Guvernul va negocia cu Fondul Monetar International (FMI) un sistem special de salarizare pentru functionarii din autoritatile de management implicati in atragerea fondurilor UE, care sa imbine surse de la buget si din alocari europene, pentru a majora salariile acestora, a anuntat premierul Ponta.
Negocierile vor fi derulate si cu oficialii Comisiei Europene, informeaza Mediafax.

El a apreciat ca este normal ca, dupa ce programele operationale au fost deblocate, cei aproximativ 2.000 de functionari din autoritatile de management, in prezent platiti cu cel mult 1.000 lei lunar, sa beneficieze de salarii decente si fara discrepante intre autoritati.

"Dupa ce am deblocat programele, functionarii din autoritatile de management trebuie platiti cat de cat mai bine", a spus Ponta.

Premierul a adaugat in acelasi timp ca acei functionari care au contribuit prin activitatea lor la blocarea si suspendarea programelor operationale finantate de UE ar trebui "promovati de unde au venit".
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri