AXI Finance, IFN care a importat de la compania mama care activeaza in Bulgaria modelul unui card de credit fara comisioane, dar cu dobanzi peste medie, estimeaza ca va ajunge pana la finalul anului la 25.000 - 30.000 de carduri active, iar rata de neperformanta s-ar putea stabiliza la 10%, in contextul in care produsul este promovat ca "un card de credit cu sanse de aprobare chiar si cu un istoric de creditare negativ".

"Ne-am propus la finalul primului an de activitate sa ne stabilizam rata de neperformanta la circa 10%. Este un benchmark pe care ni l-am stabilit pe baza experientei din grup. In Bulgaria, neperformanta este in jurul acestei valori (pe produsul similar), iar profilul de risc al consumatorilor din Bulgaria nu este foarte diferit de cel din Romania", a explicat intr-o emisiune Profesionistii in Banking Laur Emilian, CEO al AXI Finance Romania, precizand ca "exista un comportament care testeaza (prin frauda - n.r.) sistemele unui nou intrat pe piata".

Aflati mai multe despre platile cu cardul, incluziunea financiara si cele mai noi proiecte ale unor Fintech-uri la Future Banking, conferinta wall-street.ro dedicata digitalizarii in banking, ce va avea loc in 8-9 mai.

In primele doua luni de la lansare, AXI Card a primit peste 10.000 de cereri, dintre cardurile aprobate peste 1.700 fiind carduri active.

"Exista o categorie destul de larga de clienti care a trecut prin momente dificile, mai ales in perioada 2008-2012. Din perspectiva bancilor, acesti clienti nu sunt eligibili. Multi din ei, insa, si-au revenit. Noi ne uitam la profilul real de risc, ne intereseaza si istoricul, dar si care este situatia azi. Chiar cu un istoric negativ in Biroul de Credit, ne propunem sa oferim solutii in functie de situatia fiecaruia", precizeaza seful AXI Finance.

In privinta modelului de operare, intrucat AXI Finance ofera produsul la distanta, CEO-ul a precizat ca firma are un proces foarte strict de setare si monitorizare a relatiei cu partenerii. In prezent, AXI Finance are ca partener firma de curierat Urgent Cargus, prin aceasta fiind trimise toate documentele pe care clientul trebuie sa le semneze pentru activare.

Astfel, procesul de know your customer se face pe loc, in contextul in care curierul atesta la momentul semnarii si faptul ca buletinul clientului corespunde si cu copia trimisa in prealabil.

"Exista o structura de pret pe care am negociat-o si care tine cont de serviciile reale pe care le presteaza curierul, nu vorbim de o simpla livrare", afirma Emilian, intrebat despre comisionul curierului pentru acest serviciu.

O abordare similara a fost testata si de bancile comerciale, Citibank folosindu-se, cand avea divizia de retail, de curieri pentru a livra carduri. Un proiect mai extins de utilizare a curierilor pentru vanzarea de servicii si produse bancare este cel al Patria Bank, Posta Romana urmand sa ofere si servicii bancare prin intermediul unor postasi cu training-uri de vanzari.

Deocamdata, pentru promovarea cardului AXI, managerul companiei se bazeaza pe publicitatea online, activitatea in social media si Google, dar are in plan si o campanie strategica de brand in a doua parte a anului.

Dezvoltarea produsului AXI Card nu exclude introducerea unei perioade de gratie sau un pret diferentiat pentru clientii bun platnici, dar in Romania este inca prea devreme, spune Emilian.

Cum s-a ajuns la un DAE de 87%

In prezent, dobanda anuala efectiva (DAE) pentru sumele utilizate pe cardul AXI ajunge la 87% pe an, insa compania promoveaza in randul clientilor dobanzile aferente unor perioade mai scurte, de zile sau saptamani. De altfel, managerul AXI Finance a identificat la 3 luni de la lansare o categorie de clienti care retrage bani cash de pe card pentru 4-5 zile, pana la salariu, urmand ca ulterior sa ramburseze sumele cheltuite.

"Este o cifra (DAE - n.r.) pe care am considerat noi ca o putem marketa. Am facut studiu de piata si, pentru segmentul nostru, este un pret acceptabil. Cand vorbim de o linie de credit revolving, comparatia cu pretul pe care il obtii la un credit amortizat nu este intotdeauna relevanta, pentru ca la o linie de credit, daca nu exista alte restrictii, ai posibilitatea sa retragi si sa rambursezi in orice moment", a explicat Laur Emilian.

Cash-ul este undeva la 70-80%, aceasta fiind ponderea clientilor care retrag banii de pe cardul de credit, in detrimentul utilizarii acestuia ca instrument de plata online sau la POS.

Romania este prima piata regionala in care compania mama, Access Finance, s-a extins cu brandul AXI. In Bulgaria, echivalentul AXI Card, care poarta numele de "White Card" (Cardul Alb), are peste 60.000 de clienti activi.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri