Ministerul Fondurilor Europene a primit de la Comisia Europeana o notificare cu privire la intreruperea termenului de plata pentru solicitarile de plati trimise la finalul anului trecut, ce contin cheltuieli efectuate de catre beneficiari dupa luna august 2012, motivul fiind deficientele descoperite, a anuntat, marti, ministerul.

Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) a fost unul dintre cele mai importante programe cu fonduri europene din perioada 2007-2013, cu sume disponibile pentru Romania in valoare de de 3,4 miliarde euro, conform News.ro

"Motivele intreruperii vizeaza deficiente in functionarea sistemului de management si control al POSDRU, mai precis legate de procedurile de selectie a proiectelor si verificarile de prim nivel realizate de Autoritatea de Management si Organismele Intermediare aflate in subordinea Ministrul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice, respectiv Ministerului Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice. Aceste deficiente au fost constatate in cursul misiunii de audit a DG Ocupare din perioada 21 octombrie – 10 noiembrie 2015", prrecizeaza Ministerul Fondurilor Europene.

Platile pe POSDRU au fost intrerupte sau suspendate de catre Comisia Europeana de mai multe ori, pe fondul spuspiciunilor de frauda. In martie 2015, rambursarile pe POSDRU au fost intrerupte temporar, iar proiectele au fost reverificate. In septembrie 2015, decizia de intrerupere a platilor a fost ridicata dupa un audit al Comisiei Europene.

In acest moment, autoritatile de la Bucuresti incearca sa limiteze pagubele dupa noua intrerupere a platilor.

”Analizam aceasta situatie si suntem in legatura cu reprezentantii Comisiei Europene pentru a identifica si lua masurile necesare pentru ameliorarea functionarii sistemelor de gestionare si control aferente POSDRU si pentru verificarea cheltuielilor efectuate de beneficiari. Aceasta experienta ne confirma ca schimbarea radicala a modului de abordare cu privire la finantarile 2014-2020 este necesara”, a afirmat ministrul Fondurilor Europene, Aura Raducu, citata in comunicat.

Ministerul Fondurilor Europene precizeaza ca autoritatea de management pentru POSDRU va continua sa verifice cererile de rambursare ale beneficiarilor si sa efectueze plati pentru cheltuielile eligibile aferente proiectelor aprobate. totusi, in cazul in care cheltuielile sunt considerate neeligibile de catre Comisia de la Bruxelles, sumele nu vor fi rambursate.

Noua intrerupere a platilor ar putea da o lovitura planurilor ministrului Fondurilor Europene, care a declarat, luni, ca "speranta" autoritatilor in privind absorbtiei fondurilor structurale este de 75% in acest moment, cu posibilitatea de a creste chiar la 80%, prin programele retrospectiv.
La finalul anului trecut, rata efectiva de absorbtie a Romaniei pentru perioada bugetara 2007 si 2013 a fost Absorbtia fondurilor de 63,3 % pentru fondurile structurale si de coeziune fost , cel mai redus nivel din Uniunea Europeana, in timp ce, din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurala, rata de absorbtie a fost de 82,3%, a preciat Comisia Europeana, in ultimul raport de tara.

Totusi, autoritatile romane sperau sa mareasca gradul de absorbtie prin facturile emise pana la 31 decembrie 2015 si trimise la Bruxelles, dar nedecontate inca, asa cum este si cazul celor intrerupte la plata, marti, pe programele derulate prin POSDRU.

Sursa foto: symbiot / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri