Ultimii 348 de angajati ai RAFO Onesti vor fi concediati colectiv pana la jumatatea lunii noiembrie, dupa sase ani in care rafinaria nu a functionat deloc. De altfel, Tribunalul Bacau a admis cererea de intrare in insolventa a rafinariei, urmand sa fie supusa unui program de reorganizare.

Cei 348 de angajati ai societatii RAFO Onesti au primit preaviz de concediere colectiva, iar de la jumatatea acestei luni vor intra in somaj. Disponibilizarea ultimilor salariati ai rafinariei din Onesti se face dupa mai bine de sase ani in care societatea nu a functionat, conform News.ro.

De altfel, la sfarsitul lunii octombrie, Tribunalul Bacau a admis cererea de intrare in insolventa a rafinariei formulata de catre administratorul societatii. Administrator judiciar provizoriu al rafinariei a fost desemnat Casa de Insolventa Transilvania, filiala Bucuresti, care va notifica creditorii pentru ca, pana pe 11 decembrie, sa inregistreze cererile de admitere a creantelor. Termenul de definitivare a tabelului creantelor va fi 25 ianuarie 2017.

Rafinaria va fi supusa unui program de reorganizare.RAFO Onesti s-a mai aflat in reorganizare judiciara din 2004 pana in 2010, cand au fost achitate toate obligatiile de natura financiara. Insa, dupa finalizarea programului de reorganizare, rafinaria si-a oprit activitatea.

”In perioada iunie 2010 – decembrie 2015, au existat mai multe proiecte de modernizare, investitii si repornire, dar, din motive pe care doar actionariatul le stie, nu s-a implementat nimic. Fapt pentru care, din 2010 si pana in prezent, rafinaria nu a functionat nicio ora. Acum, surprinzator, se cere intrarea in insolventa, cu initierea unui nou program de reorganizare”, a declarat, luni, pentru News.ro liderul Sindicatului Rafinorul din RAFO Onesti, Ion Marian. Potrivit acestuia, dupa disponibilizarea tuturor salariatilor, aproximativ 80 de persoane vor fi angajate, pe perioada determinata, pentru constituirea fluxului necesar sigurantei rafinariei pe perioada conservarii.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri