Senatul a adoptat, marti, o propunere legislativa care instituie obligatia comerciantilor persoane juridice sa achizitioneze produsele din categoriile carne, legume si fructe in proportie de cel putin 51% corespunzator fiecarei categorii, din lantul alimentar scurt, adica din productie romaneasca.

Potrivit PAC (programul politicilor argicole comune), lantul de alimentar scurt presupune existenta unui "lant de aprovizionare care implica un numar limitat de operatori economici angajati in activitati de cooperare si de dezvoltare economica locala, precum si relatii geografice si sociale stranse intre producatori si consumatori", arata raportul suplimentar asupra propunerii legislative pentru completarea Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, scrie Mediafax.

In lunile de iarna, din decembrie si pana in februarie, prin exceptie, legumele si fructele din import ar putea sa reprezinte maximum 70% din oferta, pe fiecare categorie. Initiativa legislativa votata in plenul Senatului mai prevede ca nerespectarea acestor prevederi se sanctioneaza cu amenda de la 25.000 lei la 50.000 lei, in masura in care nu sunt aplicabile prevederile Legii concurentei nr. 21/1996.

Potrivit raportului comisiei de specialitate, modificarea legii privind comercializarea produselor alimentare ar putea conduce la intarirea competitivitatii pe piata de aprovizionare cu produse alimentare, la o crestere a competitivitatii fermierilor si micilor producatori agricoli, avand ca urmare cresterea ofertei de produse proaspete si minim procesare, cu implicatii benefice asupra sanatatii consumatorilor. Propunerea legislativa a fost initiata de senatorul PSD Ovidiu Dontu si ar urma sa ajunga si in atentia Camerei Deputatilor, for decizional.

Magazinele, obligate sa vanda produse romanesti este o idee proasta si periculoasa

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri