Ultimele modificari aplicate Codului fiscal vor strica echilibrul precar in care se gaseste clasa mijlocie din Romania.
In mare, ultimele prevederi elaborate de Finante, care inca nu au primit avizul definitiv al Parlamentului, prevad o majorare a impozitelor platite la nivel local pentru bunurile imobiliare, fie ca vorbim despre masini, iahturi, case sau terenuri. Aceste modificari il vor afecta pe exponentul clasei mijlocii din Romania, prin prisma proprietatilor detinute.

Pentru micul intreprinzator, Codul fiscal va reprezenta o lovitura mai serioasa, deoarece nu va mai fi posibila plata impozitului pe venit, varianta preferata de majoritatea micilor intreprinzatori. Problematica va fi si lipsa de rentabilitate a platii salariilor pentru angajati pe microintreprinderi infiintate de acestia. Va fi mult mai putin convenabila plata unui impozit de 16% pe profitul microintreprinderii, constituit de altfel din salariile primite de angajatul care si-a infiintat-o, decit 3% pe venituri situate la acelasi nivel.

Potrivit profesorului Daniel Daianu, desi capitalul pare mai putin impozitat, nu este chiar asa. Codul fiscal este mai impovarator, spune Marian Petre Milut, presedintele Uniunii Nationale a Patronatului din Romania (UNPR). In 2003-2004 se luau 25% pe profit si 5% pe dividende, in 2005, profitul s-a impozitat cu 16%, iar dividendele cu 10%, iar anul acesta si profitul, si dividendele se impoziteaza cu 16%, spune acesta. De la an la an s-a ajuns ca banii produsi de o firma sa fie impozitati cu 32%, pe cind in 2003 se duceau la stat doar 30%.

Masina

Impozitul pe masina va fi determinat prin inmultirea fiecarei grupe de 200 de centimetri cubi cu sume cuprinse intre 7 si 50 de lei. In prezent, impozitele auto sint calculate prin inmultirea fiecarei grupe de 500 de centimetri cubi, cu sume cuprinse intre 7 si 8,6 lei. Proiectul propune ca impozitul redus de 7 lei sa fie calculat doar pentru autoturismele cu o capacitate cilindrica de pina la 1.600 de centimetri cubi inclusiv, si nu pentru autoturismele de pina la 2.000 de centimetri cubi ca in prezent.

Aceasta inseamna ca impozitul pentru autoturisme cu o capacitate cilindrica de pina la 1.600 de centimetri cubi inclusiv va urca pina la 56 de lei, dublu fata de impozitul maxim de 28 de lei achitat acum. Pentru autoturisme cu o capacitate cilindrica intre 1.601 si 2.400 de centimetri cubi inclusiv, impozitul va fi cuprins intre 240 si 360 de lei.

Sa luam cazul in care doi membri ai familiei au fiecare masina sa, una cu o capacitate de peste 2.000 cm, celalalta imediat sub aceasta cilindree. Potrivit prevederilor actuale, impozitul de plata este de 3,6 lei in cazul primei masini (7,2 lei pentru fiecare 500 cmc) si, respectiv, 23,2 lei (5,8 lei la fiecare 500 cmc pina la 2.000 cmc). In total, pentru parcul auto al familiei impozitul de plata anual este de 59,2 lei.

De la 1 ianuarie masinile cu o cilindree peste 2.000 cmc se va plati 15 lei pentru fiecare 200 cmc sau fractiune peste 2.000 cmc, deci impozitul de plata pentru prima masina va fi de 165 de lei. Pentru a doua, de cilindree mai mica, se va plati 7 lei pe fiecare 200 cmc, deci in total 70 de lei. In consecinta, pentru ambele masini, dupa 1 ianuarie 2007, impozitul local va fi de 235 de lei.

Proprietatea imobiliara

Modificari au fost aduse si impozitelor platite la nivel local pentru proprietatile imobiliare. Pentru locuintele cu o suprafata mai mare de 150 de metri patrati, valoarea impozabila se va majora cu cite 10% pentru fiecare 100 de metri patrati sau fractiune din acestia.

Valoarea impozabila a cladirii se determina, ca si in prezent, prin inmultirea suprafetei construite, exprimata in metri patrati, cu valoarea impozabila corespunzatoare. Ulterior, se face o ajustare in functie de rangul localitatii si de zona in care este amplasata cladirea, prin inmultirea cu un coeficient de corectie. Noile prevederi majoreaza atit valorile pe metru patrat, cit si coeficientii de ajustare in functie de amplasarea cladirii.

Valoarea impozabila pentru un metru patrat dintr-o cladire cu cadre din beton armat, caramida arsa si utilitati va creste de la 631 de lei la 669 de lei. Coeficientii cu care se inmulteste valoarea calculata, conform metodei mentionate, vor fi dublati in majoritatea cazurilor. In cazul unei cladiri in zona A a unei localitati de rang zero, coeficientul va creste de la 1,3 la 2,6.

Concret, sa presupunem ca este vorba despre un apartament de patru camere in Bucuresti cu o suprafata de peste 100 metri patrati si de un teren intravilan tot in Bucuresti cu o suprafata de 500 mp.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/index.php?id=4606&art=142&cHash=d103f62a5b

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri