Siemens nu este singura companie care se extinde in acest domeniu in Romania, asa ca exista o competitie crescuta pentru specialisti IT. "Va creste foarte mult cererea de specialisti precum data scientist sau data analyst pentru ca toate companiile au nevoie de informatii", sustine Thomas Hahn, chief expert software in cadrul departamentului Corporate Technology al companiei.

"Va creste foarte mult cererea de specialisti precum data scientist sau data analyst pentru ca toate companiile au nevoie de informatii. Intr-adevar, este o concurenta foarte mare pe zona de specialisti IT, dar avem parteneriate cu universitatile, in special in zona de automatizare si digitalizare. Totodata, vrem sa ne respecializam angajatii in functie de ce abilitati avem nevoie”, spune Thomas Hahn.

Pentru a recruta mai usor, Siemens Corporate Technology desfasoara programe de practica pentru studentii de la facultatile cu profil technic si matematica – informatica din Cluj-Napoca si Brasov.

Sute de ingineri software

Siemens, o companie cu aproximativ 1.780 de oameni la nivel local, are cateva sute de ingineri software in cele patru centre de cercetare si dezvoltare pe care compania le-a deschis la Bucuresti, Brasov si Cluj-Napoca. Centrele R&D operate de Siemens in Romania au activitati in domeniul IT si in sectorul de petrol si gaze.

In perioada urmatoare, compania are in plan sa continue dezvoltarea centrului de cercetare Corporate Technology din Cluj-Napoca, managementul Siemens Romania anuntand, in primavara, ca obiectivul companiei este sa ajunga la 200 de angajati in acest oras pana in 2017.

Citeste si:
Gregoire Vigroux, TELUS: Romania, o piata matura pentru outsourcing
TELUS International:...

Pentru divizia locala a Siemens Corporate Technology, prin care sunt operate doua dintre cele patru centre de cercetare-dezvoltare ale Siemens in Romania, lucrau peste 200 de oameni in septembrie anul trecut, conform celor mai recente date oferite de companie.

Romanii dezvolta aplicatii care imbunatatesc viata orasenilor

Siemens Corporate Technology, principala ramura de cercetare si dezvoltare a Siemens, desfasoara in Romania proiecte in domeniul data analytics si Internet of Things.

Unul dintre proiectele de tip Internet of Things in care au fost implicati dezvoltatorii romani este CityPulse, care contribuie la conceptul de oras inteligent (Smart City) si creeaza aplicatii pe baza unor date in timp real. In cadrul acestui program, a fost creata, de exemplu, o aplicatie de planificare a rutelor in timp real, pe baza datelor de trafic si de poluare, in orasul Aarhus din Danemarca. De asemenea, Siemens Corporate Technology Romania foloseste acest proiect pentru a dezvolta o aplicatie de transport public pentru orasul Brasov. Practic, aceasta aplicatie ofera recomandari de rute utilizatorilor pe baza mai multe indicatori folosind date in timp real.

Smart City este un termen cunoscut specialistilor IT&C de la inceputul anilor '90 insa este tot mai utilizat in ultimii patru-cinci ani pe masura ce a crescut rata de utilizare a Internet of Things (IoT). Internet of Things sunt retele de dispozitive electronice care comunica intre ele prin Internet. Tehnologiile folosite in cadrul unor proiecte de acest tip au ca scop imbunatatirea unor domenii de utilitate publica precum transportul in comun, iluminatul public, gestionarea parcarilor, siguranta publica, sanatate (telemedicina), managementul deseurilor.

Citeste si:
Cum va arata structura noului guvern PNL: ministerele care dispar
Cum va arata structura noului...

Siemens: Urmarim oportunitatile din domeniul Smart City din Romania

"Domeniul oraselor inteligente este cu siguranta unul de interes pentru Siemens in Romania. La nivel global, suntem implicati in unele din cele mai mari proiecte de acest tip din lume cum este Aspern din Viena sau Amsterdam Smart City. In Romania, exista cateva initiative in domeniul smart cities, iar Siemens urmareste oportunitatile din acest segment", afirma reprezentantii Siemens Romania.

Aspern Smart City Project reprezinta un parteneriat public-privat intre orasul Viena, companiile de energie ale orasului si Siemens prin care orasul ar urma sa devina unul "smart". Proiectul se refera la managementul retelelor electrice inteligente, transport electric, iluminat inteligent, monitorizarea infrastructurii sau sisteme de management al energiei pentru cladiri. Pana in 2028, Aspern ar urma sa cuprinda 8.500 de apartamente, un campus comercial si 20.000 de locuri de munca.

Tinerii sunt cei care aduc schimbare. Cele mai importante trenduri sunt legate de conectivitate, de colectarea si accesibilitatea datelor, de Internet of Things

- Thomas Hahn -

Citeste si:
Orban anunta ca in viitorul guvern vor fi cel mult 16 ministere
Ludovic Orban: Prioritatea...

Thomas Hahn: Voi, romanii, vreti sa inovati. Vreti sa folositi tehnologii neobisnuite pentru ca aveti nevoie de ele

"Este vorba de o reconstructie a felului in care definim un oras, iar transformarile cuprind domenii precum transport, cladiri, energie. In Romania exista posibilitatea de a extinde astfel de tehnologii pentru ca voi, romanii, vreti sa inovati. In estul Europei vad o deschidere pentru a folosi tehnologii noi, poate chiar unele mai neobisnuite, pentru ca aveti nevoie de ele. Tinerii sunt cei care aduc schimbare...asa simt aici, in Bucuresti. Se simte adaptarea la tot ce inseamna conectivitate, iar acest lucru este o mare oportunitate pentru viitor. De altfel, cele mai importante trenduri sunt legate de conectivitate, de colectarea si accesibilitatea datelor, de Internet of Things. Disponibilitatea datelor mobile ne influenteaza viata si businessul. Acum, totul graviteaza in jurul datelor”, afirma managerul.

Thomas Hahn lucreaza de 30 de ani pentru Siemens, iar din 2011 este chief software expert al Corporate Technology, divizia de de cercetare si dezvoltare a companiei. Corporate Technology avea la nivel global in toamna anului trecut in jur de 7.800 de angajati, din care 5.300 dezvoltatori software.

Daca ai un job timp de 3-4 ani, poate deveni plictisitor. Dar intr-o companie mare poti face mereu schimbari

- Thomas Hahn -

De-a lungul carierei, Hahn a lucrat in mai multe departamente ale companiei printre care cel de cercetare, management de produs, automatizari industriale, controlul si securitatea traficului.

"Cand ai un job timp de 3-4 ani...acesta poate deveni plictisitor, dar intr-o companie atat de mare iti poti schimba mereu locul de munca, iar eu am facut acest lucru. Foarte multi studenti ma intreaba daca nu este plictisitor sa lucrezi intr-o companie timp de 30 de ani. Le zic ca nu pentru ca mereu schimb ceva. Poti face acest lucru daca vrei si poti. Trebuie sa fii activ, in primul rand”, spune Hahn.

Siemens SRL este o companie de inginerie electrica cu un portofoliu axat pe trei segmente de crestere: electrificare, digitalizare si automatizare. Anul trecut, compania avut la nivel local afaceri de 152,7 milioane de euro si un profit net de 18,1 milioane de euro, conform Ministerului de Finante.

Siemens este prezenta pe piata locala din 1905 si detine patru fabrici in Sibiu si Buzias, unde produce sisteme si componente pentru automatizari si aplicatii industriale, alaturi de alte patru centre de cercetare-dezvoltare in Bucuresti, Brasov si Cluj-Napoca.

Doua dintre centrele de cercetare-dezvoltare locale ale conglomeratului german sunt operate prin intermediul diviziei Corporate Technology din cadrul Siemens SRL . Pentru divizia locala a Siemens Corporate Technology lucrau peste 200 de oameni in septembrie anul trecut, conform celor mai recente date oferite de companie. Grupul mai este prezent in sectorul IT din Romania prin companiile Siemens Industry Software si Siemens Convergence Creators.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Economie »



Citeste si
Un gigant IT din India a intrat pe piata din Romania