Castigul salarial mediu net a scazut in ianuarie cu 7,7% (135 lei) fata de luna anterioara, la 1.625 lei, ca urmare a primelor acordate in decembrie, dar si incasarilor mici sau angajarilor pe bani mai putini, cele mai mari reduceri inregistrandu-se in industria calculatoarelor, farma si imobiliare.

Comparativ cu ianuarie 2013, castigul salarial mediu nominal net a crescut cu 5%.

"In luna ianuarie 2014, in majoritatea activitatilor din sectorul economic, nivelul castigului salarial mediu net a fost mai mic decat in luna precedenta ca urmare a acordarii in luna decembrie 2013 a primelor ocazionale (inclusiv pentru sarbatori, sfarsitul de an si pentru performante), platii sumelor din alte fonduri (inclusiv tichete cadou si tichete de masa). De asemenea, castigurile salariale medii nete din luna ianuarie au fost mai mici comparativ cu luna precedenta ca urmare a nerealizarilor de productii ori incasarilor mai mici (functie de contracte) sau a angajarilor de personal cu castiguri salariale mici", se arata intr-un comunicat al Institutului National de Statistica (INS).

Cele mai semnificative scaderi ale castigului salarial mediu net, intre 21% si 25%, s-au inregistrat in fabricarea calculatoarelor si a produselor electronice si optice, fabricarea produselor farmaceutice de baza si a preparatelor farmaceutice, tranzactii imobiliare, fabricarea hartiei si a produselor din hartie. De asemenea, reduceri intre 15% si 20% au avut loc in fabricarea produselor de cocserie si a produselor obtinute din prelucrarea titeiului, productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat, fabricarea altor mijloace de transport, fabricarea echipamentelor electrice, cercetare-dezvoltare, activitati profesionale, stiintifice si tehnice, intermedieri financiare (cu exceptia activitatilor de asigurari si ale fondurilor de pensii), industria metalurgica.

Scaderi cuprinse intre 12% si 14,5% au fost raportate si in extractia carbunelui superior si inferior, extractia minereurilor metalifere, fabricarea produselor din tutun, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor si semiremorcilor, fabricarea substantelor si a produselor chimice, constructii, activitati de productie cinematografica, video si de programe de televiziune (inclusiv inregistr?ri audio si activitati de editare muzical?; activitati de difuzare si transmitere de programe), fabricarea produselor din cauciuc si mase plastice, alte activitati extractive, activitati auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activitati de asigurare si fonduri de pensii), silvicultura si exploatare forestiera (inclusiv pescuit si acvacultura).

Usoare cresteri ale castigului salarial mediu net fata de luna precedenta s-au inregistrat in sectorul economic in hoteluri si restaurante (3,4%), activitati de posta si de curier (0,7%), alte activitati de servicii (0,4%) si au fost cauzate in principal de aplicarea prevederilor legale pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri