Presedintele Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Razvan Orasanu, respinge acuzatiile sindicatelor cu privire la activitatea institutiei pe care o conduce si la privatizarea societatii Tractorul Brasov.

Razvan Orasanu sustine, intr-un comunicat , ca 'sistemul de drept a ajuns sa fie folosit de politicienii trompeta si liderii de sindicat in scopuri pur politice'.

Declaratia presedintelui AVAS survine in contextul in care Blocul National Sindical (BNS), CNS Cartel Alfa si sindicatele a trei intreprinderi au acuzat, miercuri, modul in care AVAS intelege sa faca restructurare si privatizare in Romania, cerand demiterea lui Razvan Orasanu.

Sindicatele considera ca AVAS continua politica paguboasa de vanzare pe nimic a unor societati cu potential de dezvoltare si ca exista interese pentru scoaterea acestor companii de pe piata interna si externa, precum si pentru speculatii imobiliare cu terenurile acestora.

'Marea miza la Tractorul o reprezinta cele 140 hectare de teren langa gara din Brasov. Daca adunam si cele 40 hectare de la Rulmentul Brasov avem un loc unde vor zburda veverite intre viloaiele celor care vor sta in parcul rezidential Tractorul', a afirmat liderul BNS, Matei Bratianu.

El a explicat ca Tractorul are in acest an comenzi de 4.000 de tractoare la export, iar anul viitor 5.000-5.500 de unitati. Cu 2.100 de angajati si cu contracte de 6.000 de tractoare, societatea ar fi pe profit.

La randul sau, liderul sindical de la Tractorul, Gheorghe Apostu, considera ca exista interese ascunse pentru scoaterea societatii de pe piata si pentru 'afaceri' imobiliare si ca presedintele AVAS ar trebui verificat de Departamentul National Anticoruptie (DNA).

Apostu a afirmat ca de 80 de ani nimeni nu a reusit sa scoata societatea Tractorul de pe piata mondiala, fiind realizate exporturi in 120 de tari, iar in SUA fiind livrate 160.000 de tractoare romanesti. seful AVAS, sustine Apostu, ar fi transmis colaboratorilor sa nu mai ceara comenzi si i-ar fi impus directorului general sa nu mai ia nici o comanda din afara tarii.

Pe de alta parte, AVAS a propus privatizarea pe module a societatii Tractorul Brasov de o societatea producatoare de tractoare, astfel incat sa continue productia.

Presedintele AVAS, Razvan Orasanu, a declarat ca singurul investitor care a mai ramas in cursa pentru societatea brasoveana este Mahindra&Mahindra, care a renuntat sa mai cumpere forja si sectoarele calde. Oficialul a spus ca autoritatea va face un caiet de sarcini strict prin care va cere neinstrainarea activelor pe un anumit numar de ani.

Liderul sindical de la Electroputere, Aurel Bojenoiu, a declarat ca vanzarea pe active a societatii se adreseaza in special acelor firme care si-au incetat activitatea economica sau care sunt pe acest drum. Vanzarea nu va aduce la masa investitori importanti, firme renumite, ci numai pe cei care vizeaza mai mult terenuri si cladiri si nu afacerea.

'Aceiasi lideri de sindicat care astazi reclama interese imobiliare s-au opus continuarii negocierilor cu o firma producatoare de tractoare. Pe langa lipsa de coerenta si inconsecventa logica fata de declaratiile facute in urma cu numai cateva luni, ma intreb in ce masura parerile exprimate public de politicieni si liderii sindicali reprezinta interesele oamenilor care muncesc la Tractorul UTB Brasov si Electroputere Craiova', a conchis Orasanu.

Tractorul mai are circa 2.200 de salariati dupa ce, la inceputul acestui an, a disponibilizat un numar de 800 de persoane. Societatea lucreaza in prezent doar pentru export in SUA, Turcia, Pakistan, Croatia, pentru comenzi ferme care insumeaza 5.000 de tractoare.

Nivelul total al datoriilor societatii se ridica la peste 1,379 miliarde lei, iar in acest an pierderile inregistrate sunt estimate la 130 milioane lei.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri