Activitatile derulate de Deloitte in Romania au inregistrat cresteri de doua cifre in ultimii cinci ani, iar veniturile cumulate ale companiei au depasit, anul trecut, 35 de milioane de euro. Pentru perioada urmatoare, reprezentantii companiei se asteapta la mentinerea acestui trend, cu cresteri mai accelerate pe activitatile nou abordate.

„Dinamicile de crestere sunt diferite. Avem cateva business-uri majore unde cresterea nu este simpla. Spre exemplu, piata de audit creste, dar cu un ritm, evident, mai mic decat activitatile mai noi, pentru ca este o piata matura. Aici ne ambitionam sa castigam cota de piata si cred ca am reusit in ultimii ani”, a declarat Alexandru Reff, viitorul country managing partner Deloitte Romania.

Care sunt activitatile cu cea mai buna dinamica?

Potrivit acestuia, printre activitatile mai nou dezvoltate de companie in Romania se numara cea de “cyber security”, de la care se asteapta, anul viitor, o rata de crestere de 300%.

Cu rate similare estimeaza noul sef Deloitte Romania ca va creste si activitatea din zona reglementarilor aplicabile sectorului bancar. “Este o zona pe care pana acum am abordat-o cu specialisti care nu au fost constituiti intr-o unitate distincta. Am adus un partener specializat in acest domeniu, constituim un grup omogen, de competenta, si asta credem ca o sa ne duca cel putin la triplarea, posibil chiar la cvadruplarea veniturilor din acesasta zona. Dar vorbim de sute de mii de euro care ar putea sa creasca de patru ori, iar daca ne referim la practica de audit, vorbim de un numar cu opt cifre care, evident, nu poate sa creasca de patru ori”, a explicat Alexandru Reff.

De asemenea, compania a investit foarte mult in zona de “financial advisory”, pe care o considera foarte importanta. “A fost clar o abordare investitionala care da roade. Avem o crestere foarte solida si profitabila in zona aceasta si practica de financial advisory joaca un rol important in ceea ce credem ca este necesar in imaginea noastra de companie care face lucrurile care conteaza cel mai mult cand este vorba de o mare tranzactie”, a adaugat Reff.

Reff, primul roman la conducerea Deloitte Romania

Alexandru Reff a fost numit country managing partner Deloitte Romania si Moldova, incepand cu 1 iunie 2017. El preia postul de la Ahmed Hassan, care va detine o pozitie de conducere regionala.

Alexandru Reff este avocat, fondator al Reff & Asociatii, societatea de avocati reprezentand Deloitte Legal in Romania. Si-a inceput cariera in Deloitte in 1997 si a avut mai multe pozitii de conducere, inclusiv cea de partener coordonator al practicii de Servicii fiscale si juridice Deloitte timp de patru ani si este un expert recunoscut in domeniile M&A si imobiliar.

„Sunt onorat sa preiau conducerea firmei unde mi-am inceput cariera. Vom continua sa construim un proiect exceptional centrat pe obiective dincolo de noi insine, dezvoltand cariere la cel mai inalt nivel si contribuind cu impact semnificativ in mediul de afaceri si in societate", a precizat Alexandru Reff cu ocazia numirii in functie.

La randul sau, Ahmed Hassan a precizat ca Alexandru Reff este primul roman care preia functia de managing partner al Deloitte in Romania. „Sunt sigur ca, sub indrumarea lui Alex, compania va continua sa se dezvolte din pozitia puternica pe care o detine in prezent. Este un profesionist talentat si energic, care va conduce Deloitte cu pasiune si integritate", a subliniat Ahmed.

Acesta va prelua noi responsabilitati regionale in cadrul Deloitte, in calitate de lider de risc pentru Europa Centrala si membru al Comitetului Executiv regional.

Hassan s-a alaturat Deloitte Romania in anul 2000 si a devenit country managing partner la inceputul anului 2011.

In timpul mandatului sau, veniturile Deloitte au crescut de la 22 de milioane de euro pe an la peste 35 de milioane de euro pe an, o crestere de aproximativ 60% in sase ani.

In prezent, conducerea firmei este reprezentata de 17 parteneri si 35 de directori, in timp ce echipa totala s-a dublat la aproximativ 700 de oameni, iar portofoliul de servicii s-a extins.

Andrei Burz-Pinzaru preia conducerea Reff & Asociatii

Dupa avansarea lui Reff, conducerea Reff & Asociatii va fi preluata de Andrei Burz-Pinzaru, partener si coordonator al practicii bancare si de piete de capital a firmei, iar Alexandru Reff va continua sa asiste clienti in practicile de M&A si imobiliare.

Andrei Burz-Pinzaru este de profesie avocat, cu 20 de ani de experienta multidisciplinara in domeniile bancar, piete de capital si M&A. El s-a alaturat Deloitte in anul 2002.

„Sunt incantat sa continui cresterea Reff & Asociatii in al doilea deceniu de activitate. Pe masura ce profesia de avocat se schimba, cautam sa fim cu un pas inainte prin capacitatea de a raspunde noilor cerinte ale clientilor, care implica o abordare multidisciplinara, orientata spre afaceri", a declarat Burz-Pinzaru.

Reff & Asociatii este una dintre cele mai mari societati de avocati de business din Romania, cu o echipa de conducere formata din sase parteneri si peste 60 de avocati. Pana la finalul anului, echipa va fi extinsa la peste 70 de avocati, au anuntat reprezentantii societatii.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri