Piata de leasing urmeaza indeaproape dinamica economiei si s-a orientat in ultimii ani catre sectoarele economice active, precum transporturi, productie, agricultura, constructii si servicii. Discutam, practic, de orice sector care are nevoie de vehicule sau echipamente de productie. Totusi, majoritatea clientilor se incadreaza in segmentul microintreprideri si IMM-uri, care in acceptiunea institutiilor financiare, o buna parte este asimilata clientilor retail. Astfel, la intrebarea "unde se duce batalia acum in piata de leasing, raspunsul va depinde foarte mult de cum definim corporate, respectiv retail, apreciaza Bogdan Speteanu, CEO, BCR Leasing.

Wall-Street.ro: Cum apreciati evolutia pietei de leasing in prima parte a acestui an si care sunt perspectivele pentru intreg anul 2016, comparativ cu 2015?

Bogdan Speteanu: In primul semestru al acestui an, piata de leasing a crescut cu 25% fata de perioada similara a anului trecut, ajungand la un total de aproximativ 958 milioane euro. Avansul pietei reflecta tendintele pozitive ale economiei nationale in acest an si se bazeaza in principal pe cresterea investitiilor in domenii precum transporturi, agricultura, constructii, energie, sectorul medical privat si servicii. Perspectivele pietei de leasing pana la finele acestui an, in conditiile mentinerii climatului economic actual, sunt mai optimiste decat cele prognozate la inceputul anului, in sensul asteptarii unor cresteri de volum care pot atinge 20%.

Wall-Street.ro: Care sunt principalele linii de business care au generat scaderea / avansul in piata? Ce semnifica pentru economie evolutia inregistrata pe aceste linii de business?

Bogdan Speteanu: Avansul pietei a fost generat in prorportie aproape egala (25%) de principalele doua segmente de bunuri finantate, respectiv vehicule si echipamente. Tinand seama ca mare parte dintre clientii de leasing sunt IMM-uri si micro-intreprinderi, avem speranta ca „motorul” economiei isi gaseste treptat ritmul. Desi se mentine inca o anumita prudenta in privinta contractarii de imprumuturi pentru investitii, scaderea treptata a costurilor de finantare coroborata cu oferta bogata de solutii oferite de catre firmele de leasing constituie oportunitati de dezvoltare pentru intreprinzatori.

Wall-Street.ro: Se va mentine ponderea majoritara a segmentului de leasing auto in total finantari din ultimii ani? Pe ce segmente credeti ca se va inregistra crestere la finele lui 2016?

Bogdan Speteanu: Speram ca se vor inregistra cresteri pe toate segmentele de business. Intr-adevar, si in Q2 2016 se mentine ponderea majoritara a segmentului de leasing auto, la un nivel similar cu aceeasi perioada a anului trecut (78%). Din sfera auto, un segment care avanseaza notabil este cel de finantari pentru vehicule comerciale usoare, unde se inregistreaza cresteri cu 3 procente ale ponderilor, in timp ce ponderile finantarilor de autoturisme si vehicule comerciale grele se mentin relativ constante.

Finantarile de echipamente, desi au crescut cu 25% ca volum fata de anul precedent, raman la aceeasi pondere de anul trecut (20%), in timp ce sectorul imobiliar reprezinta aprox. 2% din piata. Plecand de la structura mai sus enuntata, suntem convinsi ca finantarea vehiculelor va ramane majoritara, desi exista probabilitatea ca echipamentele sa castige ceva mai mare pondere.

Wall-Street.ro: Corporate sau retail? Unde se duce „batalia” acum in piata de leasing? Explicati de ce, va rog!

Bogdan Speteanu: Este o intrebare foarte buna, insa raspunsul depinde foarte mult de cum definim corporate, respectiv retail. In momentul de fata, 98% din portofoliul firmelor de leasing este reprezentat de persoane juridice. Este la fel de adevarat ca marea majoritate a acestor clienti se incadreaza in segmentul microintreprideri si IMMuri, ceea ce inseamana ca, in acceptiunea institutiilor financiare, o buna parte este asimilata clientilor retail.

Leasingul este un produs destinat cu precadere intreprinzatorilor, celor care sunt la inceput de drum, finantarea fiind bazata in special pe activul finantat si mai putin pe cash flowul firmei. Din acest punct de vedere este mai accesibil decat alte solutii de finantare si, cel putin la fel de important, ofera o serie de beneficii suplimentare imbatabile, care vin din pachetul complementar de servicii oferite (asigurari, inmatriculari etc.).

Practic, daca ar fi sa luam ca studiu de caz, leasingul operational auto, toata gestiunea masinilor cade pe umerii operatorului de leasing, de la intocmirea actelor, pana la programarea si efectuarea reviziilor, ceea ce ofera beneficiarilor libertatea de a-si opera business-ul, fara alte interferente birocratice asociate operarii autovehiculelor.

Este un aspect care, mai ales in cazul flotelor auto, vine ca un beneficiu net, mai ales in ziua de astazi, cand orice minut conteaza, la nivel de eficienta a businessului. Desi proportia clientilor persoane fizice care apeleaza la leasing este foarte mica in prezent, suntem convinsi ca acesta este o zona care se poate dezvolta privind la experienta pietelor dezvoltate din vestul Europei.

Wall-Street.ro: Unde ati pozitiona piata de leasing in acest moment: calitate sau cantitate? Pe piata de leasing se constata o calitate mai buna a finantarii sau o cantitate mai mare?

Bogdan Speteanu: Privind evolutia ultimilor ani, in mod cert calitatea primeaza fata de cantitate, desi intotdeauna trebuie sa existe un mix intre cele doua. Acest lucru a rezultat atat din pozitionarea clientilor, care in mod clar isi definesc mai prudent strategiile de achizitii si investitii, cat si a firmelor de leasing care pun un accent mai mare pe managmentul riscului.

Pe de alta parte intr-o piata care s-a contractat material dupa perioada de criza, in timp ce numarul finatatorilor a ramas considerabil, observam o crestere a competitivitatii care se traduce atat prin diminuarea costurilor finantarilor, cat si printr-o imbuntatire a serviciilor oferite, fie ca vorbim de timp de raspuns, flexibilitate, ofertarea in comun cu alti parteneri, vanzarea multi-channel, imbunatatirea serviciilor post vanzare.

Wall-Street.ro: Ce schimbari legislative a cunoscut piata de leasing in acest an si cum a fost influentata de acestea? Cum vedeti dumneavoastra aceste aspecte?

Bogdan Speteanu: Principala modificare legislativa ale carei efecte au fost resimtite in piata de leasing a fost aplicarea noului Cod Fiscal si aici vorbim, in special, de reducerea TVAului. Insa, in ultimii ani, au fost destul de multe schimbari care au influentat piata de leasing: redefinirea deductibilitatii TVA-ului, scutirea de impozitare pentru profitul reinvestit in echipamente, renuntarea la obligatia companiilor de leasing de a plati impozit auto pentru autovehiculele recuperate din contracte de leasing reziliate, aflate in stoc destinat revanzarii, tratamentul leasingului in noul Cod al Insolventei.
In aceasta zona a reglementarilor legale, avem in proiect o revizuire a Legii Leasingului, care speram sa se intample anul viitor cu suportul atat al membrilor Executivului, cat si al viitorului Parlament. Legea leasingului a fost elaborata in 2006, motiv pentru care credem ca se impune o revizuire, astfel incat sa raspunda mai adecvat evolutiilor pe care industria leasingului le-a parcurs in ultimii zece ani.

Wall-Street.ro: Ce planuri aveti la nivelul BCR Leasing pe termen mediu in ceea ce priveste activitatea?

Bogdan Speteanu: Obiectivul nostru este sa raspundem intereselor de dezvoltare ale clientilor nostri prin finantari orientate catre domeniile economice productive (transporturi, agricultura, productie industriala, constructii, etc). Pe termen mediu, ne propunem sa crestem volumul vanzarilor, atat pe leasingul de vehicule, cat si pe cel de echipamente, sa continuam parteneriatele initiate sau sa dezvoltam noi parteneriate, astfel incat solutiile de finantare oferite clientilor sa fie cat mai accesibile si competitive. In acelasi timp, ne propunem sa dezvoltam produsele de leasing operational si management de flote pentru clientii care isi doresc servicii de mobilitate „la cheie”. Vom fi tot mai aproape de clientii nostri care ne vor gasi atat in reteua Grupului BCR, cat si in retelele partenerilor nostri.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri