Cresterea economica a Romaniei in 2014 a fost de 2,9% din PIB, in termeni reali, usor peste estimarile FMI. Avansul produsului intern brut (PIB) a incetinit totusi in T4 comparativ cu trimestrul 3, cresterea trimestriala fiind de numai 0,5%, conform datelor semnal anuntate astazi de INS.

Fata de acelasi trimestru din anul 2013, PIB a inregistrat o crestere cu 2,6% pe seria bruta si cu 2,5% pe seria ajustata sezonier.

INS a precizat ca a revizuit seria bruta pentru anul 2013, ca urmare a reconcilierii datelor trimestriale cu cele anuale semidefinitive, si includerea estimarii Produsului intern brut pentru trimestrul IV 2014 in seria trimestriala a determinat recalcularea seriei ajustata sezonier, indicii de volum fiind revizuiti fata de a doua varianta provizorie a Produsului intern brut pentru trimestrul III 2014, publicata in comunicatul de presa nr. 15 din 14 ianuarie 2015.

In urma cu o luna, INS revizuia in sus cifrele privind cresterea economica din trimestrul 3 al anului trecut, ajustand puternic in acelasi timp contributiile exporturilor si consumului intern la cresterea PIB. Economia a crescut cu 3,3% in T3 2014, cu 0,1% mai mult fata de estimarea anterioara, in timp ce in T4 cresterea este de 2,6% pe serie bruta. Rata anuala insa este de 2,9% din PIB.

"Consideram ca decelerarea dinamicii anuale a PIB in trimestrul IV a fost determinata de deteriorarea cererii externe nete, cu impact asupra industriei (dinamica anuala a productiei industriale s-a temperat la 2,3% in
ultimele trei luni din 2014). Pe de alta parte, ritmul de evolutie a consumului privat (principala componenta a PIB) s-a consolidat in trimestrul IV, aspect confirmat si de dinamica comertului cu amanuntul (accelerare la 6,5% an/an in ultimele trei luni ale anului trecut)", spune Andrei Radulescu, senior economist la Banca Transilvania.

De asemenea, Radulescu se asteapta si la o contributie favorabila la dinamica PIB in trimestrul 4 din partea consumului public (in context electoral), dar si a investitiilor productive (acestea au inflexionat inca din trimestrul 3).

Conform graficului de mai jos, PIB aproape a revenit la nivelul de dinaintea crizei.

Ce crestere economica estima FMI pentru 2014

Expertii FMI estimau ca PIB a revenit anul trecut la nivelul anterior crizei, iar momentumul de crestere se consolideaza. Consumul privat si exporturile puternice au sustinut relansarea economica anul trecut, investitiile ramanand in acest timp modeste. Expertii FMI anticipau o crestere reala a PIB de 2,7% in anul 2015 si de 2,9% in 2016.

Principala forta motrice a acestei cresteri se preconizeaza a fi consolidarea consumului privat – pe fondul unei cresteri puternice a salariului real, al preturilor scazute la petrol si al unor rate ale dobanzii ce au atins niveluri minime record. Pe masura ce cresterea interna se intareste, deficitul de cont curent este prognozat a se mari putin in acest an. Este probabil ca inflatia scazuta importata si un output gap ce se mentine in domeniul negativ sa pastreze inflatia considerabil sub tinta vizata in cea mai mare parte a anului 2015.

Estimarile de crestere economica pentru 2015

In ceea ce priveste prognozele de crestere economica in 2015, economistii au estimari destul de diferite, ce variaza de la numai 2% la aproape 4%.

Radu Craciun BCR 2%
Florian Libocor BRD 2,7%
Andrei Radulescu Banca Transilvania 3,7%
Vlad Muscalu ING Bank 3,1%
Ionut Dumitru Raiffeisen Bank 2,5%
Dan Armeanu profesor ASE >2%
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri