Serviciile de social media si digital oferite de agentia de PR Golin reprezinta 35% din totalul business-ului si sunt in continua crestere, in contextul in care majoritatea clientilor lucreaza sub forma unor pachete integrate de comunicare – PR si digital PR, a declarat Raluca Duta, chief of The Bridge, Golin. Despre cum a evoluat departamentul de digital al agentiei, serviciile oferite si portofoliul de clienti, aflati din interviul wall-street.ro.

Astfel, partea de digital reprezinta pana intr-un milion de euro din business-ul Golin, luand in considerare datele publicate pe Ministerul de Finante, conform carora Golin a inregistrat in 2015 o cifra de afaceri de peste 2,8 milioane euro. Serviciile oferite in decursul anului trecut s-au concentrat pe lansarea de pagini de Facebook de brand, creare de continut video si community management, bloggers relations si proiecte speciale.

FMCG si auto, cele mai axate pe digital

Cele mai solicitate servicii in cadrul departamentului de PR digital sunt mixurile de campanii cu influenceri, continut Facebook si continut Instagram/LinkedIn, dar paleta de servicii a The Bridge include si campaniile integrate de social media, cu focus pe continut pentru pagini de Facebook, Facebook ads, conturi de Instagram, campanii cu key opinion leaders in mediul online (bloggeri, VIPs, vloggeri), continut pentru conturile corporate de Linkedin, continut pentru Snapchat, Pinterest.

Clientii de digital din portofoliul Golin provin din industriile auto – Mercedes-Benz – electrocasnice - Electrolux – constructii – VEKA, FMCG- PepsiCo, KFC, Pizza Hut, Pizza Hut Delivery, brandurile URBB, Unilever, beauty- Farmec, financiar – Mastercard, farma – Roche, telecom – Orange, retail – AFI Cotroceni si AFI Ploiesti, Lidl, ONG – Crucea Rosie, Festivalul de Film Istoric Rasnov. De asemenea, departamentul de PR digital se ocupa de admnistrarea paginilor de Facebook pentru a proiectelor culturale BRD.

“Cele mai mari proiecte se intampla in zona de FMCG, cu focus pe food & beauty, electrocasnice si auto – domenii foarte competitive prin excelenta, atat pe partea de business, cat si in cea de social media”, spune Raluca Duta, chief The Bridge Golin.

Departamentul de PR al Golin a luat nastere in 2012, odata cu lansarea de pagini de Facebook si aplicatii de Facebook pentru clienti cu mare potential de comunicare in social media precum Mercedes-Benz, Colgate, Electrolux. Ulterior, au realizat campanii de continut in social media, mai ales cu bloggeri si influentatori online si au coordonat conturile de Facebook, LinkedIn, Instagram, Snapchat ale clientilor, comunicand prin tactici complexe - de la storytelling pe hashtaguri, la cel vizual si video.

In momentul de fata, echipa de social media este alcatuita din 6 profesionisti in digital si social media, insa in viitor urmeaza extinderi si angajari de personal.

In ceea ce priveste bugetele clientilor de PR digital din cadrul Golin, acestea au crescut direct proportional cu crearea de noi comunitati de brand pe diferite canale de social media, dar si cu dimensiunea actiunilor implementate.

“Din fericire, avem clienti care, atunci cand vad rezultatele actiunilor, activarilor si campaniilor online pe care le implementam, sunt si mai increzatori in capacitatea noastra de a aduce plus-valoare brandurilor lor prin digital. Bugetele au crescut atat la nivelul investitiilor in terti (influentatori, platforme online, aplicatii, performance marketing), cat si la nivelul fee-urilor”, spune Raluca Duta.

Ce presupune o campanie de succes

Printre campaniile cu care agentia de PR se mandreste se numara Revista Liceului – campanie integrata pentru KFC, prin care influencerii au postat in online cu hashtagul #revistaliceului si pe bloguri articole despre perioada liceului, donand astfel o bursa pentru copiii ajutati de KFC si World Vision. “Electric Castle, Unofficial partners si Vanilla Skype, primul spectacol de teatru cu casting de spectatori, sunt cele mai premiate campanii Golin de anul acesta la cele mai importante festivaluri de digital, social media si PR locale (Internetics, Webstock si PR Award). In campania Electric Castle obiectivul a fost sa obtinem din partea companiilor o zi libera pentru angajatii lor – ziua de luni de dupa Electric Castle, iar prin Vanilla Skype ne-am dorit sa promovam o piesa de teatru intr-un mod inovator – prima piesa de teatru care a avut casting de spectatori pentru cele mai bune locuri in sala – casting dat cu Marcel Iures”, mai spune Raluca.

De altfel, cum trebuie sa fie realizata o campanie pentru a se bucura de succes in ceea ce priveste continutul si colaboratorii? “Din experienta de pana acum, cele mai bune campanii sunt cele integrate – includ atat componente de social media si digital, cat si componente offline prin care consumatorii au avut contact direct cu brandul, experiente pe care ei le impartasesc apoi cu prietenii si apropiatii pe canalele lor de social media”, explica Raluca Duta.

Mai exact, pentru a fi vizibila in social media, campania trebuie sa plece de la un insight real (o problema reala), sa raspunda unei nevoi reale a targetului sau sa ofere o experienta pe care, in mod obisnuit, targetul nu ar putea sa o aiba daca brandul nu ar intermedia-o pentru el. “Este, de asemenea, foarte important ca o campanie sa aiba un limbaj comun cu cel al targetului. De exemplu, daca acesta e obisnuit sa consume continut video sau sa citeasca povesti scurte pe Facebook, atunci campania ar trebui sa utilizeze acest limbaj foarte familiar targetului”, spune sefa departamentului de PR digital.

In acelasi timp, o campanie de succes trebuie sa provoace targetul la interactiune si, de ce nu, la co-creare. “Libertatea de interactiune a targetului cu campania e alt factor care ajuta enorm in viralizarea unei campanii - cand regulile de creare de continut in campanie sunt relaxate si rezultatele la nivel de interactiune organica sunt foarte bune, iar consumatorii se identifica si promoveaza natural campania”, povesteste Raluca.

Colaboratorii: bloggeri, inffluenceri sau ?

In ceea ce priveste selectia colaboratorilor in campanii, este foarte important ca aceasta sa fie cat mai autentica, iar ei sa se comporte ca niste consumatori adevarati, ca facand parte din targetul campaniei, considera sefa The Bridge.

Acesta este doar unul dintre criteriile luate in considerare de The Bridg, pe langa flexibilitate – sa lucreze cu brandul pentru a gasi cea mai buna modalitate prin care sa promoveze campania astfel incat colaborarea sa genereze interactiune – si reach si influenta, adica numarul fanilor/followerilor si impactul pe care il pot avea asupra campanii, cati interactioneaza cu postarile endorserului versus baza de fani, ce tip de conversatii genereaza sau daca isi poate converti followerii in leaduri pentru campanie/brand.

“De obicei, impartim posibilii colaboratori din campaniile de social media in trei categorii: specialistii pe diferite domenii de activitate, influentatorii din lista de prieteni de Facebook si Instagram - sunt acei prieteni pe care ii avem cu totii, care isi exprima cel mai des parerea in legatura cu diverse subiecte de pe agenda publica (ei pot avea un blog sau pot avea comunitati mari de Facebook, Instagram, Youtube care ii urmaresc de obicei pentru ca au opinii valide si real time despre subiecte in trend. Aici intra inclusiv bloggerii si vloggerii) si VIPs - vedete care au devenit foarte cunoscute anterior pe alte canale decat social media - TV, presa, radio, dar care au activitate intensa in social media si mari comunitati, de obicei pe Facebook, Instagram si Snapchat”, explica Raluca Duta.

“Brandurile obisnuiesc sa mearga pe un mix de colaboratori dintre cei de mai sus pentru un reach si o influenta cat mai mari. Unii asigura acoperire in zona de continut profesional, specializat si ating un target care cauta predominant informatie in social media, altii acopera zona de dezbatere si genereaza engagement in social media (influentatorii care sunt mereu la curent cu ce e nou), iar cea de-a treia categorie acopera zona de entertainment cautata de targetul care, pe langa informatii, cauta si divertisment in social media. In functie de obiectivele si de mesajele pe care vrea sa le transmita campania, e selectat si mixul potrivit de endorseri”, continua sefa The Bridge.

Ce urmeaza in 2017

Pentru anul in curs, departamentul de digital PR al agentiei va miza pe continut autentic creat de brandurile din portofoliu la nivel local. “Credem ca e anul cand procentul de continut local vs adaptat international va fi de 70% vs 30%. Deja avem clienti care au vazut rezultatele noastre integrate foarte bune si vor sa isi lanseze conturi de Instagram, LinkedIn si Snapchat anul viitor. Credem ca vom continua sa crestem pe zona de influencer marketing – suntem probabil singura agentie din piata care are conexiuni foarte bune in toate zonele de influenceri de la vloggeri, urmariti de adolescenti, la bloggeri, VIPs si profesionisti pe diferite domenii”, spune Raluca Duta.

De asemenea, departamentul de PR digital isi va concentra eforturile in zona clientilor B2B, precum si in cea de IT&C.

Sursa foto: Bimbin/SHutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri