Un an de studiu intr-o scoala privata poate sa depaseasca costurile achizitiei un garsoniere intr-un cartier marginas al Bucurestiului, respectiv aproximativ 20.000 de euro. Si, desi majoritatea celor care isi trimit copiii la astfel de institutii de lux sunt cetateni straini, nici cateva zeci de romani nu se uita la bani cand vine vorba de educatia urmasilor lor.

Intre scolile cu cele mai ridicate tarife anuale se numara American International School of Bucharest (AISB), unde parintii platesc pana la 21.000 de euro pentru un an de scoala.

AISB pune la dispozitie programe de studii pentru copii cu varsta foarte mica (doi ani), pana la elevi de liceu. Fiecare clasa de studiu are maximum 20 de elevi, unul dintre atuurile cu care institutia se mandreste, insa taxele pentru un an scolar pornesc de la 6.868 euro (invatamant prescolar) si ajung la 20.080 euro (ultimii doi ani de liceu).

Catalina Gardescu, director de admitere al AISB, a aratat ca AISB are un caracter "profund international". Adica, la nivelul intregii institutii, 70% dintre elevi provin din 55 de tari de pe glob, ceea ce inseamna ca in general principalii clienti ai institutiilor de genul acesta sunt straini.

"Chiar de la clasele foarte mici, avem in acelasi colectiv elevi de 10 – 15 nationalitati, invatand unul de la altul chiar si in situatii informale", a explicat Catalina Gardescu.

In anul scolar care tocmai a inceput s-au inscris 810 de elevi, dintre care 242 pentru clasele de liceu. Un top cinci este reprezentat de Romania (32%), USA (13%), Israel (5%), Germania (4%) si Turcia (4%).

Cine isi permite sa plateasca taxele

Cand vine vorba despre copiii de cetatenie straina, acestia sunt veniti in Bucuresti impreuna cu familiile lor, care aleg sa se relocheze in tara noastra datorita faptului ca unul dintre parinti este fie diplomat acreditat unei ambasade din capitala, fie un membru de conducere intr-o companie multinationala.

"Profilul unui elev AISB este acela al unui copil ce provine dintr-o familie in care se vorbesc doua limbi ca si native, care pana in clasele de liceu s-a transferat in cel putin 3 sau 4 scoli si care vorbeste 3 sau 4 limbi pana la varsta de 14 ani. In general, unul dintre parinti lucreaza si celalalt se dedica familiei si activitatilor scolare sau caritabile in Romania", a aratat reprezentantul AISB.

Pe de alta parte, 30% dintre cei 810 copii inscrisi anul acesta la AISB sunt romani.

Parintii romani, spune Catalina Gardescu, sunt oameni de afaceri care au pus bazele unor companii mari, romanesti, cunoscute in Romania si chiar si peste hotare, sau sunt romani intorsi de peste hotare, unde au lucrat in companii multinationale, ori care au ales sa aduca familia in Romania desi ei continua sa lucreze in strainatate.

Majoritatea sunt parinti care au inceput de jos, au muncit mult si cunosc valoarea banilor, as spune. Sunt fondatori de companii, manageri de top, “brand”-uri romanesti sau oameni despre care societatea nu a auzit in mod special. Mai presus de toate tin la calitatea educatiei si multi dintre ei fac eforturi colosale pentru a-si mentine copiii in aceasta scoala

- Catalina Gardescu -

Studiile in Scoala Americana Internationala (AISB) au la baza programul de Bacalaureat International, iar activitatea AISB este acreditata de institutii precum New England Association of Schools and Colleges, Council of International Schools si International Baccalaureate Organization.

Profesorii, angajati la targuri internationale si dupa un proces elaborat de selectie, sunt din SUA, Canada, Noua Zeelanda, Australia, Scotia, Irlanda, Franta, Azerbaidjan, Ucraina, India. Institutia angajeaza, de asemenea, profesori romani care au fost instruiti, in mod special, pentru predarea programei AISB. Rata de promovabilitate a elevilor depaseste 95%.

Sursa foto: Monkey Business Images, Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri