Ministrul Finantelor Eugen Teodorovici a declarat ca este posibil ca TVA sa fie redusa la 19% mai devreme de 1 ianuarie 2016, adaugand ca va prezenta in Guvern variantele de adoptare a Codului Fiscal, respectiv in Parlament, in sesiune extrordinara sau in Guvern, pachet sau masura cu masura. "Noi stam si analizam propunerile venite din partea Presedintiei vizavi de retrimiterea Codului Fiscal la Parlament si, repet, nu vad cum Codul Fiscal sa arate, in senul de a scoate masuri din el, pentru ca orice am scoate tot nu ne incadram" in deficitul de 1,2%, a explicat Teodorovici, scrie Mediafax.

Pro sau contra reducerii TVA cu 5%? Participa la dezbaterea WALL-STREET.RO.

El a spus ca este sigur ca TVA va fi redusa la 19%. "Acest lucru este sigur, avem 19% la TVA de la 1 ianuarie, cel tarziu, eu am si anuntat ca este posibil ca astfel de masura sa fie aplicata chiar putin mai devreme", a adaugat Teodorovici. Ministrul Finantelor a aratat ca se discuta la Guvern care este varianta cea mai buna pentru adoptarea Codului Fiscal, dupa ce presedintele Iohannis a decis retrimiterea lui in Parlament. "Discutam care sunt posibile scenarii si luam o decizie. Din punctul meu de vedere, normal este ...ar fi bine ca Parlamentul sa fie cel care adopta Codul fiscal, presedintele sa fie cel care il promulga. (...) Solutiile sunt: fie Parlamentul in sesiune extrordinara va adopta Codul Fiscal in foma in care a fost trims de presedinte, fie in Guvern printr-o ordonanta sa fie adoptat. Urmeaza sa avem o discutie, eu o sa prezint posibile scenarii: Pralamentul, in sesiune extraordinara, Guvernul in pachet sau masura cu masura pana la final de august si decizia o vom lua in Guvern", a spus Teodorovici.

El a mai spus ca orice masura ar fi scoasa din Codul Fiscal, tot va fi depasit deficitul de 1,2 %."Orice masura sa scoatem din Codul Fiscal, impactul pe deficit este acelasi, adica tot depasim 1,2%. Codul Fiscal categoric va ramane la fel, eventual unele masuri devansate ca si aplicare", a aratat Teodorovici. Intrebat daca se depaseste limita deficitului de 1,2 % in cazul in care s-ar scadea TVA doar la 20% si nu la 19%, Teodorvici a explicat: "Daca luam oricare masura din Codul Fiscal, cea mai mare fiind reducerea TVA, si chiar daca le-am scadea cu 1, 2 puncte procentuale, tot depasim acele 1,2%. Sau oricare din celelalte masuri mai mici ca si impact, daca le scoatem din Codul Fiscal, la fel, desigur ramane TVA, tot depasim 1,2%, deci discutia aceasta cu intoarcerea in Parlament este o discutie artificiala".

"Acea limita este pusa pentru ca cineva candva a asumat un astfel de nivel extrem de scazut, in conditiile in care Romania nu trebuia sa faca un astfel de pas. Noi nu aveam o datorie publica atat de ridicata, incat Romania sa fie obligata la un deficit atat de scazut. Mai mult, Parlamentul a adoptat Codul Fiscal, care este un proiect de lege, la fel, noi avem 3% la care trebuie sa ne raportam foarte clar prin Tratatul de la Maastricht. Cu toate acestea, sunt multe state europene care au depasit acest nivel si intrebarea se pune de ce Romania trebuie sa ramana intr-un astfel de nivel? De ce acum cand avem o situatie macroeconomica cea mai buna dupa revolutie? (...) In privinta deficitului, am spus ca ne mentinem sub 3% si incercam prin modul in care facem bugetul pe 2016 la a avea un deficit cat mai aproape de cel asumat de 1,2% in 2010", a mai explicat Teodorovici.

El a spus ca Romania nu trebuie sa ramana ancorata in aranjamente de acest fel. "Guvernul este interesat in a aplica politici, masuri fiscale cat mai bune si nu trebuie sa ramanem ancorati in angajamente de acest fel, in timp ce alte state cu deficit foarte mare se finanteaza, se dezvolta, iar noi, din pacate, trebuie sa pastram sau sa majoram distanta dintre noi si ceilalti din punct de vedere economic", a adaugat Teodorovici. El a fost intrebat daca va incerca o renegociere cu autoritatile europene in privinta deficitului sau il va lasa asa cum a fost negociat si trecut in lege si pur si simpu il va depasi. "Vom incerca ambele variante, pe de o parte vom avea Codul Fiscal care va duce la un deficit mai mare, pe de o parte vom avea discutii la Consiliul European pentru a incerca majorarea acestuia, dar sanse sunt destul de mici. Atunci vom face ce am zis, in legea privind raspunderea fiscal bugetara, 69/2010, se spune foarte clar ca este un mecanism de corectie, in astfel de situatii Guvernul poate prezenta si adopta si, la fel, comunica Parlamentului un plan de masuri cuantificabile care produc efecte in anul imediat urmator, adica 2016", a raspuns Teodorovici.

Sursa foto: Mediafax Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri