Incapacitatea de a face reforme economice si de a proteja statele mai vulnerabile ar putea pune in pericol "coeziunea esentiala" a zonei euro, a declarat joi presedintele Bancii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, intr-un avertisment dur adresat liderilor politici, relateaza Mediafax, care citeaza Reuters.

Intr-un limbaj neobisnuit de franc, Draghi a cerut celor 18 state din uniunea monetara sa ia in considerare solutii alternative pentru sustinerea membrilor cu probleme, avertizand ca exista pericolul amplificarii temerilor ca aceste tari ar putea parasi zona euro.

"Lipsa reformelor structurale mareste riscul unor divergente economice permanente intre membrii uniunii monetare. Acest fapt pune in pericol coeziunea esentiala a uniunii si are potentialul unor consecinte daunatoare pentru toti membrii", a afirmat Draghi intr-un discurs sustinut la Universitatea din Helsinki. Remarcile sale nu s-au limitat la reformele economice din anumite state, ci s-au referit la o regandire larga a unora dintre principiile de baza ale blocului comunitar, cum ar fi mecanismele prin care statele se pot sustine intre ele.
Mesajul lui Draghi vine la mai putin de o saptamana dupa ce s-a angajat sa ia noi masuri, daca va fi nevoie, pentru a sprijini economia zonei euro si cu cateva saptamani inainte de o reuniune a liderilor europeni la Bruxelles, pentru a discuta masuri de stimulare a cresterii in regiune.

Diferente SUA - UE: Zona euro nu dispune de un sistem de transfer fiscal

Spre deosebire de Statele Unite, zona euro nu are un sistem de transfer fiscal, prin care tari mai bogate, cum este Germania, le pot ajuta pe cele mai sarace, cum ar fi Grecia. "Statele trebuie sa investeasca mai mult in alte mecanisme prin care costul socurilor sa fie impartit. Unele forme deimpartire incrucisata a riscurilor intre state sunt esentiale pentru a contribui la reducerea riscurilor de ajustare pentru acele tari si pentru a preveni ca recesiunile sa lase urme adanci si permanante", a spus seful BCE.

Draghi s-a referit si la subiectul sensibil al crearii unei forme de sustinere a datoriilor guvernamentale, o posibila referire la acordarea de garantii comune pentru noi datorii. Astfel de idei sunt respinse cu fermitate de Germania, cel mai mare si mai puternic membru al zonei euro, ai carei politicieni se tem ca acestea ar putea avea ca efect indatorarea nesabuita a unor state.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri