Firmele romanesti au presiuni enorme asupra profitabilitatii din cauza gradului foarte scazut de inovare si a cresterii cheltuielilor cu salariile - 12 majorari ale salariului minim pe economie in ultimii 8 ani - mult prea rapid decat poate sustine mediul de afaceri romanesc si din cauza netransparentei situatiilor financiare a companiilor. In acelasi timp, avem un mediu de afaceri embrionar, in care simulam antreprenoriatul, apreciaza Iancu Guda, services director in cadrul Coface Romania.

In opinia sa, mediul de afaceri din Romania beneficiaza de cateva oportunitati in acest an: insolventele se afla la un minim istoric, din perspectiva frecventei si severitatii; dupa ani de curatare intra intr-un nou ciclu de regenerare; comportamentul de plata este mai bun, iar perspectivele cresterii comerciale sunt solide. De asemenea, crestere solida a consumului 2017 - 2020 genereaza oportunitati pentru investitii. Exista si o concurenta interna scazuta, avand ca avantaj competitiv prin costuri (resurse umane, transport s.a.m.d.), iar exportul este favorizat de un curs ancorat pe un tred de usoara depreciere.

Pe de alta parte, Iancu Guda (foto) subliniaza faptul ca "avem un mediu de afaceri embrionar si simulam antreprenoriatul. Sunt foarte putine companii care vin din spate. Numarul companiilor nou inregistrate este de doua ori mai mic decat al celora care isi intrerup activitatea, iar jumatate din cele nou infiintate isi intrerup activitatea in maxim cinci ani. Cele care supravietuiesc, cealalta jumatate, 86% din ele au zero sau un angajat. Este, de fapt, un interes de auto-gospodarire si nu are un efect de tractiune in mediul de afaceri".

O alta provocare ar fi redistribuirea ineficienta in contextul polarizarii, spune managerul Coface. "Companiile mari s-au imbogatit, firmele mici au saracit si mai mult, iar Ordonanta vis-a-vis de modificarea impozitarii micro-intreprinderilor nu ajuta, pentru ca economisirea fiscala creata pe de o parte se duce pe cresterea cheltuielilor cu salariile, pe de alta parte. De asemenea, cresterea contagiunii si efectului de domino intre companii. Firmele sunt de doua ori mai interdependente intre ele fata de acum 8 ani si isi colecteaza de doua ori mai greu creantele. In anul 2015, durata medie era de 114 zile".

Si "nu in ultimul rand, o provocare structurala a competitivitatii mediului de afaceri pentru viitor este resursa umana mai putin disponibila si mai putin educata la un cost din ce in ce mai mare. Avem o populatie mai mica, care are o varsta medie in crestere si care nu este educata, in conditiile in care Romania aloca cel mai scazut nivel al cheltuielilor pentru educatie din PIB si deja avem cea mai scazuta pondere a elevilor, studentilor si masteranzilor in totalul populatiei", arata Iancu Guda.

In acest context recomandarile managerului Coface pentru decidentii politici vizeaza masuri care sa ajute structural mediul de afaceri romanesc. "Recent au fost implementate masuri de reducere a impozitarii, dar neconditionate. Aici este un cuvant cheie, deoarece ar fi mai sanatoasa pentru mediul de afaceri ca si masura o subventie fiscala conditionata de reinvestiea profiturilor intr-o clasa de active mai extinsa care chiar sa ajute la tehnologizarea si la cresterea competitivitatii in companiile romanesti".

In al doilea rand, Iancu Guda subliniaza problema facilitatilor fiscale care sunt generalizate. "Nu vedem o prioritate. Nu poti sa ajuti toate sectoarele, atunci cand banii sunt putini. Nu avem obiective asumate, nu avem sectoare strategice". El a adaugat ca, in principiu, nici sectorul IT nu a fost in mare masura sprijinit. "Avand in vedere schimbarile pe contributiile sociale, eliminand plafonul de cinci salarii medii, impacteaza cel mai puternic IT-ul. Daca firmele nu sunt capabile sa mentina salariul net, pierzi programatori foarte buni, fie in fata altor companii locale sau a celor externe. Dezvoltarea sectorului IT a fost mai degraba rezultatul natural, din inertie si talentul nativ al tinerilor, nu a avut in spate un program coerent, bine asumat, care si-a propus sa creasca nivelul de competente pe aceasta zona".

Un alt aspect care incurajeaza foarte putin dezvoltarea mediului de afaceri romanesc este dat de politicile fiscale in general pro-ciclice orientate spre social si un buget gandit pe termen scurt. "Nu avem o problema cu orientarea sociala cat timp e cuplata si cu investitii. Orientarea sociala angreneaza consumul, aduce o echitate sociala mai buna, dar daca sprijini si investitiile incurajezi ca acel consum sa se duca catre productia interna, nu catre export. Asadar, nu sunt tratate aspecte esentiale pe termen lung privind infrastructura, educatia si sanatatea", arata managerul Coface.

Nu in ultimul rand, dauneaza mediului de afaceri si frecventa schimbarilor.

"Daca investitorii urasc ceva si sunt cel mai mult iritati este instabilitatea cadrului juridic si fiscal pentru ca nu au o predictibilitate si nu isi pot face un plan de afaceri pe un orizont mai mare de cinci ani. De aceea, isi vor amana si investitiile. Semnalele nu incurajeaza investitiie pe termen lung. Creeaza asteptare, creeaza tensiune! Este important ca tot ceea ce se intampla in aceasta perioada sa se stabilizeze, sa nu escaladeze catre o criza politica, care pe langa efectele negative pe termen scurt ofera niste semnale foarte periculoase pe termen lung si anume lipsa de predictibilitate si descurajarea investitiilor internationale", conchide Iancu Guda.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri