Romania si Austria au consemnat in luna aprilie cea mai ridicata rata de crestere a preturilor din Uniunea Europeana (UE), comparativ cu aceeasi luna a anului trecut, de 1,6%, dubla fata de media UE, potrivit datelor anuntate, joi, de Eurostat, biroul de statistica al Comisiei Europene.

Austria si Romania au fost urmate de Finlanda, cu 1,3% si Germania, cu 1,1%. Rate negative ale inflatiei au fost inregistrate in Grecia, de 1,6%, Bulgaria, de 1,3%, Cipru, de 0,4%, Ungaria si Slovacia, ambele cu 0,2%, precum si Croatia si Portugalia, unde declinul s-a situat la 0,1%.

Inflatia anuala din UE s-a situat la 0,8% in aprilie, iar cea din zona euro la 0,7%. Dintre cele 28 de state membre, 20 au raportat cresterea preturilor, sapte au avut scaderi, iar Marea Britanie nu a transmis date catre Eurostat. Raportat la luna martie, Romania a inregistrat o inflatie lunara de 0,3%, fata de un avans al preturilor de 0,1% la nivelul UE, scrie Mediafax.

Cresterea medie a preturilor pentru perioada de 12 luni incheiata in aprilie s-a situat in Romania la 2,1%, al doilea mare avans din UE dupa Estonia, care a inregistrat o rata de 2,3%. UE a consemnat o inflatie medie la 12 luni de 1,1%. Datele Eurostat se refera la indicele armonizat al preturilor de consum (IAPC).

Sursa foto: Monede/Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri