Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, asteapta ca din aceasta vara inflatia sa se incadreze pe un trend de scadere, la fel ca dobanzile la creditele in lei. Optimismul cu privire la economie a permis practic inceperea procesului de relaxare monetara, proces inceput de BNR prin decizia de luni de a taia dobanda cheie cu 0,25%. Urmareste discursul plin de sperante al guvernatorului.
"Actuala proiectie pe termen scurt reconfirma reluarea dezinflatiei incepand din luna iulie 2013. Rata anuala a inflatiei este asteptata sa coboare intr-un ritm mai accelerat si sa reintre in lunile septembrie-octombrie anul curent in interiorul intervalului de variatie de plus/minus 1% din jurul tintei de 2,5%", a subliniat guvernatorul.

De asemenea, inflatia de baza CORE 2 ajustata isi va continua trend-ul descendent pe fondul persistentei deficitului de cerere agregata.

Potrivit lui Isarescu, "aceste perspective permit relaxarea graduala a conduitei politicii monetare in conditiile asigurarii unei ancore eficace a anticipatiilor inflationiste si acordarii atentiei necesare evolutiei mediului intern si international".

Consiliul de Administratie (CA) al BNR a decis luni sa reduca rata dobanzii de politica monetara cu 0,25 puncte procentuale, de la 5,25% la 5%, prima scadere din martie 2012, precum si rata dobanzii aferente facilitatii de creditare (Lombard) de la 8,25% la 8% pe an.

"Aceste decizii constituie un semnal pozitiv pentru sistemul bancar, mediul de afaceri si populatie, in sensul imprimarii unui trend de ieftinire graduala a creditarii in lei si de stimulare a activitatii economice", a mai spus Isarescu.

Urmareste discursul integral al guvernatorului:




Isarescu considera ca scaderea dobanzilor la unele credite acordate de banci se va observa in aceasta vara, dupa ce banca centrala a redus luni dobanda cheie.

"Banca Nationala a dat semnalul pentru reducerea dobanzilor la credite. Cred ca este si o chestiune de incredere, adica bancile trebuie sa vada ca aceasta tendinta este de durata, nu este una accidentala. Si prin faptul ca, pe de o parte, de mai multe luni dobanzile pe piata monetara sunt sub 5,25%, iar pe de alta parte, acum coborand si dobanda de politica monetara, inclusiv acest comunicat (comunicatul detaliat dupa sedinta Consiliului de Administratie al BNR - n,.r.), care are un accent pe mesajul pozitiv pe care-l dam sistemului bancar, mediului de afaceri si publicului din Romania, eu cred ca transmisia ar trebui sa se faca destul de repede", a declarat luni Isarescu intr-un briefing de presa dupa sedinta CA, potrivit Mediafax.

El a aratat ca BNR nu poate impune bancilor sa reduca dobanzile la credite, iar fiecare banca are o autonomie, o gestiune, fiecare isi face calculele de armonizare necesare.

"Pe de alta parte nici nu este bine sa impui un trend daca acesta nu este validat de catre piata. Eu cred ca bancile au inceput deja sa-si faca socotelile si fiecare va adopta o strategie, care va pune la socoteala si pe unde are dobanzile la depozitele bancare, ratele de dobanda la diversele categorii de credite", a completat guvernatorul.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri