Transportatorii vor primi de la Guvern 4 centi din cei 7 centi reprezentand acciza la carburant care va fi introdusa din aprilie, suma care va fi achitata trimestrial si pe baza facturii de achizitionare a carburantului, a declarat premierul Victor Ponta.

El a precizat ca actul normativ care va reglementa acest sistem va fi aprobat, miercuri, de Guvern. "Am stat de vorba cu Uniunea Nationala a Transportatorilor si am intrebat: domn’e, care e efectul asupra voastra a acestei accize? Si mi-au zis: iata ce se intampla, s-ar putea sa alimentam mai mult in Ungaria sau s-ar putea sa alimentam tranzitul. Si, bun, care e solutia? Pai, uite cum se intampla in sase tari din Uniunea Europeana: mariti cu sapte eurocenti, dar daca va aducem factura prin care am cumparat in mod corect, legal, de la benzinarie, dati-ne inapoi o parte din aceasta crestere de acciza. Miercuri, vom adopta actul normativ prin care trimestrial - cele sase tari au sisteme diferite, unele dau o data pe an, altele semestrial sau trimestrial - deci, tot ceea ce se cumpara de transportatorii care au licenta de transport, cu factura, motorina, in trimestrul trei imi aduce acea factura si, din sapte centi, cat a crescut, trei ii da transportatorul si patru ti-i da Guvernul inapoi", a relatat Ponta la Romania TV.

Miercuri, premierul Ponta a declarat ca acciza la carburanti va fi aplicata din luna aprilie. Astfel, Guvernul va introduce si un set de masuri fiscale care sa permita transportatorilor corecti, neimplicati in acte de evaziune fiscala, sa recupereze o parte importanta din suma aferenta acestei accize, scrie Mediafax.

Recuperarea unui procent din acciza pentru carburanti platita de transportatori trebuie sa se faca intr-un mod simplu si eficient, urmarind modelul taxei pe valoarea adaugata (TVA), se arata intr-un comunicat al Federatiei Operatorilor Romani de Transport (FORT).

Transportatorii sustin ca prin metoda propusa de ei, atat statul, cat si firmele din domeniu pot avea o evidenta clara a sumelor care fac obiectul returnarii. "Procentul pe care FORT il sustine este corespondent procentelor utilizate in alte tari ale Uniunii Europene. Un exemplu elocvent in acest sens il reprezinta procentul utilizat in Italia, si anume 210 euro raportat unei cantitati de 1.000 de litri de carburant", se mentioneaza in comunicat.

Acciza pe carburanti devine...
Citeste si: Acciza pe carburanti devine realitate: ce preturi gasim la pompa de...

Prin acest sistem, mai spun reprezentantii FORT, este descurajata utilizarea carburantilor de provenienta indoielnica, asigurandu-se concurenta loiala in piata de transport, iar veniturile la bugetul de stat cresc. Potrivit calculelor anuntate anterior, acciza pe carburanti va aduce la buget circa 2,5 miliarde lei.


Mai multe articole din sectiunea Economie »



Citeste si