Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a declarat ca nu il deranjeaza porecla "Tom Bugetel", intrucat Tom Degetel era un personaj pozitiv, si spera ca cele doua fete ale sale vor aprecia acest supranume, scrie Mediafax.

"Foarte bine. Mi se pare chiar in regula. Tom Degetel era un personaj pozitiv, din cate retin eu. Sper sa le placa si fetelor mele, am doua fete, de cinci si de opt ani", a afirmat Liviu Voinea, intrebat de unul dintre moderatorii emisiunii daca stie ca in piata i se spune "Tom Bugetel".

Ministrul delegat pentru Buget a confirmat ca stie de aceasta porecla.

Tom Degetel este o poveste scrisa de Charles Perrault (autorul Motanului Incaltat), publicata in 1697 in culegerea "Povestile mamei mele gasca".

Tom era cel mai mic dintre cei sapte copii ai unui taietor de lemne, mic cat un deget, si pentru ca de-a lungul timpul nu a crescut deloc, i se spunea "Degetel".

Micul Tom Degetel se dovedeste insa foarte istet si-si salveaza cei sase frati de la multe incercari.

O mare foamete ii "forteaza" pe parintii celor sapte copii sa-i abandoneze in padure, chiar de doua ori, insa Tom Degetel reusesete de fiecare data sa-si conduca fratii inapoi acasa, nu inainte de a se confrunta chiar cu un capcaun urias, care vroia sa-i ucida si sa-i manance pe copii.

Intre cele doua abandonuri, familia primeste o suma considerabila de la cel mai bogat om din tinut, insa familia o risipeste in scurt timp.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri