Guvernul a convenit cu misiunea FMI-CE principalii indicatori pentru 2014, dar continua discutiile referitoare la impactul masurilor fiscale necesare pentru acoperirea golului de venituri rezultat din ultimele solicitari ale celor doua partide din USL cu impact pe cheltuieli, potrivit unor surse.

Bugetul pe anul viitor a fost construit pe un PIB de 657 - 659 miliarde lei, cu o crestere economica de 2,1% (scenariu de baza), si un deflator putin peste 2%.

In functie de marimea deficitului acceptata de FMI, care este negociat intre 2,2-2,3% din PIB, cuprinzand clauza de investitii aferente co-finantarii fondurilor UE, cresterea economica s-ar putea ridica la 2,2% din PIB, au declarat pentru Mediafax surse oficiale.

Rata inflatiei luata in calcul pentru anul viitor este in jur de 2%.

USL a decis majorarea salariului minim pe economie, in doua transe, indexarea pensiilor, potrivit legii, si exista controverse privind reducerea CAS, ceruta de PNL. Pe de alta parte, PSD insista pe majorarea fondurilor pentru investitiile derulate de primarii si demararea proiectului autostrazii Comarnic- Brasov, au mentionat sursele.

FMI a discutat cu autoritatile romane mai multe masuri de compensare a deficitului de venituri calculat pentru 2014, de peste 5 miliarde lei, rezultat din cheltuielile pe care statul intentioneaza sa le realizeze si proiectia pe acest an. Printre acestea s-au numarat majorarea accizelor, care acum sunt calculate dupa un curs ce nu avantajeaza incasarile la buget, si impozitarea constructiilor speciale.

In afara constructiilor auxiliare, precum parcari si rampe de incarcare, impozitul pe proiprietate vizeaza constructiile speciale din aria productiei de energie electrica (stalpi, retele si transformatoare), constructiile hidroenergetice (principalul vizat fiind compania Hidroelectrica) sau constructiile eoliene. Exceptate de la impozitul pe proprietate sunt si constructiile nucleare.

O alta discutie a vizat ca persoanele fizice care inchiriaza imobilele sa plateasca taxe de proprietate la fel ca orice proprietar in al carui spatiu se deruleaza acte comerciale.

De asemenea, s-a discutat si despre o largire a bazei de impozitare la care sa se aplice contributiile de asigurari sociale, dar nici aici nu exista inca un angajament politic.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri