Ministerul Transporturilor a promovat proiectul de Hotarare a Guvernului pentru aprobarea documentului strategic Master Planulul General de Transport al Romaniei, iar printre principalele directiii ale ministerului se numara 11 mari proiecte de infrastructura care ar trebui sa fie construite in urmatorii 10 ani, modernizari ale cailor ferate, precum si ale sectorului naval, dar si cel aerian.

Proiectele de autostrazi raman principalele tinte ale Ministerului Transporturilor pentru urmatorii ani, iar pe lista autoritatilor se numara o serie de proiecte importante, care ar urma sa imbunatateasca sistemul de transport rutier din Romania.

Ministerul Transportului urmareste in acest fel cresterea conectivitatii rutiere intre polii de crestere economica ai Romaniei, imbunatatirea conditiilor de deplasare intre regiuni prin rezvoltarea retelei rutiere nationale si asigurarea mentenantei pentru cea existenta, precum si crearea unei structuri dedicate pentru accelerarea impleentarii proiectelor rutiere, stabilirea liste de proiecte in functie de performanta lor economica si crearea unei strategii de imlementare in functie de resursele financiare disponibile.

Cel mai mare proiect de infrastructura rutiera, atat in ceea ce priveste valoarea, cat si lungimea este legatura dintre Targu Mures si Targu Neamt, un proiect al carui valoare estimata ce se ridica la circa 3 miliarde de euro si ar urma sa aiba o lungime totala de 184 de kilometri, termenul de finalizare fiind stabilit pentru anul 2026, acesta fiind urmat de autostrada dintre Brasov si Bacau, cu o valoare de peste 1,8 miliarde de euro si o lungime de 160 km sau sectorul de autostrada dintre Sibiu si Pitesti, un proiect cu o valoare de aproape 1,7 miliarde de euro si o lungime de 116 kilometri.

Dintr-un total de 11 proiecte anuntate, peste jumatate sunt sosele de mare viteza al caror pret depaseste 1 miliard de euro.

Pe lista noului Master Plan al transportului, autoritatile promit ca in urmatorii 20 de ani vor fi construite si transformate in drumuri expres nu mai putin de aproape 20 de drumuri, cu valori ale contractelor ce pot depasi 1,7 miliarde de euro, o sosea de peste 300 de km, ce ar asigura legatura intre Turda si Halmeu.

“Personal, imi este extrem de dificil sa fac o apreciere, atata timp cat eu nu mai stiu daca tara mea este condusa de romani sau de altcineva, daca cei aflati la conducerea tarii ne reprezinta pe noi si interesele noastre ale romanilor sau ale altor oameni. Ceea ce se pune acum pe hartie – daca sunt lucruri care sunt in interesul celor care ne conduc se vor realiza, daca sunt doar ca sa fie pe hartie sunt degeaba. Ne simtim foarte mici, inafara dreptului la vot si a pune cuvinte pe geamurile trenurilor in intuneric inca de acum 30 de ani, altceva nimic nu se face. Pe mine, pe noi – oamenii de afaceri, nimeni nu ne consulta, nu ne intreaba. Nu sunt luate deciziile dupa mediul de afaceri. Politicianul trebuie sa fie inconjurat de oameni priceputi in toate domeniile. Daca ei decid dupa capul lor, este ca si cand eu mi-as lasa afacerea pe mana unui specialist in orice alt domeniu decat antreprenoriatul. Atunci ce se va intampla cu busienss-ul meu?”, se intreaba Dragos Irimescu (foto mai jos), directorul general al companiei Depaco, proprietarul brandului de invelitori metalice Wetterbest.

In opinia sa, cel mai bun exemplu pentru Romania ar trebui sa fie Polonia, o tara care a reusit ca in numai cativa ani sa construiasca peste 1.000 km de sosea de mare viteza.

“De ce este oara asa greu sa ne uitam la Polonia, de exemplu, tara care in 3-4 ani a realizat facut 1000 km, nu in 10 ani. Trebuie sa avem exemple, modele, fara acestea nu ar exista dezvoltare. (…) Guvernanti traiesc in lumea virtuala, nu sunt ancorati in realitate. Dupa 25 de ani de minciuni nu pot fi decat optimist”, a mai adaugat Dragos Irimescu.

Sectorul feroviar va atrage investitii de miliarde

Sectorul feroviar va beneficia de investitii de miliarde in urmatorii ani, pe lista Ministerului Transporturilor fiind o serie de proiecte importante, ce vor presupune modernizarea conditiilor de transport pe cele mai importante conexiuni din tara.

Ruta dintre Craiova si Caransebes, ce se desfasoara pe o distanta de aproximtiv 230 km, va necesita investitii de aproximativ 920 de milioane de euro, iar durata lucrarilor s-ar intinde pe o perioada de 4 ani, intre 2026 si 2030.

Pe locul secund in topul celor mai mari investitii alocate de Ministerul Transportului pentru infrastructura feroviara se afla modernizarea caii ferate dintre Bucuresti si Craiova, un proiect de peste 200 de kilometri a carui valoare a urma sa depaseasca 800 de milioane de euro si care ar urma sa se deruleze intre 2021 si 2025, in timp ce investitie de 724 de milioane de euro va fi absorbita de proiectul de modernizare Simeria – km 614, care ar urma sa se deruleze intre 2016 si 2019.

In ceea ce priveste sistemul naval, Ministerul Transportului ar urma sa aloce investitii de sute de milioane de euro, cele mai multe fiind atrase de Portul Constanta (peste 865 milioane de euro), ce se vor desfasura pe parcursul urmatorilor 15 ani.

Aeroporturile din Bucuresti vor atrage investitii de peste 1 MLD. euro

Aeroporturile din Bucuresti ar urma sa atraga investitii de 1,09 miliarde de euro, cu implementare ce va fi derulata in urmatorii doi ani (2016-2018) si va presupune dezvoltarea infrastructurii aeroportuare si realizarea de noi legaturi nationale si internationale, prin dezvoltarea infrastructurii aeroportului Bucuresti – Henri Coanda, dezvoltarea infrastruturii aeroporturilor internationale, precum si un program de eficientizare a serviciilor aeriene si de reinnoirea florei de aeronave a companiei TAROM, precum si cresterea sigurantei si securitatii aeriene, prin achizitia de echipamente si instrumente specifice.

Aeroportul din Timisoara va beneficia de un buget de investitii de peste 136 de milioane de euro, in timp ce aeroportul din Cluj va inghiti investtii totale de peste 125 de milioane de euro, iar perioada de derulare a acestor investitii este cuprinsa intre 2016-2018.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri