Adoptarea de catre Romania a monedei unice europene in 2021 pare a fi un termen “mai realist” considera Dan Mihalache, ambasadorul roman in Marea Britanie si fost sef al cancelariei prezidentiale Iohannis, care a tinut sa mentioneze insa ca aceasta opinia sa personala.

“Romania a avut o tinta care initial viza anul 2019 pentru trecerea la euro si care a fost agreata cu partidele politice. Eu personal ma gandesc acum la anul 2021ca fiind un termen mai realist. Trebuie mentionat totodata ca in societatea romaneasca nu exista in prezent o dezbatere privind adoptarea monedei euro… exista mai degraba un consens intre fortele politice si cele sociale cu privire la acest aspect”, le-a raspuns Mihalache investitorilor straini care s-au aratat interesati de momentul la care Romania ar putea adopta euro.

Ambasadorul a fost prezent miercuri la un eveniment de promovare a Romaniei, organizat de Fondul Proprietatea la Londra.

De cealalta parte, viceguvernatorul BNR Liviu Voinea s-a ferit sa mentioneze un termen specific pana la care Romania ar putea intra in zona euro. “Din punct de vedere tehnic, BNR poate implementa decizia trecerii la euro, insa acesta trecere nu reprezinta doar schimbarea unor monede si bancnote. Este o decizie ce are componente politice, economice si tehnice. Cand vom adopta euro? Este o intrebare ce trebuie adresata in primul rand Guvernului. Personal cred ca decizia adoptarii euro are nevoie de un nivel al consensului in societate similar celui privind statutul de membru al Uniunii Europene”, a declarat Liviu Voinea.

Anul trecut, guvernul tehnocrat a renuntat oficial la obiectivul de a adopta euro in 2019, noua tinta urmand sa fie anuntata dupa realizarea unui consens politic si social in acest sens. In decembrie, s-a infiintat Comitetului interministerial pentru trecerea Romaniei la moneda euro, prezidat de catre primul-ministru, si secondat, in calitate de vicepresedinti, de catre ministrul de Finante si de guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei.

Comitetul are rolul de a pregati adoptarea euro de catre Romania si derularea reformelor structurale care sa asigure convergenta economiei romanesti prin adoptarea unui plan national pentru trecerea la euro care sa stabileasca o serie de actiuni concrete. Potrivit unui anunt oficial facut de Guvern la acel moment, data concreta privind trecerea la euro va fi stabilita pe baza unui calendar ce urmeaza a fi finalizat pana la urmatoarea editie a programului de convergenta, respectiv aprilie 2017.

Foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri