Vicepresedintele american Joe Biden a subliniat marti, in cadrul intrevederii cu premierul roman Victor Ponta, ca "succesul Romaniei ca partener democratic cu un puternic stat de drept" este "vital" pentru climatul de afaceri si reprezinta un interes comun, a anuntat Casa Alba intr-un comunicat., potrivit Mediafax.

Biden a reafirmat angajamentul solid al Statelor Unite pentru un parteneriat strategic cu Romania.

De asemenea, vicepresedintele american i-a multumit lui Ponta pentru sprijinul constant, acordat in mai multe provocari regionale, inclusiv in Afganistan si prin gazduirea unei baze de aparare antiracheta la Deveselu, in sprijinul fortelor NATO. Acest fapt demonstreaza "dedicarea neclintita a Romaniei, ca partener bilateral si aliat NATO, pentru consolidarea securitatii regionale si internationale", a apreciat Biden.

Premierul roman si vicepresedintele american au convenit asupra necesitatii extinderii comertului si investitiilor intre cele doua state. Potrivit Casei Albe, ei au apreciat importanta negocierilor din cadrul Parteneriatului Transatlantic pentru Comert si Investitii, care are potentialul de a "genera cresteri semnificative" in numarul locurilor de munca, sustinute prin comertul si investitiile dintre Statele Unite si Uniunea Europeana.

Premierul Victor Ponta a fost primit marti, la Casa Alba, de vicepresedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, pentru o discutie al carei principal subiect este Parteneriatul strategic politic si militar dintre cele doua tari.

Premierul se afla in vizita oficiala la Washington, in intervalul 21-23 octombrie. Ponta a precizat ca miercuri va discuta si cu reprezentanti ai Congresului american cu atributii privind modificarea legislatiei care sa permita includerea Romaniei in programul Visa Waiver de liberalizare a regimului vizelor.

Sursa foto: captura whitehouse.gov

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri