Ponderea cash-ului in economie se mentine la peste 90%, conform estimarii facute in emisiunea Profesionistii in Banking de Cosmin Vladimirescu, general managerul MasterCard Romania, care puncteaza faptul ca platile electronice au crescut in ultimii ani, de la 6-7% la sfarsitul lui 2014, la (probabil) 8-9% in prezent. Insa, tichetele de masa electronice si zona rurala au potentialul sa mai creasca aceste cifre.

Piata tichetelor de masa electronice se apropie de 200.000 de unitati, conform estimarilor MasterCard, care este partener exclusiv al celor 3 emitenti de tichete de masa, Edenred, Sodexo si Up Romania, insa vorbim de circa 2 milioane de romani care primesc aceste beneficii extrasalariale, piata totala a tichetelor de masa fiind de un miliard de euro anual.

"Este un domeniu care creste fulminant. Emiterea de carduri, adoptia de catre consumatori, apetitul cu care platesc contactless este unul foarte foarte mare", subliniaza Vladimirescu.

Totodata, managerul MasterCard pariaza si pe o migrare a consumatorilor care ajung sa foloseasca tichetele electronice catre magazinele mari care accepta plata cu cardul. "Consider ca toti comerciantii si mici si mari o sa fie interesati sa pastreze acest business si vor incepe sa accepte carduri, mai ales ca vor intra si sub limita stabilita de noua lege, de 10.000 de euro (legea cash - back)", adauga Cosmin Vladimirescu.

Pe langa legea cash back, care a fost adoptata in mai de Camera Deputatilor, statul mai are o serie de initiative bune pentru stimularea platii cu cardul, cum ar fi instalarea de POS-uri la sediile ANAF din multe judete si Bucuresti (foto jos). Legea cash-back impune obligativitatea acceptarii cardurilor de catre comerciantii cu o cifra de afaceri anuala mai mare de 10.000 euro si eliberarea de numerar, impactul cel mai mare urmand sa fie in zona rurala.

“Sunt initiative foarte bune pentru ca seteaza un exemplu si arata ca asta este drumul inainte […] Ma bucura sa vad ca Guvernul are aceasta abordare si a fost foarte consistent in decursul ultimilor 2-3 ani. Consideram ca aceasta noua lege (a cash-back -n.r.) face foarte mult sens, mai ales prin serviciul de eliberare de numerar la comercianti, pentru ca creeaza si o oportunitate de castig pentru comercianti si are un impact pozitiv asupra incluziunii financiare a oamenilor de la sat si asupra fiscalizarii", spune Vladimirescu.

MasterCard are un avantaj in zona transportului public, unde tehnologia contactless este foarte relevanta si va investi in continuare in aceasta directie, dar zona rurala va deveni si ea o prioritate, incluziunea financiara urmand sa fie un focus in urmatorii 2-3 ani, avand in vedere mult asteptata trecere a beneficiilor sociale pe card, dar si a potentialului de crestere de pe urma fluxurilor de numerar care intra in tara de la romanii ce lucreaza in strainatate.

In clipa de fata este imposibil sa facem o campanie (de marketing – n.r.) pentru rural, pentru ca acolo nu exista nici instrumentele de plata si nici terminalele de plata.

Cosmin Vladimirescu

Abordarea MasterCard in aceasta directie este de a promova in acelasi timp emiterea de carduri, cat si acceptarea lor, astfel incat sa creasca impreuna si sa se sprijine reciproc, iar in momentul in care vor fi utilizatori de carduri in zona rurala si comercianti noi care incep sa accepte carduri compania sa investeasca in educarea lor si sa ii motiveze prin diferite campanii.

"Sunt convins ca bancile au interes in mediul rural si inteleg potentialul, pentru ca este o piata de 9 milioane de oameni pana la urma, dar trebuie sa schimbe abordarea, pentru ca oamenii din zona rurala nu sunt clientii tipici cu care au avut de-a face pana acum. Simt ca in momentul de fata bancile evalueaza si isi reevalueaza criteriile de risc si modalitatile in care isi scoreaza clientii, astfel incat sa poata sa acomodeze aceasta zona rurala", concluzioneaza seful MasterCard Romania.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri