Patronatul Roman al Brokerilor de Asigurare - Reasigurare, infiintat la finele anului trecut, a dezminitit astazi, in cadrul evenimentului oficial de lansare, informatia conform careia obiectivul patronatului ar reprezenta "spargerea" Autoritatii de Supravghere Financiara (ASF) in cele trei foste foste comisii (CSA, CSSPP si CNVM) ori desfiintarea acesteia, prin vocea presedintelui organizatiei, Viorel Vasile.

"A fost vehicult in presa sau prezentat in diverse moduri faptul ca noi ne dorim spargerea ASF. Nu, intentia noastra foarte clara este sa avem asigurata independente decizionala si functionala a celor trei entitati (asigurari, pensii private si piata de capital - n.r.) ale ASF. Ce presupune acest lucru? Presupune ca oamenii cu functii de rapsundere si, alaturi de care colaboram si care ne reglementeaza, sa fie de specialitate si cu experienta in piata asigurarilor", a declarat Viorel Vasile (foto).

Guvernul a adoptat, in data de 14 septembrie, o Ordonanta de Urgenta in problema RCA care prevede, printre altele, inghetarea preturilor la primele de asigurare pe o perioada de sase luni, care a fost ulterior implementata de ASF. Decizia a venit in urma protestelor de strada ale patronatelor din transportul rutier, nemultumite de nivelul tarifelor RCA practicate de catre asiguratori.

Drept urmare, pentru a isi reduce costurile in perioada mentionata, societatile de asigurari au taiat serios comisioanele acordate brokerilor pentru intermedieri de RCA la persoane juridice, fapt care a nemultumit foarte mult breasla intermediarilor. Acesti se considera "victime colaterale" a presiunilor exercitate de catre transportatorii rutieri si incapacitatea ASF de a le proteja actvitatea.

"Asa cum stiti, in acest moment la ASF sunt persoane venite din alte domenii. Este foarte greu a intrii intr-o piata, sa o intelegi si sa incepi sa o si reglementezi. De aceea, suntem in situatia in care ne aflam in acest moment in piata asigurarilor. Speram si ne dorim ca lucrurile sa se rezolve, dar nu ne dorim neaparat desfiintarea ASF-ului", mai spune Viorel Vasile.

O parte dintre cei mai mari brokeri de asigurare in functie de intermedieri, inclusiv liderul pietei de profil, Safety Broker, au pus bazele primei organizatii patronale din domeniu, ca raspuns la presiunile reducerii comisioanelor de intermediere in urma plafonarii tarifelor RCA. "In momentul in care ajungem cu comisionul RCA sub nivelul de costuri riscam sa ne desfiintam ca si breasla", spunea Viorel Vasile, recent, pentru wall-street.ro.

Printre membrii fondatori ai PRBAR (Patronatul Roman al Brokerilor de Asigurare-Reasigurare) se numara brokeri de asigurare cu o cota de piata cumulata de aproape 25% din industria romaneasca de intermediere, respectiv: Safety Broker, Renomia - SRBA Insurance Broker, Asigest Broker de Asigurare, Millenium Insurance Broker, Campion Broker de Asigurare, PSG Insurance Broker, Professional Broker de Asigurare, Globasig Broker de Asigurare-Reasigurare, Interbug Broker de Asigurare, D&CA Insurance.

"Scopul pentru care noi am infiintat Patronatul este de a incerca sa ne protejam breasla. In urma crizei RCA, aceasta se afla in pericol. In momentul in care ajungem cu comisionul RCA sub nivelul de costuri riscam sa ne desfiintam ca si breasla. In acest moment membrii patronatului detin o cota de piata de 25%, dar obiectivul nostru este ca la anul sa depasim de 50%. O sa selectam atent membrii pe care ii luam, pentru a putea realiza o constructie serioasa", spune Viorel Vasile (foto).

Seful Safety Broker afirma ca brokerii de asigurare mentionati spera ca acest Patronat sa le ofere o putere mai mare de negociere si discutie, in special cu autoritatile, insemnand ASF, Guvern si chiar Parlament. "Scopul infiintarii patronatului nu este sa ne razboim cu asiguratorii. Cu acestia avem semnate contracte comerciale si putem negocia individual termenele si conditiile. Infiintarea patronatului are ca scop incercarea de preveni eventuale situatii precum limitarea tarifelor RCA".

Potrivit comunicatul de presa, PRBAR este o persoana juridica de drept privat, cu scop nepatrimonial, independenta care este infiintata in temeiul Legii nr. 62/2011 privind dialogul social. Principalul obiectiv al acesteia consta in organizarea, promovarea, sustinerea si apararea intereselor membrilor sai in relatiile cu orice alte entitati, autoritati, institutii publice, in raport cu obiectul si scopul ei de activitate si in acord cu prevederile legale.

"Sa ne amintim ca asociatiile patronale din transporturi au venit si au impus o aberatie: cheltuielile de administrare la RCA sa fie 25%. Nicaieri in Europa nu exista asa ceva. Cheltuielile de administrare se invart in jurul valorii de 35%. Iar tarifele nu sunt nicaieri plafonate. Ideea este ca daca asiguratorul nu reuseste sa isi impuna un punct de vedere, noi brokerii de asigurari, suntem un fel de victime colaterale. Din aceasta cearta dintre asiguratori si transportatori, noi am iesit pierzatori fara sa fim vinovati cu ceva", spune Viorel Vasile.

Pentru realizarea acestui scop, PRBAR va desfasura activitati specifice, precum elaborarea si promovarea de proiecte, acte normative, instructiuni, rezolutii si propuneri ale membrilor Patronatului, reprezentarea, promovarea si sustinerea intereselor economice, tehnice, juridice si sociale ale membrilor sai, dezvoltarea de relatii de colaborare cu alte patronate si cu alti investitori, impunerea la nivel national a unui standard minim de calitate privind obiectul de activitate al membrilor Patronatului, desemnarea, in conditiile legii, de reprezentanti la negocierile cu diferitele autoritati etc.

"Astfel, prin intermediul acestui Patronat incercam ca atunci cand se vor mai discuta legi importante care vizeaza piata de asigurari sa participam si noi la intalniri. Trebuie sa eliminam aceasta nereprezentare", mai spune seful Safety Broker. El mai arata ca PRBAR este o completare necesara a peisajului asociativ din tara noastra.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri