Rata de absorbtie a fondurilor structurale si de coeziune a ajuns la 23,77% in luna septembrie, fata de 21,89% in august, ceea ce reprezinta o crestere de 1,88%, potrivit datelor publicate de Ministerul Fondurilor Europene.
Cea mai mare crestere - aproape 6 procente - se inregistreaza pe POSDRU, unde nivelul absorbtiei este de 24,6% (855,19 milioane de euro) in septembrie, fata de 18,73% (651,17 milioane de euro) in august, noteaza Mediafax.
Pe Programul Operational Regional, rata de absorbtie a crescut cu 2,14%, de la 39% (1,453 milioane de euro) in august la 41,14% (1,532 milioane de euro) luna trecuta.
In ceea ce priveste POS Transport, POS Mediu, PO AT (Programul Operational Asistenta Tehnica) si PO DCA (Programul Operational Dezvoltarea Capacitatii Administrative) cresterea a fost de sub un procent la fiecare.
POS CCE (Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice) se afla in continuare in faza de presuspendare. O echipa de audit a Comisiei Europene s-a aflat, saptamana trecuta, la Bucuresti pentru a evalua masurile luate de autoritatile de la Bucuresti in vederea deblocarii programului. Surse europene au precizat ca CE ar putea anunta deblocarea POS CCE in luna octombrie.
Citeste si:
Ministrul Eugen Teodorovici si-a propus la preluarea mandatului, in decembrie 2012, o rata de absorbtie de 50%.
In luna martie, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat ca in acest an Romania are obligatia sa emita facturi de 6,5 miliarde de euro pentru investitii din fonduri europene, ceea ce inseamna o crestere a gradului de absorbtie de la 12% anul trecut la 50%.
Intrebat la postul Digi 24, in luna aprilie, daca tinta de 50% pentru absorbtia fondurilor europene pana la sfarsitul acestui an i se pare fezabila, premierul a raspuns negativ, adaugand ca Teorodovici este foarte optimist spre deosebire de fostul ministru de resort Leonard Orban.
"Nu, pana la sfarsitul acestui an, nu. De aia l-am pus in functie (pe Teodorovici-n.r.), pentru ca e un om foarte optimist, spre deosebire de Orban care era un tehnician, dar in general foarte pesimist. Teodorovici pacatuieste in partea cealalta, prin optimism, dar e o varianta buna si aceasta", a spus Ponta.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: