Nivelul de incredere a romanilor a crescut in aprilie-iunie pentru al treilea trimestru consecutiv, fiind aproape de media europeana. Romania este pe locul 18 din 32 de tari dupa acest indicator, care masoara asteptarile de pe piata muncii, situatia financiara si posibilitatea de a cheltui, relateaza Nielsen.

Astfel, fata de primele trei luni, in trimestrul al doilea increderea consumatorilor romani a urcat cu 6 puncte la 73 de puncte, situandu-se dupa tari precum Cehia, Letonia si Estonia si inaintea Slovaciei, Poloniei si Bulgariei, potrivit sondajului efectuat de The Nielsen Company.

"In ceea ce priveste cea mai mare parte a banilor ramasi dupa acoperirea cheltuielilor de subzistenta, aceasta este folosita pentru plata imprumuturilor si a creditelor, in timp ce, la polul opus, inregistrand cele mai mici valori, se afla activitati precum investirea in fonduri mutuale sau pensii, noteaza Mediafax. Sanatatea si siguranta locului de munca sunt, in continuare, principalele ingrijorari ale consumatorilor romani din mediul urban, iar din strategia lor de economisire pentru viitor fac parte renuntarea la achizitia de haine noi si diminuarea iesirilor in oras", noteaza raportul.

Potrivit rezultatelor studiului, cei mai optimisti consumatori se regasesc in Danemarca, Elvetia, Germania, Norvegia, Marea Britanie si Israel.

Britanicii, mai optimisti decat rusii

Pe de alta parte, Portugalia are cei mai pesimisti consumatori, precedata de Slovenia, Croatia, Italia, Serbia, Grecia si Ungaria. "In Europa, increderea consumatorului a crescut in 72% din pietele masurate in al doilea trimestru, doar 6 din 32 de piete raportand scaderi. Danemarca (106), Belgia (80) si Italia (51) au crescut fiecare cu 6 puncte comparativ cu primul trimestru, in timp ce Olanda (81), Ucraina (61) si Croatia (50) au raportat o crestere cu 5 puncte fata de trimestrul anterior. Alte imbunatatiri notabile ale increderii includ o crestere in ultimul an pentru Marea Britanie de 11 puncte, pana la un scor de 90 - cel mai ridicat nivel inregistrat din 2007. De asemenea, Indicele de incredere al Rusiei prezinta o crestere de trei trimestre consecutive, ajungand la un scor de 85 in al doilea trimestru.

Increderea Frantei a crescut pentru doua trimestre consecutive, inregistrand un scor de 60", mentioneaza raportul. Si la nivel global se remarca o crestere a increderii consumatorilor, la un Indice de 97 in al doilea trimestru din 2014, cel mai mare scor de dupa primul trimestru din 2007. Nielsen noteaza ca jumatate dintre respondentii la nivel global sunt de parere ca piata muncii va prezenta conditii bune sau excelente in urmatorul an, o crestere fata de primul trimestru si un nivel neatins din 2007.

La nivelul zonelor analizate, increderea consumatorilor a crescut, comparativ cu primul trimestru, cu trei si, respectiv, doua puncte in America de Nord (103) si Europa (77). Scorul cel mai ridicat a fost inregistrat in regiunea Asia-Pacific, ramanand la aceeasi valoare de 106 din primul trimestru. In plus, nivelul increderii a scazut fata de trimestrul anterior in America Latina (90) si in Orientul Mijlociu/Africa (93), pierzand trei puncte si, respectiv, un punct.

"Cresterea continua a indicilor de incredere in cateva tari ale Europei, precum si optimismul din America de Nord sustin redresarea economica in pietele mature. Cu toate acestea, cheia pentru o expansiune economica de durata va fi o si mai mare consolidare a pietei de munca, lucru vital pentru a putea creste si cheltuielile de consum", spune Venkatesh Bala, economist-sef la The Cambridge Group, divizie din cadrul Nielsen.
Sondajul global Nielsen, initiat in 2005, masoara nivelul de incredere a consumatorilor, principalele ingrijorari ale acestora si intentia de cumparare in randul a peste 30.000 de respondenti cu acces la internet din 60 de tari.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri