Departamentul pentru IMM-uri, Mediul de afaceri si Turism a subliniat luni ca daca in lista celor peste 2.000 de persoane juridice care s-au inscris in cadrul schemei minimis se regasesc si firme fictive, acestea vor fi scoase din concurs si, mai mult, cei care le-au incarcat vor fi pedepsiti conform legii. Mai jos, ce a transmis institutia.

1. Acordarea finantarii in cadrul schemei de ajutor de minimis presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

- Inscrierea online prin completare formularului de inscriere

- Afisarea listei cu numarul de ordine si punctajul obtinut

- Depunerea la OTIMMC-ul, in raza caruia se afla sediul social al IMM-ului solicitant, in termen de 10 zile lucratoare, a cererii de acord pentru finantare si a documentelor justificative pentru verificarea veridicitatii si coerentei informatiilor inscrise in formularul de inscriere

- Verificarea de catre OTIMMC a informatiilor inscrise in formularul de inscriere, in planul de investitii, a eligibilitatii codului CAEN aferent proiectului, verificarea corelarii situatiilor financiare cu planul de investitii, inclusiv a legaturii activelor achizitionate cu activitatile codului CAEN pe care se acceseaza finantarea, concordanta intre codul CAEN pentru care se solicita finantarea cu activitatile propuse si documentele justificative atasate planului de investitii.

- Semnarea acordului de finantare

- Efectuarea cheltuielilor si depunerea documentatiei de plata

- Verificarea de catre OTIMMC a cheltuielilor si certificarea acestora

- Efectuarea platilor.

In cazul in care OTIMMC constata ca exista neconcordante in informatiile furnizate si anume: solicitantii nu prezinta dovezi certe privind capacitatea de cofinantare a proiectului de investitii, solicitantii nu semneaza acordul de finantare in termen de 10 zile de la primirea Scrisorii de instiintare privind acceptarea la finantare, acestia vor primi scrisoare de respingere la finantare.

2. Pentru facilitarea inscrierii firmelor, formularul de inscriere a fost conceput sa permita completarea cu usurinta a informatiilor preliminare privind datele de identificare ale aplicantului, activitatea pentru care se doreste accesarea, datele proiectului pentru obtinerea punctajului, valoarea finantarii , etc.

3. Vor fi chemati sa depuna cererea de acord pentru finantare si documentele justificative toti aplicantii care au cel putin 60 puncte in urma inscrierii online.

In consecinta, in cazul in care ar exista inscrieri fictive acestea vor fi respinse dupa etapa de verificare de catre OTIMMC, deoarece aplicantii care s-au inscris fictiv nu vor putea depune documente care sa justifice informatiile din formularul de inscriere.
Foarte important de stiut este faptul ca solicitantii care au facut inscrieri fictive vor raspunde conform legii.

Pana luni la ora 17:00 se inscrisesera peste 2350 de firme in cadrul schemei minimis.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri