Costul cu forta de munca a crescut cu 11,4% in 2015, dupa majorarea salariilor in sectorul bugetar

Costul orar cu forta de munca, un indicator al poverii salariale pentru angajatori, a crescut in ultimul trimestru al anului trecut cu 11,4% comparativ cu aceeasi perioada din 2014, cele mai mari cresteri fiind inregistrate in sanatate si asistenta sociala, sectoare in care salariile au fost majorate cu 25% de la 1 octombrie 2015, arata datele publicate, luni, de Institutul National de Statistica (INS).

Ritmul de crestere a costurilor cu forta de munca a accelerat puternic la finalul anului trecut, in conditiile in care, in trimstrul al III-lea din 2015, avansul a fost de doar 7,3% fata de perioada similara din anul precedent, conform News.

"Comparativ cu acelasi trimestru al anului precedent, pe principalele activitati economice, cele mai mari cresteri ale costului orar al fortei de munca (in forma ajustata dupa numarul zilelor lucratoare) se observa in sanatate si asistenta sociala (26,50%), invatamant (19,32%) si alte activitati de servicii (16,10%)", se precizeaza in comunicatul INS.

In ultimele luni ale anului trecut s-au aplicat mai multe majorari consistente ale salariilor in sectorul bugetar. De la 1 octombrie 2015, salariile din sistemul de sanatate si in domeniul asistentei sociale au crescut cu 25%, iar de la 1 decembrie s-au majorat cu 15% salariile din invatamant si cu 10% salariile celorlalti bugetari.

Industria extractiva este singurul sector in care s-a inregistrat, la finalul anului trecut, o scadere a costului fortei de munca comparativ cu aceeasi perioada din 2014, cu 2,7%.

Comparativ cu trimestrul precedent, costul orar cu forta de munca a crescut, in trimestrul al IV-lea din 2015, cu 6,5%. Ultimele date disponibile arata ca, in decembrie 2015, castigul mediu net la nivelul intregii economii a fost de 2.114 lei, echivalentul a 470 de euro. in crestere cu 13,3% fata de ultima luna din 2014.

Sursa foto: jijomathaidesigners / Shutterstock
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Economie »



Setari Cookie-uri