Statele Unite ale Americii sunt supuse unei provocari imense avand in vedere viziunea noului conducator instalat la Casa Alba. Intreaga planeta asteapta sa vada daca promisiunile acestuia din campania electorala, unele dintre ele exagerate, vor fi puse in practica. De la schimbari importante anuntate la nivelul acordurilor comerciale, la eliminarea ideii de incalzire globala si construirea unui zid la granita cu Mexic, ingrijorariile se raspandesc si asupra atitudinii prietenoase pe care acesta o are fata de Rusia.

Luna aceasta, Statele Unitele ale Americii incep o noua pagina in cartea istoriei odata cu instalarea lui Donald Trump la Casa Alba. Dupa doua mandate sub conducerea democratului Barack Obama, America va fi condusa de Donald Trump, republicanul care a obtinut o victorie suprinzatoare in fata democratei Hillary Clinton, in cursa electorala din noiembrie, si a devenit astfel cel de-al 45-lea presedinte al Statelor Unite. Republicanul in varsta de 70 de ani este recunoscut pentru declaratiile sale provocatoare dar si pentru imperiul imobiliar pe care il detine.

Donald Trump este catalogat ca fiind un politician care a uimit si speriat o lume intreaga cu declaratiile sale. The Independent l-a numit ca fiind produsul epocii televiziunii, al ego-ului sau colosal si al resentimentelor a zeci de milioane de americani albi, saraci, care se considera tradati de clasa politica.

Printre cele mai intens discutate promisiuni electorale ale sale sunt cele legate de imigranti. Donald Trump a declarat ca vrea sa deporteze toti strainii care se afla ilegal pe teritoriul SUA, sa interzica accesul musulmanilor pe teritoriul tarii si poate cea mai controversata dorinta a sa este aceea de a obliga Mexicul sa plateasca pentru constructia unui gard la granita cu Statele Unite.

Donald Trump si-a inceput cariera in business sub indrumarea tatalui sau, Frederick Trump, un cunoscut magnat al imobiliarelor si unul dintre cei mai bogati oameni din SUA la vremea sa.

Republicanul are o avere estimata de 3,7 miliarde de dolari, conform revistei Forbes. Acesta este detinatorul a mai multor hoteluri, cladiri de lux, terenuri de golf, cazinouri si zgarie-nori. Poate cea mai importanta piesa din portofoliul sau este Trump Tower, cladirea cu 68 de etaje, aflata pe celebra Fifth Avenue, din Manhattan.

Cel de-al 45-lea presedinte al Americii, preia o natiune cu o datorie externa de 19,700 miliarde de dolari, a carei rata a somajului inregistrata la finalul anului 2016 a fost de 4,7% si o crestere economica anualizata de 3,5% in trimestrul al treilea din 2016, fata de de trimestrul precedent. Ca si PIB pe cap de locuitor, conform estimarilor FMI de la finalul anului 2016, acesta este de 57,294$. Conform Ambasadei Romaniei in SUA, la recensamantul american din 2000/2001, 367.000 de americani si-au declarat originea romana.

Donald Trump si-a nominalizat persoanele pe care vrea sa le aiba in pozitiile cheie in mandatul sau, atat la nivelul Cabinetului cat si pentru Casa Alba. Nominalizarile pentru Cabinet trebuie sa fie aprobate de catre Senat. Printre acestia se afla persoane usor controversate din cauza apropierii lor fata de Rusia sau a viziunii acestora asupra unor teme de interes general. Printre cei mai controversati sunt urmatorii:

Michael Flynn - Consilier pe probleme de securitate nationala

Michael Flynn este un general-locotenent in retragere, iar in campania electorala din SUA a fost principalul consilier pe probleme de securitate nationala a lui Trump, functie pe care a acceptat-o si dupa castigarea alegerilor de catre republican. Flynn l-a ajutat, in timpul campaniei electorale, pe Donald Trump sa isi creeze o imagine buna printre veteranii de razboi, in ciuda lipsei serviciului miliar. Michael Flynn a fost criticat pentru aparitiile sale dese la reteaua de televiziuni din Rusia si pentru afirmatiile in care sustinea faptul ca SUA ar trebui sa fie mai apropiata de Rusia in lupta din Siria.

Rex Tillerson - Secretar de Stat

Rex Tillerson a fost descris de catre Donald Trump ca fiind “un jucator de talie mondiala”. Acesta este directorul general al companiei petroliere Exxon Mobil si este propus de catre Trump pentru functia de secretar de stat. Rex Tillerson este cunoscut pentru relatiile stranse pe care le are cu Vladimir Putin. In 2013, Kremlinul l-a decorat pe Tillerson cu Ordinul Prieteniei, una dintre cele mai inalte distinctii acordate in Rusia cetatenilor straini.

Rick Perry - Departamentul pentru Energie

Donald Trump l-a ales pe fostul guvernator al Texasului Rick Perry sa conduca Deptartamentul pentru Energie. Paradoxal, Rick Perry a propus eliminarea acestui departament in campania din alegerile primare republicane din 2012. Rick Perry este cunoscut ca fiind unul dintre sustinatorii forajului petrolier care se indoiesc de modificarile climatice. Aceasta nominalizare se adauga unei liste de sustinatori ai forajului petrolier care se indoiesc de modificarile climatice, selectati in pozitii de rang inalt in Cabinetul Trump. Aceste alegeri i-au ingrijorat pe aparatorii mediului.

Perry a fost un critic aprig al lui Trump anul trecut, inainte sa iasa din cursa, pe care l-a etichetat drept ”un cancer al conservatorismului” care oferea ””un amestec toxic de demagogie, rautate si prostie”. Trump a spus la randul sau lucruri dure despre Perry in campania sa. "Si-a pus ochelari ca oamenii sa creada ca este inteligent", a spus miliardarul. Dupa ce Trump a obtinut nominalizarea partidului, Perry l-a sustint drept "alegerea poporului". In cazul in care Perry va obtine postul, acest lucru releva ca viitoarea administratie Trump va sustine industria combistibililor fosili. Perry a promovat o reglementare mai slaba a acestei industrii si a apreciat ca datele stiintifice cu privire la modificarile climatice sunt conflictuale.

Jared Kushner - Consilier de rang inalt la Casa Alba

Jared Kushner, consilierul principal de campanie al lui Donald Tramp este ginerele acestuia si fiul unui mogul imobiliar din New York. Jared Kushner a fost proprietarul saptamanalului The New York Observer din 2006 pana in prima jumatate a lunii ianuarie 2017, cand a fost anuntat de postul pe care I l-a pregatit Donald Trump la Casa Alba.

Acesta a fost numit de Donald Trump in pozitia de consilier de rang inalt la Casa Alba. In urma acestei decizii, congresmenii democrati au cerut Departamentului de Justitie sa determine daca republicanul Donald Trump a incalcat legislatia nepotismului.

Jarde Kushner, in varsta de 35 de ani, a devenit unul dintre cei mai apropiati consilieri ai lui Donald Trump, avand o influenta importanta asupra campaniei acestuia. Acesta este sotul fiicei lui Trump, Ivanka. Henry Golden, un jurnalist american, a vorbit despre Jared Kushner in cartea sa "The Price of Admission: How America's Rulling Class Buys its Way into Elite Colleges", unde a precizat ca acesta a castigat un loc la Harvard, in ciuda notelor proaste, in acel an, tatal sau donand 2,5 milioane de dolari universitatii, conform BBC.

Din cabinetul propus de Trump mai fac parte urmatorii:

Jeff Sessions - Secretar al Justitiei (PROCUROR GENERAL):

Sessions, in varsta de 69 de ani, a fost primul senator care a sustinut candidatura lui Trump si un aliat apropiat de atunci incolo. Fiul unui proprietar de magazin, senatorul din Alabama, un fost procuror federal, a adoptat de mult o pozitie dura impotriva imigratiei ilegale si se opune acordarii cetateniei imigrantilor fara documente, conform News.ro.

Mike Pompeo - Director CIA

Reprezentantul Pompeo, in varsta de 52 de ani, se afla la al treilea mandat, din Kansas, si este membru al Comisiei pentru Informatii din cadrul Camerei Reprezentantilor, care supervizeaza Agentia Centrala de Informatii (CIA), Agentia pentru Securitate Nationala (NSA) si securitatea cibernetica. Un ofiter in retragere din cadrul Fortelor Terestre si un absolvent al Harvard Law School, Pompeo sustine colectarea in masa de catre Guvern a datelor comunicatiilor americanilor si vrea sa fie abrogat acordul in dosarul nuclear cu Iranul.

Wilbur Ross - Secretar al Comertului

Ross, in varsta de 79 de ani, conduce cabinetul de private equity W.L. Ross & Co. Forbes estimeaza ca are o avere de 2,9 miliarde de dolari. Un sustinator infocat si consilier economic al lui Trump, Ross a contribuit la conturarea punctelor de vedere ale echipei de campanie a lui Trump cu privire la politici comerciale. El acuza Acordul de Liber-schimb Nord-American (NAFTA) cu Canada si Mexicul, care a intrat in vigoare in 1994, si intrarea Chinei in 2001 in Organizatia Mondiala a Comertului (OMC) de pierderi masive de locuri de munca in Statele Unite.

James Mattis - Secretar al Apararii

Mattis este un general in retragere din Corpul puscasilor marini, cunoscut prin discursul sau dur si neincrederea in Iran si prin experienta pe campul de lupta in Irak si Afganistan. Un fost comandant al Comandamentului Central, care supervizeaza operatiunile militare in Orientul Mijlociu si Asia de Sud, Mattis, in varsta de 66 de ani, este cunoscut in Fortele armate americane drept "Mad Dog". A fost dur criticat dupa ce a spus ca ”este distractiv sa tragi in cineva”.

Betsy Devos - Secretarul Educatiei

DeVos, in varsta de 58 de ani, este o donatoare republicana miliardara, presedinta a Partidului Republican in Michigan si o promotoare a privatizarii educatiei. In calitate de presedinta a Federatiei Americane a Copiilor (AFC), ea facut demersuri in vederea acordarii unor vouchere, la nivel de stat, pe care familiile sa le foloseasca pentru a-si trimite copiii la scoli private si in vederea unei extinderi a scolilor publice independente.

Scot Pruitt - Administrator al Agentiei pentru Protectia Mediului

Un aprig adversar al masurilor adoptate de Barack Obama in lupta impotriva modificarilor climatice, procurorul general din Oklahoma, in varsta de 48 de ani, i-a infuriat pe aparatorii mediului. Insa este pe aceeasi lungime de unda cu Trump, care a promis sa abroge reglementari despre care afirma ca inabusa forarile petroliere si gazifere. Pruitt a devenit in 2011 procurorul Oklahomei, un stat bogat in rezerve de petrol, si a contestat EPA in instanta in mai multe randuri.

Tom Price - Secretar al Sanatatii si Resurselor Umane

Price, in varsta de 62 de ani, este un chirurg ortoped care conduce Comisia pentru Buget a Camerei Reprezentantilor. Reprezentant din Georgia incepand din 2005, el a criticat Obamacare si a promovat un plan de credite bugetare, extinderea conturilor de economii in sanatate si inclocuirea acestei legi-far a lui Obama. El se opune avortului.

John Kelly - Secretar al Departamentului pentru Securitate Interna

Kelly a condus, in ultima parte a cariei sale de 45 de ani, Comandamentul de Sud american, insarcinat cu activitatile si relatiile militare cu America Latina si Caraibe. Acest general in retragere din Corpul puscasilor marini, in varsta de 66 de ani, are pozitii divergente fata de Obama in probleme-cheie si a avertizat in legatura cu unele puncte slabe la frontiera de sud, cu Mexicul.

Ben Carson - Secretar al Locuintelor si Dezvoltarii Urbane

Carson, in varsta de 65 de ani, un neurochirurg pensionar, s-a retras din cursa la Casa Alba in martie si l-a sustinut pe Trump. Un scriitor si orator popular in cercurile conservatoare, Carson a anuntat anterior ca este putin dispus sa intre in viitoare administratie, din cauza lipsei de experienta la nivel federal. El a fost primul afroamerican nominalizat in Cabinet.

Ryan Zinke - Secretar pentru Interior

Zinke, in varsta de 55 de ani, reprezentant la primul mandat si membru al Subcomisiei pentru Resurse Naturale din cadrul Camerei Reprezentantilor, a votat o lege care sa slabeasca garantiile in domeniul apararii mediului pe terenurile publice. El a sustinut, prin pozitiile sale, industria carbunelui, un combustibil fosil care a avut de suferit in administratia lui Obama. Liga Alegatorilor Conservatori (LCV), care-i claseaza pe congresmeni in functie de dosarul lor de mediu, i-a acordat lui Zinke un scor extrem de slab, de trei procente.

Andrew Puzder - Secretar al Muncii

Puzder, CEO-ul CKE Restaurants Inc, care conduce lantul fast-food Carl Jr. and Hardee, a fost un critic vocal al reglementarilor Guvernului la locul de munca si al Comisiei Nationale pentru Relatii de Munca (NLRB). Puzder, in varsta de 66 de ani, a subliniat ca o crestere a nivelului salariului minim ar dauna muncitorilor si ar conduce la inchiderea unor restaurante. El a laudat beneficiile automatizarii.

Gary Cohn - Director al Consiliului National Economic

Cohn, in varsta de 56 de ani, presedinte si COO al Bancii de investitii Goldman Sachs, este considerat mostenitorul lui Lloyd Blankfein, CEO-ul fimei de pe Wall Street. Trump a atacat Goldman si Blankfein in campanie, iar intr-un clip denunta Blankfein ca facand parte dintr-o ”structura globala de putere” care a jefuit clasa muncitoare din America.

Linda McMahon - Administrator al Administratiei Intreprinderilor Mici

McMahon, in varsta de 68 de ani, este cofondatoarea si fosta CEO a franchisei de wrestling profesional WWE, cu sediul la Stamford, in Connecticut. Ea a candidat, fara succes, pentru un mandat de senatoare in Connecticut in 2010 si 2012 si l-a sustinut pe Trump inca de la inceputul campaniei.

Elaine Chao - Secretar al Transporturilor

Chao, in varsta de 63 de ani, a fost secretarul Muncii in administratia lui George W. Bush, timp de opt ani, si este prima femeie de origine asiatica numita in Cabinetul lui Trump. Ea este directoare la Ingersoll Rand, News Corp si Vulcan Materials Company. Este casatorita cu liderul majoritatii din Senat Mitch McConnell, un republican din Kentucky.

Steven Mnuchin - Secretar al Trezoreriei

Mnuchin, in varsta de 53 de ani, este un investitor de capital privat de succes, un administrator de fonduri de risc si un finantator la Hollywood care a petrecut 17 ani la Goldman Sachs, de unde a plecat in 2012. El a infiintat un grup de investitori cu scopul de a achizitiona, in 2009, un creditor ipotecar din California, falimentar, pe care l-a redenumit OneWest Bank si l-a transformat in cea mai mare banca din sudul Californiei. Organizatii pentru apararea drepturilor proprietarilor de locuinte au criticat banca din cauza practicilor ei in domeniul prescrierii si au acuzat-o ca-i expropriaza prea repede pe proprietarii care se confrunta cu dificultati.

Nikki Haley - Ambasador la ONU

Haley, in varsta de 44 de ani, este guvernatoarea republicana a statului South Carolina din 2011 si are putina experienta in domeniile politicii externe si guvernarii la nivel federal. Fiica unor imigranti indieni, ea a condus, cu succes, anul trecut, o batalie in vederea inlaturarii unui steag de lupta confederat de la sediul Capitoliului din South Carolina, dupa ce noua credinciosi de culoare au fost ucisi intr-o biserica din Charleston de un atacator alb.

Reince Priebus - Sef de Cabinet la Casa Alba

Reales recent presedinte al Comitetului National Republican (RNC), Priebus, in varsta de 44 de ani, va renunta la conducerea partidului pentru a se alatura echipei lui Trump la Casa Alba, unde va ajuta in relatiile cu Congresul, in vederea impunerii agendei miliardarului. El a fost un sustinator loial al magnatului in domeniul imobiliar in campanie, in pofida faptului ca partidul se fractura.

Steve Bannon - Strateg al Casei Albe si Consilier de Rang Inalt

Fostul director al site-ului conservator Breitbart News i s-a alaturat lui Trump, ca presedinte de campanie, in august. El a transformat Breitbart intr-un forum al dreptei alternative (alt-right) - o asociere slaba a celor care resping politica traditionala, din care fac parte, intre altii, neonazisti, sustinatori ai suprematiei rasei albe si antisemiti. Numirea lui Bannon releva angajamentul lui Trump de a actiona in afara normelor Washingtonului. In calitate de strateg al Casei Albe, Bannon, in varsta de 63 de ani, va fi paznicul lui Trump si cel care-i va stabili agenda.

Donald Trump a avut o campanie electorala presarata cu declaratii provocatoare in legatura cu multe proiecte pe care acesta si-a propus sa le impuna sau proiecte sustinute de fosta conducere pe care isi doreste sa le schimbe sau sa le anuleze pe parcursul mandatului sau la Casa Alba. De la amenintari fata de producatorii auto la dezmintirea incalzirii globale, o serie dintre proiectele vehiculate de Donald Trump in perioada campaniei ar putea suferi modificari importante.

NATO

Donald Trump a facut o serie de declaratii care au starnit ingrijorari in randul aliatilor NATO. Presedintele Statelor Unite a catalogat alianta ca fiind invechita si a facut mai multe comentarii in legatura cu contributiile pe care statele membre nu ajung sa le plateasca, avand in vedere ca SUA asigura peste 2 treimi din bugetul aliantei.

"Noi trebuie sa protejam aceste tari, dar multe dintre ele nu platesc ceea ce ar trebui, ceea ce este foarte nedrept pentru SUA(..)Nu exista decat cinci tari care platesc ceea ce ar trebui.", a declarat viitorul presedinte american pentru AFP.

In cele din urma, Trump a declarat ca alianta Nord-Atlantica ramane importanta pentru el.


INCALZIREA GLOBALA

Presedintele-ales al Statelor Unite, Donald Trump a facut pe perioada campaniei electorale o serie de declaratii halucinante in legatura cu incalzirea globala, catalogand-o drept o farsa. Acesta a declarat ca va anula participarea SUA in Acordul de la Paris pentru combaterea schimbarii climatice. In urma castigarii alegerilor, atitudinea sa fata de acest subiect s-a mai temperat, acesta declarand intr-un interviu New York Times ca ar putea crede in existenta unei legaturi intre oameni si schimbarea climatica. Republicanul a mai declarat pentru AFP ca priveste indeaproape subiectul schimbarii climatice si ramane deschis in ceea ce priveste acest fenomen”.

Viziunea lui Trump in legatura cu schimbarea climatica si cu faptul ca aceasta ar fi doar o “farsa” este impartasita de mai multi membri din cabinetul sau. Scott Pruitt, administratorul Agentiei pentru Protectia Mediului din Cabinetul lui Trump, este unul dintre cei mai radicali adversari al masurilor adoptate de Barack Obama in lupta impotriva modificarilor climatice. Viziunea acestuia i-a infuriat pe aparatorii mediului, dar in acelasi timp a fost salutata de catre industria petroliera si cea a gazelor, care abia asteapta sa se extinda.

Industria Auto

Trump a lansat o campanie de a convingere producatorii auto americani precum Ford Motor si General Motors sa readuca locurile de munca in Statele Unite. Mai multi constructori auto au renuntat la planurile de a infiinta fabrici in state precum Mexicul, in urma amenintarilor lansate de Trump.

Republicanul a lansat amenintari la adresa producatorilor auto germani. Acesta a declarat ca le va impune taxe vamale de 35%. Aceste declaratii au provocat declinul actiunilor BMW, Daimler si Volkswagen.

Indignarea lui Trump fata de producatorii auto germani e alimentata de investitiile masive pe care acestia le-au facut in mai multe fabrici din Mexic, unde costurile de productie sunt mai scazute decat in SUA, cu intentia de a exporta vehicule de clasa mica pe piata americana.

Intr-un interviu acordat BILD, Trump I-a criticat pe producatorii auto germani pentru ca nu produc mai multe masini in SUA

”Daca vreti sa construiti masini in lume, va urez succes. Puteti construi masini pentru Statele Unite, dar pentru fiecare masina care va intra in SUA veti plati taxa de 35%. Voi spune BMW ca daca va construi o fabrica in Mexic cu intentia de a vinde masini in SUA, poate sa-si ia gandul fara o taxa de 35%”, a afirmat Trump.

Raspunsurile din partea Germaniei nu au intarziat sa apara, ministrul german al Economiei, Sigmar Gabriel, facand o serie de afirmatii legate de acest subiect:

”Industria auto americana devine mai slaba, mai costisitoare. Daca americanii aleg sa cumpere modele germane, asa cum sugereaza Trump, atunci acesta este motivul pentru care Statele Unite trebuie sa construiasca masini mai bune”, a declarat Sigmar Gabriel.

Acordurile de liber-schimb

Donal Trump a declarat in timpul campaniei electorale ca Japonia, China, Mexicul, Vietnamul si India lezeaza Statele Unite prin devalorizarea monedei lor nationale si prin inchiderea pietelor lor anumitor exporturi americane. Mogulul Imobiliar a afirmat ca acordurile de liber-schimb semnate de Statele Unite I-au penalizat pe muncitorii americani si au afectat competivitatea intreprinderilor americane. Asupra parteneriatului Trans-Pacific si-a mentinut pozitia, insa despre acodrul de liber-schimb nord american (NAFTA) cu Canada si Mexicul, despre care declarase anterior ca il va rupe sau renegocia, nu a facut nicio mentiune in prioritatile sale pentru primele 100 de zile de mandat. Insa, a lansat o serie de amenintari impotriva producatorilor auto ce demareaza investitii importante in Mexic.

Donald Trump a anuntat ca va emite un ordin executiv, in prima sa zi de mandat prin care va retrage Statele Unite din Parteneriatul Trans-Pacific, conform Sky News. Parteneriatul a fost descris, prin intermediul unui clip publicat online, drept un “potential dezastru pentru tara”. In schimb, republicanul a declarat ca administratia “vrea sa genereze acorduri comerciale bilaterale corecte, care sa aduca locuri de munca si industrie inapoi pe tarmul american”. Parteneriatul Trans-Pacific (TPP) este unul dintre cele mai ample acorduri comerciale negociate de presedintele Barack Obama si una dintre prioritatile sale economice.

Acordul, a carui negociere a durat opt ani, a fost semnat, dar, pentru a intra in vigoare, trebuire aprobat de cel putin sase tari care sa reprezinta cel putin 85% din productia economica a semnatarilor. In aceste conditii, fara ratificarea SUA, acordul nu va deveni realitate.

Douasprezece state au semnat acordul: SUA, Japonia, Malaysia, Vietnam. Singapore, Brunei, Australia, Noua Zeelanda, Canada. Mexic, Chile si Peru. Acordul este menit ca consolideze relatiile economice dintre aceste tari, prin reducerea taxelor si protejarea comertului, ca metoda de crestere economica. Statele semnatare spera sa isi armonizeze si politicile si reglementarile economice.

Practic, TPP ar putea permite crearea unei piete unice dupa modelul celei din UE, prin eliminarea a circa 18.000 de taxe vamale. Criticii acordului, in frunte cu Donald Trump, spun ca acesta va submina economia SUA, pentru ca a fost negociat in secret, tinand cont numai de interesele marilor companii.

Obamacare

Inaintate de alegeri, o tema de campanie a lui Trump a fost anularea Obamacare ( tentativa predecesorului sau de a extinde asigurarile medicale la cei aproximativ 15% din populatie care nu beneficia de ele). Acest program este criticat de republicani, pe motiv ca implica prea multe costuri pentru companii. Donald Trump a sustinut inainte de alegeri ca o va anula in totalitate din prima sa zi de mandat, insa, dupa alegeri, acesta si-a moderat pozitia, explicand ca ar putea pastra o parte din prevederile Obamacare. Prin acestea se numara interdictia ca asiguratorii sa refuze acoperirea persoanelor care au boli preexistente, precum si posibilitatea ca adultii tineri sa fie asigurati pe politele parintilor lor.

Zidul de la granita cu Mexicul

Una dintre cele mai controversate promisiuni de campanie ale lui Trump este cea de a construi un zid la granita dintre SUA si Mexic. Acesta a insistat inainte de alegeri ca Mexicul va plati. Dupa alegeri, acesta a declarat ca, pentru finantarea zidului, congresul american exploreaza mai multe optiuni, iar Mexicul va trebui sa ramburseze cheltuielile. Acesta a insistat ca nu este vorba despre o promisiune incalcata si ca este important, "pentru viteza" ca SUA sa plateasca initial.

Expulzarea imigrantilor ilegali

Inainte de alegeri, Donald Trump le-a spus in repetate randuri sustinatorilor lui ca absolut toti imigrantii ilegali, circa 11,3 milioane de oameni, trebuie sa plece. In urma alegerilor, pozitia sa s-a imblanzit, la inceputul lunii ianuarie acesta a declarat ca planul sau a fost revizuit pentru a include expulzarea, in prima faza, a "infractorilor, celor care au cazier, membrilor gastilor, traficantilor de droguri", adica a circa doua-trei milioane de persoane. Datele oficiale includ circa 890.000 de imigranti ilegali cu cazier, numar care ii include pe cei care au traversat ilegal granita.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri