Reprezentantii Forumului Civic Roman (FCR) vor depune o contestatie la Curtea Constitutionala impotriva Fondului Proprietatea si vor cere demiterea conducerii acestuia, deoarece considera ca este anticonstitutional, iar cei care il conduc sunt dezinteresati, a declarat Adrian Iurascu.

Fordul Proprietatea este anticonstitutional, iar cei care il conduc nu au niciun interes ca sa functioneze, a declarat Adrian Iurascu, presedintele Forumului Civic Roman (FCR) la The Money Channel. "Vom depune o contestatie la Curtea Constitutionala impotriva Fondului Proprietatea si vom cere demiterea conducerii lui", a declarat Adrian Iurascu, conform NewsIn. Potrivit acestuia, Fondul Proprietatea incalca articolele 40.1 si 44.1 din Constitutia Romaniei.

"Este vorba, in primul rand, de dreptul la libera de asociere al cetatenilor romani, prin faptul ca sunt obligati sa se asocieze, ceea ce reprezinta o incalcare grosolana a principiilor constitutionale pentru ca nu li se ofera alternativa", a explicat presedintele FCR.

Pe de alta parte, prin transformarea titlurilor de despagubire primite de fostii proprietari in actiuni la Fondul Proprietatea nu mai este garantat dreptul de proprietate si de creanta asupra statului, prevazut de articolul 44.1 din Constitutie. "Primim cu titlu de despagubire o creanta asupra statului care nu mai este garantata, in sensul ca poate avea o cu totul alta valoare, mult mai mica, in momentul listarii Fondului", sustine Adrian Iurascu. "Curtea Constitutionala va fi intr-o postura extrem de delicata si nu va avea alta varianta pentru ca incalcarea Constitutiei este flagranta in cazul Fondului Proprietatea", a mai spus Iurascu.

Fostii proprietari deposedati de regimul comunist sunt nemultumiti de faptul ca nu au nici un reprezentatnt in Consiliul de Supraveghere al Fondului Proprietatea si nu au incredere in termenul de listare avansat de actuala conducere a fondului pentru luna aprilie 2007.

"Fostul presedinte al Fondului, Nicolae Ivan, ne spunea ca listarea la Bursa de Valori Bucuresti va avea loc in aprilie 2006, acum vine noul presedinte si ne spune ca Fondul se va lista pe Bursa in aprilie 2007, dar, daca anul viitor vor fi alegeri anticipate, totul va fi in zadar", a declarat Adrian Iurascu.

Legat de ordonanta de urgenta care modifica legea de functionare a Fondului Proprietatea, fostii proprietari considera ca se tergiverseaza aprobarea noului act normativ. "Proiectul de lege este facut de trei luni, ne intrebam de ce nu se promoveaza acest proiect si daca nu cumva este acolo cineva care nu doreste inaintarea acestei legi", a declarat Adrian Iurascu.

Potrivit acestuia, la ora actuala nu exista o estimare a numarului fostilor proprietari care trebuie despagubiti de statul roman si nici o evaluare a capacitatii statului roman de a plati aceste despagubiri. "Noi ne intrebam cum au devenit actionari la Fondul Proprietatea cei 97 de fosti proprietari si in ce baza au primit aceste despagubiri cu prioritate", a mai spus Iurascu.

Forumul Civil Roman (FCR) reprezinta interesele a sapte organizatii de proprietari din diferite zone geografice ale Romaniei, din care fac parte aproape 2 milioane de persoane. La ora actuala, la Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP) au fost depuse peste 820.000 de notificari, din care 610.000 pentru terenuri agricole si forestiere si 210.000 pentru despagubiri in baza Legii 10. Pana acum, ANRP a analizat aproximativ 370.000 de notificari, din care a solutionat favorabil mai putin de 100.000 (11,5%), potrivit datelor FCR.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri