Ce i-ar mai putea motiva pe romani sa isi caute o slujba la privat, cand statul ofera conditii infinit mai avantajoase salariatilor. Daca, in trecut, mediul privat mai putea compensa cu salarii mai mari confortul de la stat, cel putin pe functii de conducere, in prezent avantajul nu mai este valabil. Salariile de la stat cresc mult mai rapid decat cele din privat, iar situatia nu da semne de modificare nici in urmatorii ani.

Companiile private se plang tot mai des ca au probleme in a recruta angajatii potrivit si, mai nou, de faptul ca statul devine un concurent tot mai puternic si, in oarecare masura, neloial.

Salariile din administratia publica se maresc fara o analiza bazata pe competitivitate, fara sa se tina cont de performanta fiecarui angajat, si fara ca cineva sa se intrebe daca majorarile sunt sustenabile sau nu.

Mai mult, la stat, angajatul nu are presiunea evaluarilor periodice, a restructurarilor sau a feedback-ului de la clienti.

Mihaela Mitroi, liderul Departamentului de Consultanta Fiscala PwC Romania, Moldova si SEE, a prezentat o situatie a evolutiei salariilor in urmatorii ani, atat la stat cat si la privat, pe baza datelor Comisiei Nationale de Prognoza, din care reiese adancirea discrepantelor dintre salariile la privat si cele la stat, in favoarea celor din urma.

Salarii la stat vs. privat in urmatorii patru ani

Astfel, in 2018, salariul mediu brut in mediul privat se va situa la 3.923 lei, iar la stat la 5.257 de lei (diferenta de 1.336 de lei in favoarea angajatilor la stat).

Situatia nu numai ca nu se va echilibra in viitor, ci discrepanta va continua sa creasca.

In 2019, salariile in privat vor creste la o medie de 4.222 lei (+7,6%), iar cele de la stat la 5.162 de lei (+11,5%). Diferenta dintre cele doua sectoare va ajunge, astfel, la 1.640 de lei.

Pentru 2020, CNP estimeaza un salariu mediu brut de 4.546 lei la privat (+7,7% fata de anul precedent) si de 6.219 lei la stat (+6,1%). Diferenta se adanceste, din nou, insa la doar 1.673 de lei.

In 2021, salariul la privat urmeaza sa urce la 4.886 lei (+7,5%) iar la stat la 6.580 lei (+5,8%). Astfel, diferenta dintre stat si privat va ajunge la 1.694 de lei.

Costurile administratiei cu angajatii, crestere dubla fata de privat

Aceasta tendinta persista, deja, de cativa ani, insa de la inceputul anului 2016 discrepanta este tot mai mare. La jumatatea anului trecut, cresterile salariale in domeniul bugetar erau de 30% fata de anul anterior, in timp ce in privat avansul a fost de doar 11%.

Discrepanta reiese si din datele INS cu privire la costul orar cu forta de munca pe care trebuie sa il suporte angajatorii. In ultimul trimestru al anului trecut, cheltuielile suportate de angajator cu forta de munca salariata (total economie) au inregistrat o crestere de 14,29% fata de acelasi trimestru al anului anterior.

Insa in administratia publica, cresterea costurilor angajatorilor a fost aproape dubla, de 27,58%, in sanatate si asistenta sociala de 18,56%, iar in invatamant de 16,81%.

Sursa foto: alphaspirit / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri