Nu doar in Romania, ci in toata lumea se intampla astazi fenomene ce deriva din esenta democratiei – dreptul la opinie, la miting, la protest sau cum vreti sa-i spuneti – dar care tind sa puna sub semnul intrebarii insasi esenta democratiei – negarea dreptului organului reprezentativ de a adopta o anumita lege, sau a dreptului majoritatii de a-si alege partidul pe care-l apreciaza ca fiind potrivit.

Punerea la indoiala este doar pretextul si vrem sa folosim aceasta situatie de interogare a de la sine intelesului, vorba lui Heidegger, pentru a ridica o alta problema – limitele intrinseci ale legiferarii in materie penala respectiv in cea fiscala. Nu despre antinomia de mai sus (aparenta sau nu, vorba Profesorului Vida, vom vedea cu alta ocazie) este vorba acum ci despre decelarea criteriilor si standardelor obiective, universal recunoscute, ce ar trebui sa stea la baza felului in care analizam activitatea legislativa a organului reprezentativ, in speta Parlamentul, dincolo de emotie si subiectivism. Mai exact este vorba despre acele comportamente general valabile in materia ilicitului penal respectiv a licitului fiscal, ce ar putea permite unei instante, in cadrul acelui check and balance specific separatiei puterilor in stat, sa verifice in ce masura Parlamentul a luat-o pe „aratura sau nu” cu privire la fondul problemei.

Vrei sa citesti articolul complet?

Aboneaza-te la Wall-Street!

Prin abonamentul Wall-Street devii parte a comunitatii de afaceri de top din Romania. Toate informatiile noastre sunt create pentru a te ajuta sa fii mai bun in activitatea ta zilnica.

Aboneaza-te! Am deja cont