Ministrul Economiei, Alexandru Petrescu, a declarat joi ca in prezent se lucreaza la proiectul privind noul sistem de calcul al redeventelor, sustinand ca investitorii au nevoie de un tabel foarte clar al redeventelor, care ar trebui fixate si in functie de raritatea resurselor la nivel regional.

"Nu o sa incetez nicio clipa sa ma pun si in pozitia investitorului care vrea sa investeasca, are voie sa isi faca un business plan si ar trebui ca printr-un click sa ajunga la un tabel foarte clar al redeventelor, pe toate resursele naturale ale Romaniei”, a spus Petrescu, la finalul unui eveniment pe teme energetice, conform News.ro.

In prezent, cotele de redeventa sunt cuprinse in mai multe acte normative, precum Legea Petrolului sau Legea Minelor. "In momentul de fata, nu poate fara un consultant, care de multe ori e platit cu bani multi, ca sa-i gaseasca, sa-i asambleze exact business planul", a adaugat el. Ministrul sustine ca Sistemul de redevente din Romania trebuie sa tina seama si de raritatea resurselor.

”Din perspectiva regionala, pe diferite tipuri de resurse, daca ele se gasesc doar in Romania, trebuie sa vii cu un anumit tip de cota de redeventa. Daca ele se gasesc si la nivel regional, trebuie sa te armonizezi cumva si comercial, astfel incat sa ramai atractiv in zona”, a afirmat Petrescu.

In prezent, un grup de lucru interministerial lucreaza la proiect, care este inclus si in programul de guvernare. Statul roman a incasat, in 2015, redevente petroliere si miniere in valoare totala de circa 1,3 miliarde lei (292 milioane euro), sub nivelul din anii precedenti, in special din caua ieftinirii ample a pretului titeiului pe pietele internationale. Redeventele actuale la titei si gaze reprezinta cote procentuale din valoarea productiei brute extrase, acestea fiind stabilite, in 2004, prin Legea petrolului.

La titei, acestea sunt de 3,5% pentru zacaminte care produc sub 10.000 de tone/trimestru, 5% pentru zacaminte care produc intre 10.000 si 20.000 de tone/trimestru, 7% pentru zacaminte care produc intre 20.000 si 100.000 de tone/trimestru si 13,5% pentru zacaminte care produc peste 100.000 de tone/trimestru.

La gaze naturale, redeventele sunt de 3,5% pentru zacaminte care produc sub 1 milion de metri cubi/trimestru, 7,5% pentru zacaminte care produc intre 1 si 5 milioane de metri cubi/trimestru, 9% pentru zacaminte care produc intre 5 si 20 de milioane de metri cubi/trimestru si 13% pentru zacaminte care produc peste 20 de milioane de metri cubi/trimestru.

Sursa foto: Shutterstock/Pressmaster

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri