Cei mai mari 10 retaileri online din lume detin, impreuna, peste jumatate din piata mondiala de eCommerce, conform celui mai nou raport Global 1000. Ce schimbari au insa loc la nivel inalt, unde se claseaza Romania si ce jucatori majori pierd cote de piata?

Vestea buna pentru retailerii din intreaga lume si companiile de tehnologie care le sustin este ca piata de eCommerce este mare – si creste rapid.

Piata de retail online a atins 1,74 trilioane de dolari anul trecut, si a crescut cu circa 20% de la an la an, in ultimii trei ani, conform studiului.

Vestea mai putin buna pentru eTailerii care urmaresc sa construiasca operatiuni majore online este ca piata globala de eCommerce este dominata de un grup mic de jucatori foarte mari, care continua sa creasca puternic. Daca ne uitam la valoarea totala a produselor vandute pe site-urile din intreaga lume, top 10 cele mai mari companii – cu Alibaba Holding Ltd. Si Amazon.com Inc. in top – controleaza aproape jumatate din piata globala de eCommerce.



La nivel global, Alibaba, detine aproape 27% din piata, in timp ce Amazon acopera 13%. Ambele companii domina in tarile de origine, datorita strategiilor consistente – preturi mici, livrare rapida, varietate mare de produse. Ei au atras si atrag constant comercianti care vand de pe platformele lor, oferindu-le astfel acces la sute de milioane de clienti si optiuni convenabile.

Global 1000 dezvaluie insa si schimbari majore in ceea ce priveste cotele de piata la top. Astfel, Amazon (numarul 1 in Global 1000) si JD.com in China (numarul 2) castiga rapid cota de piata in tarile de origine. Astfel, aproape o treime din toate tranzactiile online din SUA au avut loc pe site-uri ale Amazon anul trecut, comparat cu 20% in 2012. Similar, JD si-a crescut cota de piata in China pana la 11,3% anul trecut, de la 5,1% in 2012.

In paralel, cota de piata in China a Alibaba a scazut la “doar” 78,5% anul trecut, de la 81,1% in 2014. Si asta in ciuda cresterii vanzarilor cu 43,4% anul trecut fata de 2014 – inca un indicator al cresterii impresionante a pietei de eCommerce. Alibaba ramane, deci, principalul jucator in China, insa concurenti precum JD cresc mai rapid. In SUA, cota de piata a eBay a scazut continuu, pe fondul vanzarilor in cadere in ultimii ani.



Desi cresterea dominatiei companiilor din top 10 ar putea reprezenta vesti nu tocmai bune pentru multi retaileri online care incearca sa isi faca loc pe piata, multi altii au ales, in schimb, sa incheie parteneriate cu Amazon, Alibaba, JD.com sau, in Romania, eMag.ro, pentru a vinde direct pe platformele lor, contra unui comision de vanzare.

In Romania avem "simptome" similare - semn de maturitate

In Romania, piata continua sa fie dominata de eMag.ro, companie care urmareste sa atinga afaceri de 1 miliard de euro in 2017. Parte din “long tail” a ales, similar cu ce se intampla pe plan mondial, sa intre in marketplace-ul eMag – F64.ro sau Libris.ro, doar doua exemple. Totodata, eMag sau fondul de investitii Naspers, au si achizitionat jucatori locali sau internationali – PCGarage.ro sau FashionDays.ro sunt doua dintre exemplele vizibile.

Tot in Romania, specialistii din piata considera ca exista spatiu masiv pentru dezvoltare, doua nise care cresc constant fiind cele de fashion si de design interior.

In acelasi timp, valoarea pietei de eCommerce din Romania a crescut cu 31% in 2015, ajungand la 8,4 miliarde de lei (circa 1,8 miliarde de euro – n.r.). eMag s-a apropiat anul trecut la afaceri de 500 milioane de euro, acest lucru inseamnand ca jucatorul online detine peste un sfert din piata.

Totodata, piata platilor online a crescut semnificativ pe parcursul anului trecut. “Valoarea medie a cosului de cumparaturi online al romanilor a crescut cu aproximativ o treime, ajungand la peste 260 lei. Cea mai mare tranzactie in online a fost inregistrata in eTail si a atins valoarea de peste 140.000 lei”, declara Marius Costin, country manager PayU Romania.

Topul categoriilor de produse pe care clientii aleg sa le cumpere online este condus de produsele IT&C. Peste 40% dintre comenzile online sunt din acest domeniu, cosul de cumparaturi avand o valoare medie de 3 ori mai mare decat valoarea medie generala - ajungand la peste 700 lei.

Pe locul al doilea se situeaza cumparaturile de fashion&beauty, urmate de home&deco, de produsele pentru copii si de carti.

Alt magazin online care urmareste (sau incearca sa urmareasc) parcursul eMag.ro este Elefant.ro. Compania a primit mai multe runde de investitii si in ultimii ani si-a diversificat constant categoriile de produse, deschizand si puncte fizice de colectare ale produselor. Ceva mai traditionalist, dar totodata dinamic in achizitii (de mici dimensiuni) este si Cel.ro, companie care in prezent se situeaza pe locul doi in afaceri eCommerce, la mare distanta de eMag.

Cum va arata peisajul eCommerce din Romania in urmatorii ani? Cel mai probabil lucrurile nu se vor schimba masiv atata timp cat persista unele probleme parca "fara de sfarsit" - infrastructura foarte proasta si rata inca redusa a platilor online. Chiar si asa insa, curierii fac eforturi pentru a livra in intervale de timp cat mai clare si, alaturi de unii retaileri, reusesc sa livreze in aceeasi zi, in multe cazuri. Omnichannel-ul va deveni un sine qua non si, in paralel, noi playeri vor intra pe piata pe nise inca insuficient exploatate.

Specialistii din piata spun ca vom asista la multe noi magazine online straine care vor intra in Romania - in perioada urmatoare, in special pe fashion. Este foarte putin probabil ca un jucator major precum Amazon sa intre in Romania.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri