Expertii Fondului Monetar International (FMI) si cei ai Comisiei Europene (CE) au fost de acord cu un deficit de 1,4% pentru 2015, iar negocierile cu Guvernul se axeaza in prezent asupra unei alocari suplimentare pentru cofinantare, fara insa sa existe un acord pentru fonduri suplimentare la armata.

Suma discutata de cele doua parti pentru a fi alocate suplimentar pentru cofinantarea proiectelor europene este echivalenta cu 0,4-0,5% din PIB, peste deficitul de 1,4%, au declarat surse din Guvern. "La acest moment nu exista insa un acord pentru o alocare suplimentara destinata armatei", au adaugat sursele, conform Mediafax. Expertii Fondului Monetar International si cei ai Comisiei Europene au venit la Guvern, marti dimineata, pentru o discutie cu premierul Victor Ponta.

Fondul Monetar International si Comisia Europeana au cerut Guvernului sa reduca deficitul bugetar pentru anul viitor la 0,9% din PIB, solicitare pe care partea romana a considerat-o inacceptabila, luand astfel in calcul intreruperea discutiilor daca nu este agreat un deficit de 1,4%. Solicitarea unui deficit bugetar de sub 1% a fost avansata joi seara, cu argumentul ca nu mai trebuie sa existe o diferenta intre deficitul pe ESA (unde deficitul nu este calculat pe baza platilor efective realizate intr-un an, ci pe baza angajamentelor de plata si a termenelor legale pentru achitarea obligatiilor) si cel pe cash (care cuprinde cheltuielile efectuate), asa cum s-a intamplat in anii anteriori.

Optiuni diferite asupra deficitului

Diferenta de viziune dintre FMI si CE, pe de-o parte, si Guvernul roman a fost confirmata de catre ministrul delegat pentru Buget, Darius Valcov, in interventii televizate, care a precizat ca aceasta solicitare nu va fi acceptata sub nicio forma si ca singurul sau mandat este ca deficitul bugetar pentru anul viitor sa fie fixat la 1,4%, cu o posibila majorare pentru co-finantari la proiectele europene de investitii. Luni, surse din Guvern au transmis ca FMI si CE ar fi renuntat la cererea de reducere a deficitului la 0,9% si ca negocierile s-ar purta la acest moment pentru un deficit chiar mai mare de 1,4%.

Vineri seara, premierul Victor Ponta a declarat ca nu crede, la acest moment, ca acordul Romaniei cu FMI va fi "rupt", explicand ca este o perioada de negocieri care pot fi dure, dar arata ca un deficit de 0,9% este inacceptabil si ca esentiala este discutia cu Comisia Europeana, deoarece "acolo sunt marile probleme". El a precizat ca Romania are un acord cu FMI care va expira anul viitor si despre care nu crede ca va fi reinnoit, deoarece "nu e cazul", dar a aratat ca, din ce in ce mai mult, rolul esential in discutiile unui stat membru il are Comisia Europeana, pentru Tratatul Fiscal.

"Discutiile sunt legate de modul in care putem sa respectam 1,4, acel deficit bugetar prognozat pentru 2015, dar noi mai dorim doua lucruri, amandoua altfel importante: in primul rand, ca promisiunea facuta Romaniei, ca tara de granita cu Ucraina, de a avea dreptul de a-si mari cheltuielile de aparare cu 0,3% din PIB sa fie respectata. Deocamdata, comisia spune: "Da, stim ca la NATO ati vorbit asa, dar noi nu suntem de acord". Al doilea lucru mai important chiar decat cel legat de cheltuielile de aparare este un fond special - noi am cerut 0,5% din PIB - care sa fie folosit doar in exclusivitate pentru cofinantarea proiectelor europene (...) Cred ca nu se va rupe niciun acord cu FMI, dar mai spun inca un lucru, dincolo de acordul cu FMI: esential este relatia noastra, cum este a oricarei tari membre, cu Comisia Europeana, acolo sunt marile probleme. Sa stiti ca Franta n-are niciun acord cu FMI dar are o disputa cu Comisia legata de deficit, care e de vreo trei ori cat al Romaniei, 4,7 cred ca este, Italia sare peste 3, noi suntem elevii modeli ai Europei. Ei, n-as vrea sa fim totusi elevii model acceptand totusi niste conditii care ne impiedica sa ne dezvoltam intr-un ritm accelerat", a spus Ponta.

Suplimentari de fonduri

Inaintea inceperii discutiilor, surse oficiale au declarat ca Guvernul va negocia cu expertii FMI si CE un deficit pentru anul viitor de 2-2,1% din PIB, procentajul suplimentar de 0,6-0,7% urmand sa fie utilizat exclusiv pentru armata si co-finantare, dar si la acest nivel sunt necesare masuri suplimentare pe venituri sau cheltuieli.

Potrivit acestora, Finantele trebuie sa acopere in principal gauri bugetare care vin din masurile adoptate de Guvern de la mijlocul acestui an si care au dus si la suspendarea acordului cu FMI si CE. Reducerea CAS are un impact negativ bugetar de circa 5 miliarde lei, la care se adauga alte masuri promise in perioada electorala, printre care majorari de pensii si salarii peste indexarea cu rata inflatiei.

Tinta de deficit bugetar stabilita pentru anul viitor este de 1,4% din PB, care corespunde unui deficit structural de 1% din PIB, pe care Romania s-a angajat sa il atinga in 2015. Expertii Fondului Monetar International si cei ai Comisiei Europene se afla la Bucuresti strict pentru discutii privind bugetul pe anul viitor.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri