Patronatele din transporturile rutiere - UNTRR, FORT, APTE 2002, APULUM, ARTRI au cerut recent Guvernului emiterea unei Hotarari de Guvern pentru extinderea perioadei de plafonare a tarifelor asigurarilor RCA cel putin pana la data de 31 decembrie 2017, solicitare vazuta de catre cei mai importanti brokeri din piata asigurarilor drept una care ar afecta si mai mult celelalte categorii de clienti, care in prezent platesc suplimentar pentru o polita RCA, tocmai din cauza plafonarii tarifelor.

"Patronatul Roman al Brokerilor nu sustine extinderea perioadei de plafonare a tarifelor asigurarilor RCA pentru transportatori, pentru ca acestia reprezinta doar un segment de clienti RCA. Sunt foarte multe alte segmente de clienti, foarte afectate de aceasta plafonare, precum pensionari, studenti, firme mici si mijlocii, consumatori casnici... si multi dintre ei au un istoric foarte bun de dauna. Cu toate acestea, acum nu mai pot accesa niste tarife mai mici, printr-o interventie foarte brutala a Guvernului, pe ceva ce nu stapanesc tehnic, doar pentru a face pe plac unei singure categorii de consumatori", apreciaza Stefan Prigoreanu (foto), vicepresedinte al Patronatului Roman al Brokerilor (PRBAR).

El a aratat ca modificarea claselor de incadrare la sistemul Bonus Malus, ca urmare a plafonarii RCA, a afectat in principal celelalte categorii de clienti. "Inteleg ca acea categorie (a transportatorilor - n.r.) este afectata si vocala, dar corect era sa le ofere niste tarife doar pentru ei. Ceea ce s-a intamplat a avut loc in dauna altor categorii de asigurati. S-au modificat clasele de incadrare si cineva cu un istoric foarte bun nu mai poate accesa o prima mult mai mica", a mai spus Stefan Prigoreanu.

OUG prin care s-au stabilit tarifele RCA maxime, plafonate pe 6 luni, a fost aplicata de catre societatile de asigurari incepand cu data de 18 noiembrie 2016. Intre timp, diferenta de pret la RCA pentru un client cu o conduita buna si unul cu daune a ajuns sa nu fie mai mare de 15% pe Bonus Malus.

"Noi reprezentam interesele tuturor categoriilor de clienti. Avem si clienti transportatori, dar o firma mare de transport isi poate purta singura de grija (sa negocieze singura cu asiguratorul RCA - n.r.), in timp ce, un client cu doua masini apeleaza mereu la un broker de asigurare. De altfel, cei mai multi in tara asta sunt firmele mici si mijlocii si persoanele fizice care au masini. Le cunoastem foarte bine si nevoile si interesele", mai spune Stefan Prigoreanu.

Transpotatorii, acoperiti inca 12 luni la preturile RCA actuale

Patronatele din transporturile rutiere - UNTRR, FORT, APTE 2002, APULUM, ARTRI solicita Guvernului emiterea unei Hotarari de Guvern pentru extinderea perioadei de plafonare a tarifelor asigurarilor RCA cel putin pana la data de 31 decembrie 2017, pe motiv ca cele mai importante prevederi ale OUG 54/2016, precum stabilirea unui tarif de referinta sau decontarea directa nu sunt aplicate de nici o firma de asigurari, iar noua lege RCA se afla inca pe traseul de aprobare si nu va intra in vigoare pana la data de 19 mai 2017, atunci cand va expira perioada celor 6 luni de plafonare a tarifelor RCA.

"Transportatorii oricum pot sa acceseze pana in luna mai, moment in care dispar tarifele plafonate, o polita cu valabilitate de un an de zile. Asadar, cel putin pentru urmatoarele 12 luni nici unul dintre ei nu este in pericol sa aiba costuri mai mari la RCA. Nu intelegem de ce vor aceasta plafonare in continuare. Au avut termen suficient pentru a face niste actiuni si de a lua niste masuri pentru a ajunge la niste preturi mai mici plecand de la siguranta sporita in trafic a soferilor lor si analiza interna costurilor companiei respective", mai spune Stefan Prigoreanu.

Un alt argument al transportatorilor pentru prelungirea plafonarii tarifelor RCA ar fi ca, potrivit datelor ASF, "piata asigurarilor auto obligatorii a crescut si in trimestrul patru al anului 2016, in conditiile in care tarifele RCA au fost plafonate, continuand trendul ascendent din ultimii 5 ani. Astfel, volumul total al primelor brute subscrise pe segmentul RCA a atins in anul 2016 un total de 4,03 miliarde lei, in crestere cu 30% fata de anul precedent". Cu toate acestea, "asiguratorii n-au obitnut profit din RCA, iar potrivit ASF, rata combinata a daunei a fost de 108%. Adica, pentru 100 de lei incasati pe RCA, asiguratorii au platit 108 lei", arata reprezentantul PRBAR.

Legea RCA, necesara dar nu si suficienta

"Maine (14.03.2017 - n.r.) are loc dezbaterea publica in Parlament la Comisia reunita de buget finante cu privire la Legea RCA, dar eu va pot spune ca nu doar aceasta poate limita cresterea tarifelor RCA. Este nevoie, de asemenea, de o noua lege a sigurantei in trafic, cu criterii mult mai stricte, pentru soferii profesionisti care conduc masini de transport persoane, pentru ca sunt foarte multe accidente cu astfel de autovehicule, iar daunele aferenta foarte mari pentru vatamari de persoane", apreciaza Stefan Prigoreanu.

In opinia sa, a doua masura care trebuie neaparat adoptata de catre autoritati vizeaza soferii care nu au incheiata asigurarea RCA. "Trebuie aplicate sanctiuni foarte dure pentru cei care nu au asigurare RCA. Acum sunt foarte multi, undeva la 25% din cei care circula pe drumurile nationale. Daca toata lumea ar respecte legea si ar incheia RCA, cash-flow-ul asiguratorilor ar fi pozitiv, am avea o dispersie mai buna a riscului si am putea ajunge cu rata combinata a daunei sub 100%. Dar, asta nu tine de ASF si piata asigurarilor, ci de legiuitor", conchide reprezentantul PRBAR.

Sursa foto: Media XPRIMM

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri