, noile modificari au devenit cunoscute de-abia in momentul publicarii actului aditional in Monitorul Oficial, adica in data de 2 mai 2006. Sau poate ca nici atunci. Sau, chiar daca au stiut, angajatorii nu au reactionat in nici un fel. De ce? Pentru ca, asa cum spuneam, multi dintre acestia considera ca nu au nimic comun cu CCMN si nu accepta sa aplice niste clauze la a caror negociere nu considera ca au participat sau au fost in vreun fel reprezentati.

Dincolo de toate astea, ramane in continuare de raspuns la intrebarea daca salariul de 370 lei este obligatoriu pentru toti angajatorii, si daca da, incepand cu ce data si care sunt consecintele nerespectarii acestei prevederi. Aparent, raspunsul este simplu. Asa dupa cum prevede Legea nr. 130/1996, republicata, privind contractul colectiv de munca: Art. 11. - (1) Clauzele contractelor colective de munca produc efecte, dupa cum urmeaza: d) pentru toti salariatii incadrati in toate unitatile din tara, in cazul contractelor colective de munca la nivel national. Conform aceleiasi legi, prin unitati se intelege persoanele juridice care angajeaza salariati. Cu alte cuvinte, prevederile de mai sus nu sunt aplicabile persoanelor fizice autorizate sau asociatiilor familiale care angajeaza personal si nici reprezentantelor firmelor straine in Romania (toti acestia neavand personalitate juridica).

Chiar daca legea pare suficient de clara, anul trecut, odata cu aparitia CCMN pentru anii 2005-2006, inspectoratele teritoriale de munca (unele din ele) au fost incapabile sa ofere contribuabililor un raspuns clar in legatura cu salariul minim aplicabil. In aceasta privinta, Inspectoratul Teritorial de Munca Bucuresti a fost in topul ambiguitatilor si balbaielilor. Dupa parerea lor, exprimata verbal la acea data, salariul minim prevazut de CCMN era aplicabil doar unitatilor care aveau incheiat CCM la nivel de unitate sau ramura. Drept pentru care, fiecare a facut ce a crezut de cuviinta. Acum, mai exact in luna mai, ITM Bucuresti atentioneaza angajatorii in legatura cu modificarea salariului minim (fara a preciza temeiul legal) si le recomanda, in stilul lor caracteristic, sa refaca statele si declaratiile lunii aprilie, pentru a fi conforme cu noile reglementari.

Neacordarea salariului minim e contraventie

Am vrea sa credem ca ITM este bine intentionat. Dar cum am putea sa credem asta cand, in incercarea de a afla mai multe despre aceasta problema, am accesat site-ul Ministerului Muncii (www.mmssf. ro) precum si pe cel al Inspectiei muncii (www.inspectmuncii.ro). Pe nici unul dintre ele nu se pomeneste ceva despre vreun contract colectiv de munca la nivel national si ce obligatii revin angajatorilor prin raportare la prevederile acestuia. Nimic despre aparitia Actului aditional la CCMN, desi acesta, cum spuneam, se inregistreaza la Ministerul Muncii si devine aplicabil incepand cu acea data.

Sursa: http://www.capital.ro/index.php?a=23949&shift=1

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri