Presedintele desemnat al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a aparat in Parlamentul European, moneda euro si a afirmat ca aceasta "protejeaza Europa", provocand proteste din partea euroscepticilor britanici, relateaza AFP, citat de Mediafax.

"Moneda unica nu divizeaza Europa, o protejeaza", a afirmat Juncker in fata eurodeputatilor, care urmeaza sa voteze marti dupa-amiaza numirea fostului premier luxemburghez la conducerea Comisiei Europene. El a reamintit, in discursul din Parlamentul European, epoca "razboaielor monetare" si "pierderea demnitatii" statelor, nevoite sa accepte deprecierea monedei.

Afirmatiile sale au provocat proteste in randurile euroscepticilor britanici, dar si aplauze. Un eurodeputat britanic din cadrul partidului britanic eurosceptic UKIP l-a intrerupt strigand "Gunoi", ceea ce l-a determinat pe presedintele Parlamentului European, Martin Schulz, sa intervina pentru a reinstaura calmul.

De asemenea, Juncker a pledat si pentru infiintarea "guvernantei economice" in zona euro, intrucat "trebuie sa se incheie situatia ridicola a reprezentarii uneia dintre cele mai puternice monede din lume de catre reprezentanti care, de cele mai multe ori, se contrazic".

Totodata, Jean-Claude Juncker s-a referit la criza din zona euro, pe care a gestionat-o in calitatea de presedinte al Eurogrup si a afirmat ca europenii au fost nevoiti atunci "sa repare in zbor un avion in flacari". "Am comis si greseli", a recunoscut el, deoarece "repararea unui avion in flacari aflat in zbor nu este usoara, iar in unele cazuri provoaca arsuri la degete".

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri