BNR are in prezent aproximativ 170 de persoane incadrate pe posturi de conducere, la un numar total de 1.905 angajati la finele anului trecut, ceea ce insemna in medie un sef la 10 angajati. Chiar daca in Consiliul de Administratie al BNR este prezenta o singura femeie, in randurile directorilor si sefilor de servicii din banca centrala numarul acestora este mult mai mare, si reprezinta peste 40% dintre posturile de conducere.

Consiliul de Administratie (CA) al BNR este condus de guvernatorul Mugur Isarescu, iar membrii sunt Florin Georgescu si Liviu Voinea (viceguvernatori), Marin Dinu, Daniel Daianu, Gheorghe Gherghina, Agnes Nagy si Virgil Stoenescu. Bogdan Olteanu a demisionat din postul de viceguvernator. Singura femeie din Consiliul de Administratie, Agnes Nagy, a fost propusa de UDMR.

Femeile au o prezenta destul de puternica in conducerea bancii centrale, insa intr-o masura mai redusa pe principalele posturi de conducere, cele din Consiliul de Administratie si cele de directori. Daca in CA se afla o singura femeie, in centrala BNR pe posturile de directori femeile reprezinta mai putin de un sfert.

O explicatie pentru faptul ca barbatii domina autoritar cele mai importante posturi ar putea fi numirea de catre partidele politice a persoanelor din functiile cheie. Cu cat ierarhia se indeparteaza de zona numirilor politice (CA) si se apropie de cea a specialistilor (sefii de servicii), situatia tinde sa devina mai echilibrata.

Femeile sunt sefii mai mici

Posturile din organigrama BNR unde domina barbatii sunt si cele mai bine platite, potrivit datelor prezentate de banca centrala. Astfel, veniturile unui director din centrala BNR sunt de 1,5-2 ori mai mari decat cele ale unui sef de serviciu.

Salarii

Functie

Nivel minim

Nivel maxim

Centrala Bancii Nationale a Romaniei

Director

7.821 lei

31.062 lei

Director adjunct

6.414 lei

22.427 lei

Sef serviciu

5.261 lei

14.667 lei

Structurile teritoriale ale Bancii Nationale a Romaniei

Director

6.414 lei

15.347 lei

Sef serviciu

5.261 lei

9.218 lei

Posturi de conducere vacante in organigrama BNR

Pe langa cei aproape 170 de sefi, BNR are in prezent 26 de posturi de conducere vacante. Cel mai important este cel de membru in Consiliul de Administratie, lasat liber de Bogdan Olteanu la inceputul lunii august. Bogdan Olteanu a demisionat dupa ce a fost arestat pentru fapte de coruptie pe care le-ar fi comis anterior numirii la banca centrala.

Alte 25 de posturi disponibile sunt la conducerea directiilor din centrala BNR si din structurile teritoriale.

Cum promoveaza BNR oamenii in posturi de conducere

Potrivit raportului annual al BNR, banca tinde sa promoveze in posturi de conducere persoane din randul propriilor salariati. Astfel, anul trecut, 22 de salariati au fost promovati in functii de conducere, 58 in functii superioare de executie, iar 57 de salariati si-au schimbat locul de munca prin mobilitate interna.

Fluctuatia de personal inregistrata in anul 2015 a fost de 3,3%, la data de 31 decembrie numarul salariatilor din Banca Nationala a Romaniei fiind de 1.905 persoane, potrivit raportului. Pe parcursul anului 2015 a fost demarat procesul de recrutare externa pentru un numar de 156 de posturi vacante, pentru care au aplicat 847 de candidati, fiind admisi 99.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri