Constantin Nautics, business-ul cu bratari nautice al antreprenorului roman Lucian Gheorghita va incheia anul in curs cu vanzari de 1,5 milioane de euro, triple fata de anul anterior. Lansat in 2014, Constantin Nautics s-a dezvoltat intr-un ritm ametitor, iar daca in primele doua luni a inregistrat vanzari de 50.000 de euro, pentru 2017, Lucian Gherghita isi propune o cifra de afaceri de trei milioane de euro, rezultat la care va ajunge datorita magazinelor in franciza, a penetrarii unei noi piete si a extinderii intr-o noua nisa.

Business-ul Constantin Nautics a luat nastere in urma unui parteneriat dintre Lucian Gherghita si un alt partener de afaceri, care ulterior s-a retras, si a inceput sa vanda la sfarsitul anului 2014, in octombrie. Daca initial vindea online si in magazine fizice din aproape toate marile orase ale tarii, in prezent afacerea cu bratari nautice detine trei magazine in Bucuresti, in Cora Lujerului, Baneasa Shopping City si Afi Palace Cotroceni, precum si in Ploiesti si Constanta.

„Am inchis magazinele care erau la mare distanta, erau foarte greu de administrat si aveam probleme cu personalul pentru ca nu gaseam. Aveam magazine in mall-uri, unde conditiile sunt restrictive, daca intarziam deschiderea magazinului cu o jumatate de ora, eram penalizati cu cel putin cincizeci de euro si acest lucru nu depindea de noi, ci de angajati”, spune acesta.

Pe langa magazinul online si cele cinci fizice din Romania, bratarile Constantin Nautics se vand si in afara tarii, in mai multe state din Europa – Ungaria, Cehia, Polonia, Italia, Germania, Elvetia, Anglia si Suedia –in Orientul Mijlociu – in Dubai si Abu Dhabi, si chiar in Canada sau Australia. Pe pietele internationale, compania romaneasca vinde in magazinele virtuale sau in sistem de franciza, partenerii acestora avand magazine fizice.

„Noi le punem la dispozitie marfa, serviciile de promovare si de marketing, iar ele sunt societati independente care vand separat de noi”, spune Lucian Gherghita. In total, Constantin Nautics detine 12 unitati in franciza si este in negocieri avansate cu companii din Argentina, Grecia si Spania.

„Speram ca in 2017 sa acoperim toate tarile mari din lume, in sistem de franciza, pentru ca altfel nu putem, magazinele sunt greu de administrat, multinationalele au un sistem foarte bine pus la punct si functioneaza, dar noi nu ne permitem. In plus, trebuie sa ai un control foarte bun al pietei, sa iti permiti sa investesti sume foarte mari de bani, timp si resurse, sa formezi o echipa, care de altfel dureaza pana se sudeaza. Preferam sa ne impartim profiturile decat sa ne asumam toate riscurile si sa nu facem deloc”, adauga Lucian Gherghita.

Vanzari de bratari nautice

Tot anul urmator, antreprenorul intentioneaza sa transforme unul din magazinele existente, cel din Cora Lujerului, intr-un outlet, unde sa vanda bratarile ramase din colectiile anterioare sau cele cu mici defecte, la preturi mai reduse, intre 19 si 39 lei.

In ceea ce priveste mediul cu cele mai mari vanzari, acesta depinde de perioada cumparaturilor. Astfel, in mod normal magazinele fizice detin ponderea cea mai mare in vanzari, insa in perioada Black Friday sau a Sarbatorilor de Craciun, vanzarile online explodeaza: „Ele nefiind bunuri de larg consum, sunt achizitionate in anumite momente, cu anumite semnificatii, sunt cumparaturi emotionale, automat cresc vanzarile in perioada in care trebuie sa faci cadouri. Magazinul online performeaza foarte bine si din cauza faptului ca nu mai avem magazine fizice in toate orasele”, spune Lucian.

Constantin Nautics produce si vinde lunar intre 12.000 si 15.000 de bratari care ajung sa fie vandute atat in Romania, cat si pe pietele internationale. Dintre acestea, 10.000 iau calea exportului.

Pentru anul in curs, antreprenorul estimeaza ca va inregistra o cifra de afaceri de 1,5 milioane euro, iar pentru 2017 mizeaza pe dublarea acesteia. Din aceasta suma, 30% reprezinta vanzarile din Romania, restul provenind din comertul international sau din parteneriate si francize.

De altfel, vanzarile din interiorul tarii sunt mai mici fata de cele din afara nu neaparat din cauza cererii, care este foarte mare, ci din cauza pretului. Astfel, daca in Romania, pretul unei bratari porneste de la 49 lei, in alte tari preturile sunt duble: „In Romania, le vindem accesibil, ele au cost ridicat de productie pentru ca sunt lucrate manual si materialele sunt de buna calitate. In Romania, pare o idee foarte simpla si scumpa. Dar in strainatate pornesc de la minimum 25 de euro, pret mic pentru ei, care apreciaza lucrurile handmade si corect pentru noi. Daca le-ar produce un neamt sau un englez, sub 50 de lire nu le-ar fi vandut astfel incat sa aiba un business sustenabil”, spune antreprenorul roman.

De la bratari la ceasuri

Desi initial a pornit cu bratari nautice, treptat antreprenorul roman s-a extins pe zona accesoriilor, producand si brelocuri, pandantive si genti. In urma cu cateva luni, Constantin Nautics a lansat si o gama de tricouri cu aplicatii nautice, insa extinderea in domeniul textilelor nu pare o afacere profitabila pentru producatorul roman, in contextul in care confectionarea lor este foarte scumpa, iar piata romaneasca, destul de aglomerata.

„Am apelat la mai multe fabrici de textile din Turnu Magurele, Teleorman, dar problema este ca implica costuri ridicate. Chiar daca brandurile mari aleg sa-si externalizeze serviciile, ele isi permit, pentru ei un tricou costa doi-trei euro, pentru noi, doar printul costa zece euro”, explica Lucian Gherghita.

Antreprenorul adauga ca a luat in considerare mai degraba varianta de a se lansa cu o gama de produse in domeniul incaltamintei: „Ne-am gandit la incaltaminte specifica marinariei, cum sunt mocasinii, dar trebuie luati in calcul o serie de factori: trebuie sa identificam furnizorii de materie prima si trebuie sa gasim personal calificat, ori noi avem probleme si cu vanzatorii din magazine, iar Romania se confrunta cu o lipsa acuta de profesionisti in acest domeniu”, mai spune acesta.

In schimb, o nisa identificata si pe care se vor extinde, desi aceasta sufera de aceeasi nevoie de personal, este cea a ceasurilor. Antreprenorul roman intentioneaza sa lanseze o gama de ceasuri produse exclusiv local. „Probabil am fi primii producatori romani de ceasuri. Va fi foarte dificil, daca pentru bratari gasim profesionisti, in ceasornicarie, mai greu. Nici pentru mentenanta si service nu se mai gasesc, daramite pentru productia de mecanisme”, spune acesta.

Pentru viitor, antreprenorul roman nu exclude varianta de a vinde business-ul Constantin Nautics, dupa ce in trecut a primit cateva oferte, care insa nu s-au ridicat la amploarea afacerii cu bratari nautice.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri