OMV Petrom, care la sfarsitul anului trecut avea putin peste 16.000 de salariati, ar putea recurge la concedieri in acest an, dar decizia depinde de presiunile din piata. Din 2004, anul in care pachetul majoritar de actiuni al OMV Petrom a trecut din mainile statului in cele ale austriecilor de la OMV, din companie au plecat circa 35.000 de angajati.

Compania, careia pretul mic al barilului de petrol i-a adus anul trecut pierderi de aproape 700 milioane de lei, pentru prima oara de la privatizarea din 2004, a renuntat anul trecut la 900 de angajati.

“Nu ne-am propus niciodata o tinta de concedieri. Posibil ca rezultat al presiunilor din piata sa se ajunga si la anumite reduceri de personal, dar nu confirm nicio cifra care a aparut in presa, pentru ca ele nu sunt reale. Noi ne optimizam de zece ani incoace”, a declarant Mariana Gheorghe, CEO al OMV Petrom intr-o conferinta de presa.

Tot din cauza pretului mic al titeiului, vanzarile consolidate ale companiei au scazut anul trecut cu 16% comparativ cu 2014, la 18,14 miliarde de lei (4,1 miliarde euro).

Din 2004, anul in care pachetul majoritar de actiuni al OMV Petrom a trecut din mainile statului in cele ale austriecilor de la OMV, din companie au plecat circa 35.000 de angajati.

“Anul trecut, din OMV Petrom au plecat 900 de oameni, echivalentul a 5% din totalul angajatilor. Unii au plecat insa la alte companii ca urmare a externalizarii unor activitati”, a adaugat Gheorghe.

Nicio sansa pentru Arpechim. Redeschiderea ei ar costa “sute de milioane de euro”

Inchisa de aproape cinci ani, rafinaria Arpechim Pitesti nu mai are nicio sansa sa fie repornita. Unul dintre motive este supracapacitatea de productie a carburantilor atat din Uniunea Europeana, cat si din Romania, unde cele trei unitati de procesare a titeiului care au mai ramas in picioare (Petrobrazi, Petromidia si Petrotel) sunt suficiente pentru acoperirea cererii.

In continuare, OMV Petrom nu are nicio oferta concreta de vanzare a rafinariei, astfel ca producatorul de hidrocarburi si electricitate a inceput procedurile de autorizare fiscala pentru transformarea unei parti din Arpechim in depozit de carburanti. Dincolo de acesti factori, o eventuala redeschidere a acestei unitati ar presupune costuri uriase.

“Nu avem nicio intentie sa repornim Arpechim. Orice repornire a Arpechim ar insemna cheltuieli de sute de milioane de euro. Suntem in faza de autorizare fiscala pentru zona de depozitare. Aici ne aflam acum”, a precizat Gheorghe.

Gaze din Marea Neagra vs. autostrazi peste munti

Unul dintre pariurile OMV Petrom este legat de rezervele posibile de gaze naturale din Marea Neagra. Exploatarea acestor zacaminte a costat deja compania si pe partenerul sau in acest proiect ExxonMobil, 1,7 miliarde de dolari. Compania a anuntat joi ca o decizie legata de exploatarea rezervelor din Marea Negra va fi luata intr-un interval de doi ani.

Chiar daca nu se cunosc o serie de lucruri legate de acest proiect, ce este cert este ca investiitile vor ajunge la “multe miliarde de euro sau dolari”. Un alt lucru cert este ca gazele din Marea Neagra vor iesi la suprafata mai repede decat se vor construi autostrazi in Romania.

“Inca nu stim ce infrastructura fizica vom avea in Marea Neagra. Va trebui sa foram zeci de sonde, va trebui construita o conducta. E vorba de multe miliarde de euro sau dolari. Dar daca vom compara acest proiect cu autostrazile din Romania, mai ales cu cele peste munti, veti vedea ca noi facem progrese. Stiu ca asteptarile sunt foarte mari”, a spus Gabriel Selischi, membru al directoratului OMV Petrom si responsabil pentru zona de upstream in companie.

Putin optimism pentru 2016

In acest an, OMV Petrom pariaza pe un pret al barilului de petrol de 40 de dolari si, in functie de nivelul cererii ar putea lua in considerare constructia de noi benzinarii.

“La acest pret al barilului (de 40 de dolari) suntem capabili sa generam profit, exceptand deprecierea activelor. Daca pretul barilului scade sub 30 de dolari, reducem numarul de sonde iar cu 6%”, a afirmat Gheorghe.

Compania anticipeaza si o crestere a cererii de carburanti ca urmare a pretului mai mic si a reducerii TVA, dar si o concurenta mai crescuta pe acest segment de piata. Potrivit datelor companiei, cererea totala de carburanti a crescut anul trecut in Romania cu 5,4%, in timp ce vanzarile proprii au urcat cu 9%.

“Daca putem importa titei, o vom face. Anul trecut am importat 170.000 de tone”, a adaugat Gheorghe.

Pe partea de gaze naturale, cererea a coborat cu 5%, din cauza prabusirii sectorului petrochimic. Totusi, OMV Petrom a reusit sa vanda cu 8% mai multe gaze pe piata reglementata si catre propria termocentrala, de la Brazi, care i-a dublat productia de electricitate anul trecut, ajungand la 2,56 TWh, echivalentul a 4% din necesarul la nivel national.

Totusi, estimarile legate de productia pentru acest an indica o scadere cu 4% fata de 2015, in timp ce investitiile prognozate pentru anul in curs ar putea fi cu 10-20% mai mici fata de cele din anul precedent, ajungand la 0,7-0,8 miliarde de euro, ce mai mare parte in zona de explorare si productie.

“Fara investitii, productia dispare in zece ani”, a spus Selischi.

Furturile de la sonde, o problema

Anul trecut, OMV Petrom a luat decizia de a opri 350 de sonde de petrol, dintr-un total de 7.500 de instalatii, pentru a tine sub control costurile. Totusi, opritea sondelor vine cu un pret, astfel incat compania trebuie sa plateasca paznici, avand in vedere ca furturile de piese de la sonde sunt o problema serioasa in Romania.

“Erau 1.000 de sonde sub semnul intrebarii, am inchis 350. Analizam inca pe atat, pentru ca in Romania e o mare problema cu costurile fixe. Daca opresti o sonda, trebuie sa ii asiguri paza. In Romania este foarte multa nevoie de paza”, a spus Selischi.

Sursa foto: mediafaxfoto.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri