Economiile populatiei devin o sursa tot mai importanta de finantare pentru economie, chiar daca in ultima perioada romanii au luat mai multe credite, iar consumul a inregistrat cresteri semnificative. Majorarile de salarii si reducerile de taxe, coroborate cu inflatia negativa, au lasat mai multi bani in buzunarele oamenilor, iar educatia financiara precara si lipsa unor alternative facile de investitii imping tot mai multi bani catre depozitele din banci, unde dobanzile sunt la minime istorice.

Astfel, potrivit datelor publicate de BNR, ritmul de crestere a depozitelor gospodariilor populatiei s-a mentinut superior avansului creditarii si in luna iulie, cu un ritm anual de 9,3%, similar cu cel de la mijlocul anului. In acest timp, creditarea a urcat in iulie cu 6%, dupa 5,2% in iunie.

Bancile au continuat sa acorde credite in lei intr-un ritm alert, compensand astfel declinurile inregistrate de soldul creditelor in valuta, unde scaderile au ajuns si aproape de 12%, fata de cresteri cu aproximativ o treime la lei. Declinul la imprumuturile in valuta are loc in contextul rambursarii naturale a acestora si a generarii unui numar redus de noi credite care sa le inlocuiasca pe cele vechi, dar si a eliminarii acestora prin vanzarea de pachete de credite neperformante.

Populatia va alimenta cresterea creditarii si anul urmator

Creditarea va continua sa creasca si anul urmator, sustinuta in principal de segmentul persoanelor fizice. Cresterea veniturilor si dobanzile mici fac atractiva contractarea de credite noi de catre populatie, afirma Mihai Patrulescu, economist senior al UniCredit Bank Romania.

Citeste si:
DIICOT: Din analize a rezultat profilul Alexandrei Macesanu
DIICOT anunta oficial ca din...

"Procesul de revenire a creditarii a continuat si in anul 2016, fiind sustinut in principal de creditarea catre persoanele fizice. In primul trimestru al anului, cererea pentru credite imobiliare noi a accelerat considerabil pe fondul incertitudinilor cu privire la cadrul legislativ, cresterile salariale si dobanzile reduse. In al doilea trimestru al anului, evolutia creditelor imobiliare a fost sustinuta de extinderea plafonului pentru programul Prima Casa. Exista insa riscul ca pe masura ce plafonul disponibil pentru Prima Casa se apropie de final, sa observam o incetinire a creditelor noi. Perspectivele pentru creditarea persoanelor fizice raman pozitive si pentru anul 2017. Veniturile in crestere, relaxarea fiscala si ratele de dobanda scazute vor creste venitul disponibil si, implicit, atractivitatea creditelor noi", a spus acesta.

Dobanzi mici la credite inseamna dobanzi si mai mici la depozite, iar o consecinta a faptului ca oamenii care tin bani in banci nu se mai simt rasplatiti de dobanda este declinul usor al depozitelor la termen, in timp ce avansul sumelor pastrate in conturi curente este cel care a asigurat mentinerea depozitelor pe un trend pozitiv anul acesta.

Volumul depozitelor populatiei a continuat sa creasca intr-un ritm accelerat (de peste 9% an-la-an in luna iulie), reflectand cresterile salariale (14,3%) si propensitatea pentru economisire in crestere, afirma Mihai Patrulescu.

Acesta tendinta de economisire cel mai probabil va ramane prezenta si in anul 2017

Citeste si:
Vânzările de produse în România au crescut cu aproape 40%
Nielsen: Vânzările de produse...

-Mihai Patrulescu-

Concomitent, stocul creditelor pentru companii a scazut cu 5,2% an-la an in luna iulie, acesta fiind afectat de contextul economic negativ pe plan extern, potrivit economistului UniCredit Bank.

"Turbulentele geopolitice si cresterea economica fragila din Zona Euro au afectat in mod negativ asteptarile pentru volumul de afaceri si, implicit, propensitatea acestora pentru investitii. De asemenea, scaderea stocului de credite pentru companii a fost accelerata de vanzarile de portofolii neperformante din sistemul bancar", a spus Mihai Patrulescu.

Sursa Foto: Pixabay

Citeste si:
Erste: Economia românească se va contracta cu 4,7% anul acesta
Erste: Economia românească se...


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Economie »



Citește și
Google permite antreprenorilor să marcheze afacerea ca ”închisă temporar”
Setari Cookie-uri