Banca Nationala a Romaniei (BNR) a revizuit in scadere prognoza de inflatie pentru finalul acestui an, de la 3,5% la 3,3%, dar a majorat cu 0,1 puncte procentuale estimarea pentru 2015, la 3,3%.

"In sedinta de astazi (marti - n.r.), CA al BNR a analizat si aprobat raportul trimestrial asupra inflatiei. Documentul reconfirma perspectiva plasarii pe termen mediu a ratei anuale a inflatiei in interiorul intervalului de variatie, de +/–1 punct procentual asociat tintei stationare multianuale de 2,5%, incepand din a doua parte a anului 2014. Astfel, potrivit noii proiectii, rata anuala a inflatiei se va situa la nivelul de 3,3% la finele anilor 2014 si 2015, concomitent cu o evolutie a ratei medii anuale a inflatiei in apropierea tintei stationare multianuale", se arata in comunicatul detaliat al BNR transmis dupa sedinta Consiliului de Administratie pe probleme de politica monetara, citat de Mediafax.

Rata anuala a inflatiei a scazut in martie la 1,04%, de la 1,55% in decembrie 2013. Totodata, rata medie anuala a inflatiei a coborat la 2,8% in martie, de la 3,2% in luna precedenta, iar rata medie anuala a inflatiei determinata pe baza indicelui armonizat al preturilor de consum (indicator relevant pentru asigurarea comparabilitatii la nivel european si evaluarea procesului de convergenta cu Uniunea Europeana) a fost de 2,3%, comparativ cu 2,6% in februarie. "Continuarea procesului de dezinflatie in concordanta cu traiectoria prognozata a validat ajustarile operate anterior in conduita politicii monetare, in conditiile unei monitorizari atente a evolutiilor interne si internationale. Aceasta conduita a vizat ancorarea eficace a anticipatiilor inflationiste, fiind adecvata mentinerii pe termen mediu a stabilitatii preturilor corespunzator tintei stationare de 2,5%, concomitent cu sprijinirea revigorarii procesului de creditare", se spune in comunicat.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri